ICCJ. Decizia nr. 1968/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1968/2009
Dosar nr. 5008/1/2009
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
La data de 10 iunie 2009 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionara M.A. împotriva rezoluţiei nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie solicitând admiterea plângerii şi trimiterea cauzei procurorului pentru începerea urmăririi penale.
Au fost ataşate dosarele nr. 716/P/2008 şi nr. 2478/II/ 2/2009 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În urma analizării actelor existente la dosar Înalta Curte reţine următoarele:
Petiţionara M.A. a formulat plângere penală împotriva magistratului judecător T.R.I. de la Judecătoria Sector 1 Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 26 raportat la art. 215 C. pen. constând în aceea că nu s-a abţinut de la judecarea Dosarului civil nr. 2398/299/2007 la termenul din 17 ianuarie 2008, dosar în care petenta este parte.
Prin rezoluţia nr. 342/P/2008 din 10 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul T.R.I. reţinând că faptele reclamate nu sunt prevăzute de legea penală, soluţie menţinută prin rezoluţia nr. 771/II/2/P/2008 din 22 mai 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Petiţionara nu a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii preferând să formuleze plângere penală împotriva Procurorului care a efectuat cercetări faţă de magistratul T.R.I.
Astfel petiţionara a formulat plângere penală împotriva procurorului L.L.C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 246 C. pen. întrucât nu a cercetat actele existente în Dosar nr. 2398/299/2007 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 716/P/2008 din data de 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul L.L.C., procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti întrucât fapta nu există.
La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere faptul că plângerea formulată de petentă nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege respectiv cele reglementate de dispoziţiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen.
Se reţine de asemenea că infracţiunea prevăzută de art. 246 se săvârşeşte cu intenţie din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că procurorul L.L.C. să fi săvârşit vreo faptă penală.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petenta M.A. iar prin rezoluţia nr. 5117/2479/II-2/2009 din data de 14 mai 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă ca neîntemeiată.
În motivarea acestei rezoluţii se reţine că nu rezultă indicii privind exercitarea abuzivă de către magistrat a atribuţiilor de serviciu cu prilejul soluţionării Dosarului nr. 342/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen. a formulat plângere petenta M.A. solicitând a se reţine că rezoluţia este lovită de nulitate întrucât nu este motivată punctual, nu rezultă faptele penale pe care ar fi trebuit să le cerceteze procurorul L.L.C..
În acest sens solicită petiţionara admiterea plângerii şi trimiterea cauzei procurorului competent pentru a dispune începerea urmăririi penale faţă de procurorul L.L.C.
Analizând actele existente la dosar, Înalta Curte apreciază că plângerea formulată de petiţionara M.A. nu este întemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează:
Soluţia adoptată prin rezoluţia nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este legală şi temeinică în mod corect stabilindu-se că soluţiile formulate de procuror ca şi hotărârile pronunţate de judecători nu pot constitui fapte penale în funcţie de nemulţumirea părţilor căzute în pretenţii.
Aşa cum rezultă din actele existente la dosar, petiţionara M.A. nu a uzat de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. în sensul de a se plânge instanţei de judecată în raport de soluţia adoptată de procurorul L.L.C. ci „a preferat” să formuleze plângere penală împotriva acesteia fiind nemulţumită de soluţia dispusă, respectiv de neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul T.R.I.
Împrejurarea că petiţionara este nemulţumită de soluţia adoptată de magistrat nu poate fi asimilată cu săvârşirea unei fapte penale de către acesta, în mod corect apreciindu-se, prin rezoluţia atacată că infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. se săvârşeşte cu intenţie, neexistând indicii în acest sens.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. să respingă ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care o va menţine.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara M.A. împotriva rezoluţiei nr. 716/P/2008 din 8 aprilie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care le menţine.
Obligă petiţionara la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1959/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1971/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
---|