ICCJ. Decizia nr. 1210/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1210/2010
Dosar nr. 1852/122/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată iniţial Tribunalului Giurgiu, şi intitulată „contestaţie în anulare” şi întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., condamnatul B.C. a contestat temeinicia şi legalitatea Deciziei penale nr. 1207 din 11 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Tribunalul Giurgiu, prin Decizia penală nr. 428 din 17 decembrie 2009 a trimis cauza spre competentă soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 389 alin. (1) C. proc. pen.
Prin decizia penală menţionată, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul declarat de condamnat, Sentinţa penală nr. 130 din 15 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, prin care a fost condamnat la 21 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174, 176 lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., rămânând definitivă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) - d) C. pen. şi în temeiurile expres prevăzute.
Înalta Curte examinând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă, nefiind respectate condiţiile referitoare la termenul în care poate fi introdusă, iar motivul invocat nu se regăseşte printre cele prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. a) şi d) C. proc. pen., astfel că urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în principiu.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de condamnatul B.C. împotriva Deciziei penale nr. 1207 din 11 martie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 5328/2002.
Obligă condamnatul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 368/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 37/2010. Penal → |
---|