ICCJ. Decizia nr. 1859/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1859/2009

Dosar nr. 6076/1/2009

Şedinţa publică din 9 noiembrie 2009

Asupra cauzei penale de faţă:

La data de 17 iulie 2008 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petenta S.A. Inoteşti prin reprezentant legal D.M. împotriva rezoluţiilor nr. 2474/2009 din 22 iunie 2009 şi nr. 2474 din 30 ianuarie 2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A fost ataşat Dosarul nr. 3408/1591/VIII/1/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Din înscrisurile existente la dosar rezultă că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie o adresă potrivit căreia plângerea formulată de Societatea Agricolă Inoteşti înregistrată sub nr. 2474/2009 nu formează obiectul unui dosar penal ci a fost arhivată la lucrarea nr. 3408/1591/VIII/1/2008 prin rezoluţia din 29 iunie 2009.

Se arată de asemenea că la această lucrare au fost conexate mai multe lucrări privind plângerile formulate de D.M. în calitate de reprezentant al S.A. Inoteşti în anii 2006, 2007, 2008, 2009.

Se menţionează, de asemenea, că plângerea nr. 2474/2009 din 22 iunie 2009 este o revenire la plângerea anterioară înregistrată la 2 februarie 2009 sub nr. 2474/2009 la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că petentul a mai formulat plângere împotriva lucrării nr. 2474/2009 ce a fost soluţionată prin sentinţa penală nr. 1764 din 29 octombrie 2009 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie fiind respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionara S.A. Inoteşti.

Cu privire la plângerea formulată de S.A. Inoteşti prin reprezentant legal D.M. dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie opinează că este inadmisibilă urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează.

Aşa cum rezultă din înscrisurile existente la dosar petiţionara a mai uzat de dreptul său de petiţionare formulând plângeri repetate împotriva aceleiaşi „lucrări” neexistând o rezoluţie de netrimitere în judecată dată de procuror astfel încât petiţionara să poată uza de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că plângerea dedusă judecăţii nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen. pentru a fi incidente în cauză dispoziţiile art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. în sensul trimiterii plângerii la organul judiciar competent.

Faţă de considerentele arătate Înalta Curte urmează ca în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă ca inadmisibilă plângerea formulată de petiţionară.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionara S.A. Inoteşti prin reprezentant legal D.M.

Obligă petiţionara, prin reprezentant, la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1859/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond