ICCJ. Decizia nr. 210/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 210/2009
Dosar nr. 9968/1/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Printr-o cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9968/1/2008 petentul G.M. a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 11 septembrie 2008 dispusă în Dosarul nr. 1020/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică, solicitând, în principal desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunilor reclamate şi trimiterea în judecată a persoanelor vinovate, iar în subsidiar a solicitat ca în cazul în care se va aprecia că există suficiente probe la dosar, cauza să fie trimisă primei instanţe pentru soluţionare pe fond.
În motivarea plângerii sale, petentul a reiterat, pe larg, nemulţumirile sale cu privire la modul de soluţionare a Dosarelor penale nr. 71/P/2005 al D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea şi Dosarul nr. 543/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, reluând situaţia de fapt care a stat la baza sesizărilor sale şi a susţinut că soluţiile adoptate în dosarele respective sunt abuzive şi nelegale, iar modul defectuos în care au fost instrumentate cauzele i-au creat un serios prejudiciu.
Examinând actele şi lucrările dosarului, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., respectiv rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale atacată Înalta Curte constată că la data de 1 iulie 2008 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie plângerea petiţionarului G.M. împotriva magistraţilor V.M., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, B.Ş., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi I.M., procuror şef al Serviciului Teritorial Oradea din cadrul D.N.A., prin care a solicitat efectuarea de cercetări faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 247 C. pen., fapte comise - în opinia petentului - cu ocazia soluţionării lucrării nr. 49/VIII/1/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, respectiv a Dosarelor nr. 543/P/2005 şi nr. 71/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în fapt, în Dosarul nr. 543/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 543/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin rezoluţia din 21 decembrie 2005, primul procuror B.Ş. a confirmat, în temeiul art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen., propunerea organelor de poliţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de numitul M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 31 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii şi art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen.
Ulterior, plângerea petentului împotriva soluţiei susmenţionate a fost respinsă ca neîntemeiată, în baza art. 278 C. proc. pen., de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, V.M., prin rezoluţia nr. 49/VIII/1/2006 din 14 martie 2006.
În dosarul nr. 6343/111/2006 al Tribunalului Bihor, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 8 din 2 aprilie 2007, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea SC M.E. SRL formulată împotriva soluţiilor susmenţionate.
În sfârşit, în Dosarul nr. 6343/111/P/2006 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 477/R/2007 din 11 octombrie 2007, în baza art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat recursul declarat de SC M.E. SRL împotriva sentinţei penale susmenţionate.
A mai rezultat că în Dosarul nr. 71/P/2005 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, prin rechizitoriul din 18 iulie 2006, procurorul şef serviciu I.M. a dispus, între altele în temeiul art. 10 lit. e) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 255 C. pen.
Nemulţumit de soluţiile adoptate în cele două dosare penale, petentul a formulat plângere penală împotriva magistraţilor intimaţi în cauza de faţă, înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 1020/P/2008, dosar în care, prin rezoluţia din 11 septembrie 2008 s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei magistraţi procurori, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 247 C. pen., constatându-se că faptele imputate nu există.
S-a argumentat în sensul că intimaţii în calitatea lor de procurori acţionează conform art. 132 alin. (1) din Constituţia României republicată, art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 şi art. 3 alin. (1) din Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, conform cărora „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea Ministerului Justiţiei, în condiţiile legii”, precum şi conform art. 63 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 care stipulează expres că „în soluţiile dispuse procurorul este independent”.
S-a mai motivat în sensul că soluţiile pronunţate de organele de jurisdicţie sunt verificate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei prin intermediul căilor legale de atac puse la dispoziţia celor nemulţumiţi de către legiuitor şi pot fi desfiinţate sau modificate, fiind însă inadmisibil ca pe calea unor plângeri penale îndreptate împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile respective să se instituie în realitate noi căi de atac, neprevăzute de lege.
Împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 1020/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat plângere petentul, conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen., iar prin rezoluţia nr. 10323/5985/II/2/2008 din 29 octombrie 2008 procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins-o ca neîntemeiată, menţinându-se implicit soluţia dispusă de procuror.
Petiţionarul, nemulţumit de rezoluţia adoptată s-a adresat cu plângere la instanţă, conform art. 2781 C. proc. pen. solicitând desfiinţarea acesteia.
Plângerea formulată de petiţionar nu este întemeiată.
În condiţiile în care soluţiile adoptate de procuror sunt supuse cenzurii în căile de atac prevăzute de lege (care de altfel în speţă au fost valorificate de către petent), iar în cauză, din actele premergătoare efectuate nu a rezultat existenţa unor indicii în sensul săvârşirii de către intimaţii magistraţi a faptelor reclamate, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de aceştia este legală şi temeinică.
Împrejurarea că petiţionarului nu i-a fost acordată satisfacţie, în sensul că soluţiile dispuse de intimaţi, în calitate de procurori, l-au nemulţumit pe acesta, nu poate duce la concluzia că magistraţii respectivi s-ar face vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor reclamate şi nici nu este admisibil ca pe calea ocolită a formulării unei plângeri penale împotriva procurorilor, petentul să repună în discuţie soluţiile adoptate de aceştia în afara căilor legale de atac deja epuizate.
Pe de altă parte este de arătat că emiterea unor soluţii de către procuror, cu respectarea normelor procedurale incidente, nu poate atrage răspunderea penală a acestora, câtă vreme dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 stipulează că „în soluţiile dispuse procurorul este independent”.
Pentru considerentele arătate Înalta Curte constată, că soluţia de neurmărire penală dispusă în cauză faţă de intimaţi este corectă, astfel că plângerea formulată de petiţionar apare ca nefondată şi va fi respinsă ca atare potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., menţinând rezoluţia atacată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul G.M. împotriva rezoluţiei din 11 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, dispusă în Dosarul nr. 1020/P/2008.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2096/2009. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 2144/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
