ICCJ. Decizia nr. 2144/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 2144/2009
Dosar nr. 8818/1/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1385/P/2008 din 24 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul B.I., procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Prahova sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 250 C. pen., art. 208 C. pen., art. 266 C. pen. şi art. 268 C. pen., întrucât faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut următoarele:
Petentul D.P. a formulat plângere penală împotriva intimatului B.I., solicitând tragerea la răspundere penală a acestuia cu privire la comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 208, art. 246, art. 250, art. 266 şi art. 268 C. pen. în legătură cu modul de soluţionare a Dosarului nr. 126/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Prahova.
La data de 30 martie 2007, B.I., procuror şef birou în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Prahova, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.P. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2006, în calitate de administrator al SC C.M.I. SRL Ploieşti, împreună cu alţi inculpaţi ce au folosit nume şi calităţi false, a indus în eroare reprezentanţii mai multor societăţi comerciale, prin emiterea de file CEC fără a exista disponibil în cont, producând un prejudiciu de 122.735,84 lei, parţial recuperat.
În declaraţia dată în faţa procurorului de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 26 noiembrie 2008, numitul D.P. a precizat că a fost cercetat în Dosarul nr. 126/D/P/2006 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Prahova, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, precizând că nu s-ar fi respectat dispoziţiile legale cu privire la efectuarea unei percheziţii la sediul SC C.M.I. SRL Ploieşti.
În continuarea declaraţiei sale, D.P. a mai precizat că procurorul B.I. a dispus trimiterea sa în judecată fără a-i prezenta dovezi incriminatoare cu privire la faptă.
Examinând actele dosarului, a rezultat că percheziţia s-a efectuat în baza autorizaţiei nr. 59/7 decembrie 2006, fiind emisă de Tribunalul Prahova, iar prin rezoluţia nr. 126/D/P/2006 a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Prahova, procurorul şef birou B.I. a dispus delegarea poliţiei judiciare din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate - Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, în vederea punerii în executare a autorizaţiei de percheziţie menţionată mai sus.
Din examinarea rechizitoriului întocmit de procurorul B.I. a rezultat că în cursul lunilor noiembrie-decembrie 2006, inculpatul D.P., împreună cu alţi inculpaţi au indus în eroare reprezentanţii a cinci societăţi comerciale prim emiterea de file CEC fără acoperire bancară, acestea fiind eliberate fără a fi completată data emiterii, urmând a fi introduse spre decontare după aproximativ o luna de la data eliberării. De asemenea, inculpaţii au încercat să înşele şi reprezentanţii altor firme, care însă nu au fost de acord cu modalitatea de plată a mărfurilor ori activitatea infracţională a fost întreruptă de intervenţia organelor de urmărire penală. Spre exemplu, la data de 7 decembrie 2006, numitul D.P. a fost sunat de către administratorul SC G.X.C. SRL Iaşi, care i-a solicitat acestuia date cu privire la locul în care urma să îi aducă marfa. În acel moment, în discuţie a intervenit procurorul B.I., care a comunicat potenţialei victime că firma SC C.M.I. SRL Ploieşti (reprezentantă de D.P.) nu are disponibil în cont şi intenţionează să înşele clienţii.
Din verificările efectuate, a rezultat că nu se poate reţine în sarcina procurorului B.I. săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 250, art. 208, art. 266 şi art. 268 C. pen., deoarece nemulţumirea petentului pentru soluţia dispusă de procuror, nu este de natură să atragă răspunderea penală a magistratului.
Rechizitoriul întocmit de procurorul B.I. a avut ca fundament dispoziţiile legale în vigoare, precum şi administrarea materialului probator, în mod imparţial şi cu respectarea principiului legalităţii şi al aflării adevărului în procesul penal.
Nu se poate, astfel, reţine vătămarea intereselor petentului, atât timp cât infracţiunea cauzatoare nu există. Din nici un act al dosarului nu rezultă că procurorul B.I. ar fi întrebuinţat expresii jignitoare faţă de D.P. ori că ar fi întrebuinţat promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva învinuitului. De asemenea, nu poate fi reţinută existenţa infracţiunii prevăzută de art. 268 C. pen., deoarece actul de sesizare a instanţei s-a fundamentat pe existenţa unor probe cu caracter pertinent şi concludent.
Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 208 C. pen., susţinerea petentului cu privire la sustragerea unor bunuri în timpul efectuării percheziţiei este nefondată, având în vedere că percheziţia s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, aspect ce rezultă din actele dosarului.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 9935/4909/II-2/2009.
Nemulţumit de soluţia procurorului şef, petentul D.P. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei competente să judece infracţiunile reclamate, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere în care a reiterat nemulţumirile sale legate de modul în care a fost instrumentat Dosarul nr. 126/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Prahova.
Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de magistratul B.I. este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare nu a rezultat niciun element de natură a fi socotit un abuz din partea magistratului reclamat sau o încălcare a drepturilor petentului.
Înalta Curte apreciază că plângerea formulată reprezintă expresia nemulţumirii acestuia în raport de soluţia trimiterii sale în judecată, împrejurare care nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, în condiţiile în care persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice, în raport cu probele administrate.
De altfel, legalitatea soluţiei dispuse în Dosarul nr. 126/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T., precum şi a măsurilor procesuale şi procedurale luate vor fi analizate şi, eventual, „soluţionate” de către instanţa de judecată sesizată cu judecarea cauzei, petentul având posibilitatea, în cursul cercetării judecătoreşti, să-şi facă apărările pe care le consideră necesare şi să solicite probe pentru a demonstra susţinerile din prezenta cauză.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile, cum este cazul în speţă de trimitere în judecată a petentului, se pot face plângeri penale, în absenţa unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracţională, ar însemna că s-ar institui o cale de atac paralelă, neprevăzută de dispoziţiile legale în vigoare.
În consecinţă, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei procurorului de neurmărire penală, rezoluţie care va fi menţinută.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.P. împotriva rezoluţiei nr. 1385/P/2008 din 24 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 210/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2160/2009. Penal → |
|---|
