ICCJ. Decizia nr. 112/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 112/2010
Dosar nr.582/1372/2009
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 63/S din 2 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi de Familie Braşov, a fost condamnată inculpata G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea unor drepturi pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, faptă prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatei şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 22 iulie 2009 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpată a unui briceag, corp delict.
Totodată, inculpata a fost obligată să plătească suma de 4.182,55 lei despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov şi suma de 2.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată B.R.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpata G.C. locuia împreună cu sora sa, martora G.L.A., într-o casă închiriată din Braşov, în Colonia Metrom. Aici obişnuiau să înnopteze diverse persoane fără adăpost, care erau în relaţii de amiciţie cu cele două surori. în noaptea de 20/21 iulie 2009 în apartamentul locuit de inculpată au rămas peste noapte partea vătămată B.R.C. şi martorul M.N.. A doua zi, în jurul orelor 1500, în urma unor discuţii purtate de către inculpată cu partea vătămată în legătură cu propunerea de a tâlhări anumiţi bărbaţi de către partea vătămată, după ce inculpata şi sora sa întreţineau relaţii sexuale cu aceştia, inculpata s-a enervat, a luat un briceag şi l-a înjunghiat pe B.R.C. în partea stângă a abdomenului.
Incidentul a fost observat, în final, de martorul M.N. care a sunat la salvare, victima fiind transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza declaraţiilor inculpatei, părţii civile, ale martorilor şi pe baza probelor ştiinţifice efectuate în cauză.
Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 68/AP din 7 octombrie 2010 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi inculpata G.C., apeluri ce au vizat individualizarea pedepsei principale, apelul inculpatei vizând şi nelegalitatea sentinţei atacate în sensul că se impunea achitarea sa întrucât nu a acţionat cu intenţie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, inculpata a declarat recurs, prin care a reiterat motivele de apel, solicitând, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în textul de lege mai sus menţionat.
Într-adevăr, fapta inculpatei G.C. de a aplica părţii vătămate, minorul B.R.C., o lovitură cu lama unui briceag în regiunea posterioară a hemitoracelui stâng, punându-i în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor.
Activitatea infracţională a inculpatei, care a lovit victima în regiunea hemitoracelui, adică într-o regiune vitală, unde se află organe importante ale corpului uman, cu lama unui briceag, deci cu un instrument apt de a produce moartea, şi cu mare intensitate, fiind necesară o intervenţie chirurgicală de urgenţă pentru salvarea vieţii victimei evidenţiază intenţia de a ucide.
Relevante sub acest aspect sunt concluziile expertizei medico-legale nr. 2467.E din 22 iulie 2009, întocmită de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Braşov care precizează că victima a prezentat diagnosticul „hidro-pneumotorace stâng afirmativ post traumatic plagă înţepată regională posterioară hemitorace stâng" şi diagnosticul postoperator a fost „plagă splenică, plagă înjunghiată lombară, plagă renală, hemoperoneu, hematom retroperitoneal, plagă de diafragm, pneumotorace stâng, hematorace stâng".
Acţionând în acest fel, cauzând victimei consecinţele menţionate în expertiza medico-legală, inculpata a prevăzut rezultatul posibil al faptei sale, suprimarea vieţii victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a cunoscut l-a acceptat, considerente pentru care în mod corect s-a reţinut intenţia inculpatei de a ucide.
Referitor la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că, în speţă, au fost avute în vedere criteriile prevăzute în art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţele de fond şi de apel au ţinut seama atât de pericolul social concret al faptei comise cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatei.
Pericolul social al faptei rezultă din modalitatea şi împrejurările în care fapta a fost săvârşită, din faptul că inculpata a acţionat impulsiv, fără nicio justificare, împotriva victimei, dar mai ales din consecinţele grave ale infracţiunii.
Cu privire la profilul moral al inculpatei, din actele aflate la dosar rezultă că aceasta nu are pregătire şcolară, nu are ocupaţie, nu este căsătorită şi are doi copii minori din relaţii diferite, iar în perioada minorităţii i s-a aplicat măsura educativă a libertăţii supravegheate pe timp de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului au fost analizate de instanţa de fond şi cea de control judiciar, iar sancţiunea aplicată a fost just individualizată, fiind de natură să asigure realizarea scopului coercitiv şi educativ al pedepsei, neimpunându-se o reducere a cuantumului acesteia.
În raport de considerentele expuse recursul declarat de inculpată nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpata va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata G.C. împotriva deciziei penale nr. 68/AP din 7 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 22 iulie 2009 la 17 ianuarie 2011.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1092/2010. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... | ICCJ. Decizia nr. 1206/2010. Penal. Traficul de minori (Legea... → |
---|