ICCJ. Decizia nr. 1988/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1988/2009
Dosar nr. 8196/1/2009
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2009
Asupra procesului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petentul A.I. solicită tragerea la răspundere penală a judecătorului F.V., preşedintele Judecătoriei Arad şi a procuroarei O.Ţ., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 246 C. pen., art. 264 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 174 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 765/II/2/2009 din data de 29 iulie 2009 s-a respins plângerea formulată.
În motivarea acestei soluţii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara arată următoarele:
În fapt, prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la 12 mai 2009, A.I. a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraţilor mai sus nominalizaţi, pentru că au contribuit la pronunţarea unei soluţii nelegale în opinia reclamantului, respectiv sentinţa penală din Dosarul nr. 219/55/2009 al Judecătoriei Arad, întrucât s-au încălcat prevederile art. 47 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 49 alin. (4) C. proc. pen.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că sentinţa penală nr. 603 din 18 martie 2009 a Judecătoriei Arad a fost pronunţată de judecător F.V., iar procurorul de şedinţă a fost O.Ţ.
Prin această hotărâre, în baza art. 2781 C. proc. pen., s-a respins plângerea lui A.I. împotriva rezoluţiei nr. 4781/P/2008 din 02 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad de neîncepere a urmăririi penale faţă de D.I. şi împotriva ordonanţei nr. 1823/II/2/2008 din 29 decembrie 2008 a primului procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
În motivarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale din Dosarul nr. 346/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara se arată că hotărârea nr. 603/2009 a Judecătoriei Arad nu a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor penale referitoare la incompatibilitatea judecătorului şi a procurorului şi acuzele aduse sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu nu au suport probator. De asemenea, se arată că, din cuprinsul plângerii penale şi a celorlalte înscrisuri depuse la dosar, nu se constată existenţa unor indicii de comitere de către vreunul dintre cei doi magistraţi a infracţiunilor prevăzute de art. 264 C. pen., art. 289 C. pen., art. 26 raportat la art. 20 C. pen., art. 174 C. pen., infracţiuni de care sunt acuzaţi.
Împotriva soluţiei a depus plângere A.I.
El reiterează acuzaţiile din plângerea penală şi susţine că în rezoluţie nu se precizează temeiul legal, s-au încălcat prevederile art. 277 C. proc. pen. şi soluţia este abuzivă.
Temeiul juridic al soluţiei este art. 10 lit. a) C. proc. pen.: inexistenţa infracţiunilor reclamate. Art. 277 C. proc. pen. nu are aplicabilitate în privinţa rezolvării plângerilor penale, ci doar a plângerilor împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală dispuse şi efectuate în cursul urmăririi penale într-un dosar.
Cu referire la sentinţa penală nr. 603/2009 a Judecătoriei Arad, verificările efectuate în faza actelor premergătoare nu au relevat o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu din partea magistraţilor reclamaţi, iar pentru celelalte infracţiuni enumerate în plângerea penală nu există elemente care să contureze existenţa lor în sarcina făptuitorilor.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere A.I. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, care prin rezoluţia din 4 septembrie 2009 dispune neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul B.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen., deoarece faptele nu există.
Se reţine în motivarea acestei rezoluţii că plângerea este vădit neîntemeiată, făcând parte dintr-o succesiune de sesizări formulate împotriva tuturor procurorilor care pronunţă soluţii nefavorabile petentului. Mai mult chiar, se subliniază faptul că plângerile petentului urmează un anumit tipar, cu păstrarea integrală a textelor de lege şi a motivelor invocate de acesta.
Împotriva acestei rezoluţii, în baza dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petentul formulează plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând soluţiile date de procuror şi, în mod special, solicitând efectuarea de cercetări împotriva procurorului B.V. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, împiedicarea participării în proces, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii şi complicitate la infracţiunea de omor.
Analizând plângerea formulată prin prisma materialului probator aflat la dosar, Înalta Curte constată următoarele:
Prin rezoluţia din 29 iulie 2009, adoptată sub nr. 765/II/2/2009 de către B.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petent împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, emisă în Dosarul nr. 346/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Petentul arată că „rezoluţia în discuţie ar reprezenta un act fals şi abuziv, împotriva actelor probatorii administrate lângă plângerea penală din data de 07 mai 2009”.
Caracterul generic al afirmaţiei relevă nemulţumirea subiectivă a semnatarului faţă de rezultatul unui demers juridic pe care l-a demarat fără succes, neavând însă aptitudinea să atragă angajarea răspunderii penale în lipsa unor elemente concrete privind comiterea unor infracţiuni de către procurorul nominalizat.
De asemenea, petentul mai precizează următoarele: „pervers domnul B. consemnează în motivarea rezoluţiei data de înregistrare a plângerii penale, forţând încălcarea prevederilor art. 187 C. proc. pen.”.
Este evident că menţionarea datei de depunere a unui act de sesizare nu contravine în niciun fel prevederilor art. 187 C. proc. pen. ci, dimpotrivă, este o dovadă de acurateţe juridică la redactarea actului;
- „deşi menţionează că sentinţa penală nr. 603 din Dosarul nr. 219/55/2009 al Judecătoriei Arad, a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 47 alin. (2) şi art. 49 alin. (4) C. proc. pen., refuză să constate că aceste infracţiuni sunt comise de domnii magistraţi.”.
Aserţiunea este scoasă din context, petentul omiţând sintagma, menţionată de procuror, „soluţii nelegale în opinia reclamantului”, şi denotă rea-credinţă în exercitarea dreptului de petiţionare;
- „tendenţios ar omite să amintească în motivare despre sentinţele penale nr. 982/2008 şi nr. 841/2009 ale Judecătoriei Arad, a căror autoritate de lucru judecat ar fi fost încălcată”.
Rezoluţia procurorului general este motivată atât în fapt cât şi în drept şi conţine trimiteri relevante la verificările efectuate în cauză, suficiente pentru a întemeia soluţia.
În realitate, actul de sesizare analizat urmăreşte să transforme activitatea de cercetare penală într-o cale suplimentară de atac, alături de cele prevăzute de lege, utilizate şi acestea de persoana vătămată (deşi legătura prezentei cauze cu starea de fapt iniţială, de la care s-a ajuns treptat la prezenta sesizare, este extrem de mult diluată, iar formularea unor sesizări repetate pare a reprezenta deja un scop în sine). Or, reanalizarea soluţiilor procurorilor şi judecătorilor se poate realiza doar în condiţiile strict prevăzute de C. proc. pen., în materia căilor de atac, ordinare şi extraordinare, şi nu indirect, prin declanşarea de cercetări penale împotriva magistraţilor care le-au pronunţat.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul A.I., împotriva rezoluţiei nr. 1066/P/2009 din data de 4 septembrie 2009, menţinând rezoluţia atacată.
Conform dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., va obliga petentul la plata cheltuielilor de judecată către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 1066/P/2009 din 4 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1986/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1991/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
