ICCJ. Decizia nr. 37/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.37/2010
Dosar nr. 30051/3/200.
Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 372 din 2 aprilie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174 -175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnarea inculpatului U.M. la 11 ani închisoare cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus prevenţia acestuia de la 16 mai 2008, la zi.
În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 11.741,2 lei, daune materiale către partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
S-a luat act că partea vătămată B.V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că la data de 3 februarie 2008, partea vătămată B.V., însoţită de martorul P.P. s-a deplasat la restaurantul „Atlantic" din Bucureşti pentru a achita martorului C.C.P. o sumă de bani restantă de la o petrecere la care cei doi participaseră anterior în localul respectiv.
Partea vătămată şi martorii P.P. şi C.C.P. s-au aşezat la o masă lângă bar, timp în care la masa învecinată s-a aşezat un grup de persoane, respectiv inculpatul U.M., martorii C.E. şi G.M.V. şi un individ rămas neindentiflcat, cunoscut sub porecla „P.". Acesta din urmă s-a deplasat la un moment dat lângă o masă alăturată, unde se aflau câteva tinere, începând să danseze, fapt ce le-a deranjat pe fete. A intervenit martorul C.C.P., patronul barului, care 1-a condus pe numitul P. la masa la care se afla grupul inculpatului. Intervenţia martorului a generat un conflict între acesta şi ocupanţii mesei, una din persoanele aflate la masa inculpatului, încercând să-1 lovească pe martor. În ajutorul lui C.C.P. au intervenit partea vătămată şi martorul P.P., încercând să determine grupul inculpatului să părăsească localul. In busculada creată la ieşirea din restaurant, inculpatul U.M. a luat dintr-o navetă două sticle, a spart una dintre ele de podea şi cu cealaltă a ameninţat pe partea vătămată şi pe martorii C. şi P.
Inculpatul, care rămăsese în urma grupului său a scos din buzunar un cuţit cu lama de 20 cm cu care a început să gesticuleze şi să ameninţe. Partea vătămată s-a îndreptat spre inculpat pentru a-l imobiliza, moment în care a fost lovit de inculpat în abdomen din faţă spre înapoi.
În urma agresiunii, partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul „plagă penetrantă prin înjunghiere", leziunile cauzate necesitând 30 zile îngrijiri medicale şi punând în primejdie viaţa victimei.
Situaţia de fapt expusă a fost reţinută de instanţa de fond pe baza declaraţiilor părţii vătămate şi ale martorilor C.C.P., G.M.V. şi P.P. date în cursul urmăririi penale, toate aceste persoane relatând în mod identic că la momentul la care grupul său se afla lângă uşa barului, U.M. a început să fluture un cuţit pe care îl avea asupra sa, partea vătămată a încercat să-1 prindă de mâini şi în acest moment, inculpatul a lovit-o cu cuţitul de jos în sus, în zona stomacului.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel inculpatul U.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de tentativă de omor, a greşitei încadrări juridice dată faptei, nereţinerea legitimei apărări şi greşita individualizare a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 193/A din 2 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul U.M. împotriva sentinţei penale nr. 372 din 2 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul art. 383 alin. (1/1) C. proc. pen., raportat la art. 300/2 C. proc. pen. şi art. 160/b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 16 mai 2008, la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 400 lei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond pe baza probelor administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul este autorul agresiunii din 3 februarie 2008 asupra părţii vătămate B.V.
Chiar dacă inculpatul, pe parcursul cercetărilor a avut o atitudine nesinceră, de negare a faptei reţinută în sarcina sa, vinovăţia acestuia a fost stabilită pe baza declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză şi ale părţii vătămate, a proceselor verbale de recunoaştere de pe planşa foto.
În raport de situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a apreciat că încadrarea juridică este corectă. S-a reţinut că, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit părţii vătămate în zona abdomenului, în partea dreaptă, provocându-i o plagă penetrantă, care a necesitat pentru vindecare 30 zile de îngrijiri medicale şi a pus în primejdie viaţa victimei.
S-a arătat că instrumentul folosit de inculpat, un cuţit de lama de aproximativ 20-25 cm apt de a produce moartea şi zona vitală vizată constituie elemente semnificative în aprecierea intenţiei de a ucide, atâta timp cât, în lipsa unei intervenţii chirurgicale, exista riscul eminent de moarte a victimei, aspect menţionat şi în raportul medico-legal.
În ce priveşte critica referitoare la neaplicarea art. 73 lit. a) teza I C. pen., instanţa de apel a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru existenta excesului scuzabil.
Din examinarea materialului probator de la dosar nu rezultă că martorul C.C.P. ar fi declanşat conflictul dintre părţi, acţiunea acestuia constând doar în apostrofarea numitului „P." pentru faptul că a deranjat ordinea în restaurant, al cărui patron era martorul şi conducerea acestuia la masa la care se aflau celelalte persoane din grupul inculpatului. La solicitarea martorului C.C.P. de a achita consumaţia şi a părăsi locaţia, aceste din urmă persoane au fost cele care l-au agresat pe martor, fapt care a determinat şi intervenţia părţii vătămate B.V. şi a martorului P.P.
Şi sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, s-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare, în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs inculpatul U.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei, al vinovăţiei inculpatului şi al pedepsei aplicate.
A solicitat în principal schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă şi achitarea inculpatului, iar în subsidiar, redozarea pedepsei.
A mai solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond în vederea administrării probelor care nu au fost administrate, respectiv audierea martorilor A.A. şi M.C. zis „P.".
Recursul inculpatului este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, se constată că situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică dată faptei comise au fost corect stabilite de instanţa de fond şi menţinute de instanţa de apel.
Astfel, deşi inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, din declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor C.C.P., P.P. şi G.M.V., din procesele verbale de recunoaştere de pe planşele foto şi raportul de expertiză medico-legală rezultă fără dubiu că în ziua de 3 februarie 2008, partea vătămată a fost lovită cu un cuţit de inculpatul U.M. Inculpatul a fost recunoscut de partea vătămată şi de martori, de pe planşele foto, în prezenţa procurorului şi a organelor de cercetare penală, iar descrierea făcută inculpatului a corespuns întocmai cu semnalmentele acestuia.
Declaraţiile date în faza de urmărire penală de către partea vătămată şi martorii menţionaţi descriu modul în care s-au desfăşurat evenimentele, neexistând nicio contradicţie între acestea şi din care rezultă cu certitudine că inculpatul este cel care a lovit partea vătămată cu cuţitul, declaraţiile de retractare a declaraţiilor iniţiale, fiind în mod corect înlăturate, atâta vreme cât partea vătămată nu a oferit nicio explicaţie, iar martorii G.M.V. şi C.C.P. au menţionat în declaraţiile date la urmărirea penală că acestea corespund adevărului.
Nu numai situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect reţinute de instanţa de apel, ci şi încadrarea juridică a faptei comise de inculpat.
Astfel, obiectul cu care a lovit inculpatul, un briceag cu lama de 20-25 cm, intensitatea loviturii, şi zona vitală asupra căreia s-a acţionat dovedesc intenţia inculpatului de a suprima viaţa victimei. Potrivit concluziilor raportului medico-legal, viaţa victimei a fost pusă în primejdie şi numai intervenţia chirurgicală imediată a condus la salvarea acesteia.
Având în vedere împrejurările cauzei, s-a reţinut în mod corect că inculpatul a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte, elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor fiind îndeplinite atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, se constată că s-a făcut o corectă individualizare, în raport de criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen.
S-au avut în vedere împrejurările cauzei, pericolul social deosebit al infracţiunii comise, şi persoana inculpatului, respectiv atitudinea procesuală a acestuia care a încercat să denatureze adevărul şi a exercitat presiuni asupra unor martori pentru ca aceştia să-şi schimbe declaraţiile, împrejurarea că s-a sustras urmăririi penale, mandatul de arestare preventivă fiind emis în lipsă, precum şi starea de recidivă a acestuia.
Faţă de împrejurarea că situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică dată faptei au fost corect stabilite de instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu se impune administrarea de noi probe, astfel că solicitarea inculpatului privind audierea numiţilor M.C. zis „P." şi A.A., urmează a fi respinsă.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar recursul inculpatului este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul U.M. împotriva deciziei penale nr. 193/A din 2 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, arestarea preventivă de la 16 mai 2008 la 12 ianuarie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1210/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1228/2010. Penal → |
|---|
