ICCJ. Decizia nr. 1228/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1228/2010
Dosar nr. 3489/89/2008
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 248 din 29 mai 2009 a Tribunalului Vaslui a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul C.N. a fost trimis în judecată, respectiv prin înlăturarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., cerere formulată, prin apărător, de partea vătămată, constituită parte civilă, R.V.
Prin aceeaşi sentinţă, pentru tentativă de omor, infracţiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.N., fiul lui C. şi C, născut în judeţul Vaslui, cetăţean român, 7 clase, pensionar, căsătorit, 10 copii majori, cu antecedente penale, cu domiciliul în judeţul Vaslui, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen.
În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume:
- 1.455 RON către Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui;
- 2.650 RON către Spitalul Clinic de Urgenţă „Profesor Dr. N. Oblu"; Iaşi;
- 770 RON către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea vătămată, constituită parte civilă, R.V., şi a fost obligat inculpatul să-i achite acestuia suma de 314 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale şi suma de 7.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
De asemenea, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 850 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu la judecată, a fost avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, precum şi la suma de 4.000 RON către partea vătămată constituită parte civilă R.V., cu acelaşi titlu.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut - în sinteză - următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 221/P/2008 al Parchetul de pe lângă tribunalul Vaslui a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C.N., pentru tentativă de omor, infracţiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul are vârsta de 67 de ani şi este locuitor al satului E.R., judeţul Vaslui, fiind consătean cu partea vătămată R.V., în vârstă de 32 de ani, pe care îl cunoştea.
În luna aprilie 2008, inculpatul C.N. lucra ca paznic la o exploatare forestieră existentă în extravilanul satului E.R., în punctul denumit „Ciomag";, exploatare aparţinând SC E. SRL Iaşi, care are ca asociat unic pe martorul M.C.T. şi ca director pe martorul M.F. La punctul respectiv a fost dus un vagon auto pentru dormit, de care se foloseau muncitorii.
În seara zilei de 20 aprilie 2008, martorul B.C. se afla singur în vagon, deoarece inculpatul plecase în sat, urmând să revină.
În după-amiaza aceleiaşi zile partea vătămată R.V., însoţit de fratele său R.D., ajungând cu căruţa în apropierea vagonului de dormit, a oprit căruţa menţionând că vrea să ia o sacoşă cu care ar fi dus cu câteva zile în urmă mâncare la muncitori.
R.D. i-a spus fratelui său să nu meargă la vagon deoarece este noapte şi este posibil să nu fie nimeni acolo, dar R.V. a coborât din căruţă şi s-a îndreptat către vagon.
În acest timp, martorul B.C., care auzise zgomotul făcut de deplasarea pe drum a căruţei, a coborât din vagon şi, de frică, s-a ascuns după o roată a unui tractor pentru a vedea ce se întâmplă.
Astfel, martorul B.C. a văzut că partea vătămată R.V. a urcat scara şi a intrat în interiorul vagonului, după care a auzit zgomote de răvăşire sau căutare.
La acel moment, în apropierea vagonului a ajuns şi inculpatul C.N., care revenea din sat, având asupra sa o secure. L-a întrebat pe martorul B.C. cine este persoana care a intrat în vagon, după care inculpatul C.N., având în mână securea, s-a apropiat de scara vagonului, urmat de martorul B.C., care nu era înarmat.
La momentul când inculpatul C.N. a ajuns la baza scării de urcare şi se pregătea să urce, din vagon a ieşit R.V., care a rămas pe platforma vagonului.
Recunoscându-l, inculpatul C.N. i-a spus pe nume şi l-a întrebat ce caută acolo.
R.V. nu a răspuns şi, de la înălţimea de cca. 1 metru la care se afla, l-a lovit cu piciorul în bărbie pe inculpatul C.N., care se afla în faţa sa.
Urmare loviturii primite, inculpatul C.N. a căzut, dar s-a ridicat imediat, înjurând, apropiindu-se cu securea în mână de scara vagonului unde, pe platformă, se afla partea vătămată R.V.
Inculpatul C.N. i-a aplicat lui R.V., mai întâi, una sau două lovituri cu securea, din lateral, peste membrele inferioare; urmare acestor lovituri, cel mai probabil de durere, partea vătămată R.V., aflat în continuare pe platforma vagonului, s-a aplecat în faţă, într-un unghi de cca. 90 de grade.
Inculpatul C.N. i-a mai aplicat lui R.V. o lovitură cu muchia securii, de data aceasta peste cap. Urmare acestei lovituri, partea vătămată a căzut de pe platforma vagonului, iar C.N. a vrut să-l mai lovească o dată cu securea, dar a fost oprit de martorul B.C.
Între timp, de vagon s-a apropiat şi martorul R.D., care a venit să vadă ce se întâmplă, şi l-a văzut pe fratele său - partea vătămată R.V., căzut şi lovit la cap.
R.D. a încercat să-l transporte acasă pe fratele său, însă inculpatul C.N. s-a opus şi, în final, l-a alungat pe martorul R.D., care şi-a luat căruţa şi a plecat în sat.
Ajuns în sat, martorul R.D. a spus mai multor rude ce s-a întâmplat cu R.V. astfel că, împreună cu alte persoane, cum ar fi martora C.Ş.P. - concubina părţii vătămate, martora R.G. - soţia lui R.D. şi martora D.N., s-au deplasat la vagonul din pct. „Ciomag"; pentru a-l lua R.V. şi a-l duce la spital.
Inculpatul C.N., cu securea în mână, s-a opus însă şi i-a alungat pe aceştia, împiedicându-i să-l ia pe R.V., spunând că el răspunde, că a anunţat sau că va anunţa poliţia şi patronul societăţii.
În aceste condiţii, martorii au plecat, lăsându-l pe R.V. cu inculpatul C.N. şi martorul B.C.
După plecarea rudelor, martorul B.C. şi inculpatul C.N. l-au transportat pe R.V. în interiorul vagonului de dormit, după care martorul B.C. i-a apelat, repetat, pe martorii M.C.T. şi M.F., cerându-le să se deplaseze la faţa locului, deoarece s-a întâmplat ceva grav.
Urmare telefoanelor primite, cei doi martori s-au deplasat la faţa locului cu un autoturism, ajungând în pct. „Ciomag"; în jurul orelor 23.00.
După sosirea lui M.F. şi M.C.T. la faţa locului, inculpatul C.N. s-a deplasat cu autoturismul condus de M.C.T. la Postul de poliţie Dăneşti, pentru a anunţa cele întâmplate.
Inculpatul C.N., care avea asupra sa securea cu care îl lovise pe R.V., şi i-a arătat poliţistului acea secure, spunând că este securea cu care a lovit.
După sosirea ambulanţei, înţelegând de la cadrele medicale că starea lui R.V. este gravă, inculpatul C.N. şi-a schimbat radical poziţia procesuală, în sensul că a început să spună că de fapt el nu l-a lovit cu securea şi că acesta a căzut singur de pe platforma vagonului.
R.V. a fost luat cu ambulanţa şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, iar de acolo, în aceeaşi noapte, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu"; Iaşi, unde a fost internat şi i s-au acordat îngrijiri medicale până la data de 05 mai 2008, când a fost transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, de unde a fost externat la data de 21 mai 2008 .
Din raportul de constatare medico-legală traumatologică, rezultă că partea vătămată R.V. a prezentat un politraumatism, cu traumatism craniocerebral cu fractură deschisă cu înfundare şi hematom extradural temporoparietal stâng, care a necesitat intervenţie chirurgicală. Leziunile s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent, urmate de cădere, au necesitat 30 - 35 zile îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa părţii vătămate.
Comisia de avizare din cadrul IML Iaşi, a apreciat că sunt corecte concluziile din raportul de constatare medico-legală cu precizarea că leziunile traumatice craniocerebrale s-au produs, cel mai probabil, prin lovire cu un corp contondent.
Instanţa de fond a reţinut că inculpatul a negat permanent săvârşirea faptei şi a susţinut că partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de proţapul metalic al vagonului.
Declaraţiile inculpatului, în opinia instanţei, sunt contrazise însă de declaraţiile părţii vătămate care a susţinut că inculpatul a lovit mai întâi în zona picioarelor, după care i-a aplicat o lovitură cu securea în zona capului, cauzându-i astfel leziunea ce a necesitat intervenţia chirurgicală şi care i-a pus în primejdie viaţa. Declaraţiile părţii vătămate sunt confirmate de datele ce rezultă din constatarea medico-legală traumatologică potrivit cărora leziunile din zona capului părţii vătămate s-au produs prin lovire activă, fiind astfel exclusă posibilitatea ca acele leziuni să se producă prin cădere. Mai sunt confirmate declaraţiile părţii vătămate de declaraţiile martorului R.D. care l-a văzut pe fratele său căzut, cu o rană la cap iar inculpatul care se afla alături avea asupra sa o secure şi o conduită violentă, ameninţătoare. Inculpatul l-a alungat atunci pe martor şi ulterior i-a alungat pe cei trei martori care veniseră să-l ia acasă.
De asemenea, reţine instanţa de fond, martorul B.C. - în declaraţiile date - a confirmat varianta susţinută de partea vătămată, în sensul că inculpatul a lovit-o pe aceasta cu securea, o dată în zona picioarelor, şi o dată în zona capului. În instanţă, se reţine că martorul a dat declaraţii contradictorii, revenind practic asupra declaraţiilor arătate mai sus, susţinând, în esenţă, că partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se de proţapul vagonului.
Martorul V.S.M. a declarat că, în noaptea de 20/21 aprilie 2008, inculpatul s-a prezentat la postul de poliţie şi a sesizat că, cu puţin timp în urmă, la vagonul unde dormeau muncitorii l-a surprins pe R.V., cotrobăind prin vagon. I-a cerut să iasă din vagon şi i-a dat cu securea în cap, partea vătămată aflându-se jos în stare de inconştienţă. Inculpatul avea asupra lui o secure şi i-a spus poliţistului că a lovit cu acea secure. Poliţistul s-a deplasat la locul indicat, a constatat că era într-o stare gravă şi a anunţat ambulanţa cu care a fost transportat la spital.
Având în vedere condiţiile în care s-a desfăşurat conflictul, faptul că partea vătămată a avut iniţiativa incidentului, lovindu-l pe inculpat cu piciorul în faţă, reacţia acestuia poate fi apreciată - în opinia instanţei de fond - ca „un răspuns"; la provocarea venită dinspre partea vătămată.
În contextul arătat, s-a apreciat de prima instanţă că inculpatul a comis fapta sub imperiul unei puternice tulburări ca urmare a provocării părţii vătămate, în sensul art. 73 lit. b) C. pen. Atitudinea violentă a inculpatului a fost determinată de conduita părţii vătămate care a ieşit pe scara vagonului şi l-a lovit pe inculpat cu piciorul în zona bărbiei. Acest aspect rezultă atât din declaraţiile inculpatului, a martorilor, cât şi din fotografiile care atestă că inculpatul a avut o leziune în zona bărbiei.
Sub aspectul sancţiunii, instanţa de fond a reţinut că pentru infracţiunea comisă, de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., trebuie să se aplice o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general, prevăzut de art. 52 şi 72 C. pen., vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului, starea de provocare în care a acţionat.
Sub aspectul laturii civile, conform art. 313 din Legea nr. 95/2006, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor ocazionate de transportul şi spitalizarea părţii vătămate, luând în calcul şi efectul reţinerii stării de provocare. În ceea ce priveşte despăgubirile civile, partea vătămată constituită parte civilă, prin actele depuse, a dovedit că a cheltuit 377,97 RON şi inculpatul a fost obligat să-i achite acesteia suma de 314 RON, având în vedere starea de provocare, care presupune culpa părţii vătămate la producerea prejudiciului, şi pe care instanţa a apreciat-o într-o proporţie de 1/3. De asemenea, s-a apreciat de prima instanţă că se justifică obligarea inculpatului la plata de despăgubiri pentru daune morale întrucât este evident că partea civilă a suferit un prejudiciu moral, constând în durerea şi stresul pricinuit de internarea în spital, suportarea unei intervenţii chirurgicale şi infirmitate fizică pricinuită de lipsa de substanţă osoasă. Prin declaraţia martorei B.S., partea civilă a dovedit că, după externarea din spital, are probleme cu păstrarea echilibrului şi greutăţi de exprimare.
Sentinţa primei instanţe a fost apelată numai de inculpatul C.N. Inculpatul a solicitat, în sinteză, reevaluarea probelor, reţinerea dispoziţiilor art. 44 C. pen. şi exonerarea sa de răspundere penală. În subsidiar, invocând circumstanţele reale şi personale, inculpatul a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 1 din 5 ianuarie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, a admis apelul inculpatului numai sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei.
În consecinţă, instanţa de prim control judiciar a admis apelul declarat de inculpatul C.N. împotriva Sentinţei penale nr. 248 din 29 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care a desfiinţat-o, în parte, pe latură penală, şi rejudecând cauza a dispus următoarele:
A înlăturat dispoziţia sentinţei vizând aplicarea faţă de inculpat a dispoziţiilor art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 5 ani, care constituie termen de încercare, conform art. 862 C. pen.
În conformitate cu art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei principale, s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.
Potrivit art. 863 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare stabilit să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, conform programului stabilit de această instituţie:
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea:
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă;
e) să nu intre în legătură cu partea vătămată R.V. şi cu martorii din prezenta cauză.
Datele prevăzute de literele b) - d) se vor comunica Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.
S-a atras atenţia inculpatului C.N. asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Apărările inculpatului au fost invocate şi la instanţa de fond, care a argumentat - cu referire la probele dosarului - lipsa de temeinicie a acestora. în cauză a fost administrat un probatoriu complet, ce a fost suplimentat în apel. Astfel, în apel a fost reaudiat martorul B.C., precum şi inculpatul C.N., care a fost de acord să fie ascultat.
În opinia instanţei de apel, coroborând procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele fotografice, declaraţiile părţii vătămate şi actele medicale ce o vizează pe aceasta, filele de observaţie clinică generală, decontul cheltuielilor de spitalizare, raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de conducere în teren, declaraţiile martorilor, procesul-verbal de confruntare dintre martori şi inculpat, declaraţiile inculpatului, rezultă cu certitudine că, în seara zilei de 20 aprilie 2008, după ce a fost lovit de partea vătămată cu piciorul, inculpatul i-a aplicat acesteia lovituri cu o secure - atât la nivelul membrelor inferioare, cât şi în cap - producându-i leziuni grave, ce i-au pus viaţa în primejdie.
Reţine instanţa de apel că, iniţial, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, el prezentându-se la Postul de Poliţie cu securea asupra sa, anunţând incidentul, însă ulterior, realizând gravitatea faptei, acesta şi-a modificat poziţia procesuală în faţa organelor judiciare, negând că a lovit victima cu securea, încercând să acrediteze versiunea lovirii prin cădere a acesteia, apărare invocată şi în instanţă.
Instanţa de apel a reţinut însă că, prin observarea leziunilor craniocerebrale ale victimei, actele medico-legale au precizat că acestea s-au produs, cel mai probabil, prin lovire cu corp contondent. Coroborându-le cu datele oferite de declaraţiile martorilor şi ale inculpatului, rezultă cu certitudine că inculpatul a lovit cu securea victima, producându-i leziunile grave ce i-au pus viaţa în primejdie.
Concluzionează instanţa de apel că probele exclud posibilitatea lovirii prin cădere a victimei şi lipsesc de consistenţă apărarea inculpatului.
Referindu-se la declaraţiile martorului B.C., martor direct, care a perceput nemijlocit conflictul, instanţa de apel a menţionat faptul că, deşi acesta şi-a modificat în primă instanţă declaraţia, în apel a relatat detaliat desfăşurarea conflictului, motivând şi conduita pe care a avut-o la instanţa de fond, când susţine că a fost influenţat de inculpat. Astfel, martorul a relatat că inculpatul, tulburat fiind de atitudinea părţii vătămate care, surprinsă în vagon, l-a lovit în bărbie, inculpatul l-a lovit pe R.V. cu securea pe care o avea în mână: „i-a aplicat două lovituri peste picioare şi, când acesta s-a aplecat de durere, l-a lovit în cap cu securea";.
Constată instanţa de apel că declaraţia acestui martor se coroborează cu celelalte probe şi redă, practic, situaţia de fapt şi derularea conflictului în care au fost implicaţi inculpatul şi partea vătămată R.V.
De altfel, mai reţine instanţa de prim control judiciar, în motivele de apel, prezentate în scris şi susţinute oral de apărătorul inculpatului, nu se contestă situaţia de fapt reţinută în actul de inculpare, nici acţiunea de lovire exercitată de inculpat, dar nu se face vorbire despre secure; se invocă legitima apărare în variantele prevăzute de art. 44 alin. (21) şi respectiv art. 44 alin. (3) C. pen.
Instanţa de apel a apreciat că apărarea inculpatului a încercat să acrediteze ideea că locul respectiv era împrejmuit, delimitat prin semne de marcare, nu era un loc public, iar inculpatul a pătruns fără drept atât în incinta depozitului, cât şi a vagonului de dormit care era locuinţa temporară unde se adăposteau inculpatul şi martorul.
În opinia instanţei de apel probatoriul administrat - cu referire la schiţa locului faptei şi fotografiile judiciare, declaraţiile martorilor - contrazic aceste susţineri. Vagonul din depozitul, unde inculpatul şi martorul B.C. asigurau paza, nu era împrejmuit, în apropiere aflându-se singurele căi de acces la aşezări şi obiective din acea zonă, aşa încât localnicii treceau în mod obişnuit prin acel loc.
S-a apreciat că nici dispoziţiile art. 44 alin. (3) C. pen. nu sunt incidente, fapta fiind comisă în condiţiile provocării din partea victimei. Actul-medico legal de la fila 93 dosar urmărire penală, ce atestă că inculpatul a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp dur, coroborat cu declaraţiile martorului B.C., cu declaraţiile inculpatului, conduc, fără dubii, la concluzia că partea vătămată a lovit mai întâi pe inculpatul C.N., care a ripostat în condiţiile arătate.
Or, menţionează instanţa de apel, pentru a fi reţinută legitima apărare ca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, astfel cum solicită inculpatul, este necesar că între atac şi apărare să existe o anumită proporţionalitate, în sensul că rezultatul produs în urma apărării să nu fie mai grav decât cel ce reprezintă urmarea atacului. în speţă, deşi partea vătămată a declanşat incidentul şi starea conflictuală, lovind cu piciorul în zona bărbiei pe inculpat, acesta din urmă nu era îndreptăţit să lovească partea vătămată cu securea, mai întâi peste picioare, şi apoi în cap, producându-i leziuni ce i-au pus viaţa în primejdie. Situaţia de fapt dovedită de probele dosarului, atestă că nu există nici un fel de echivalenţă între fapta inculpatului şi atacul care a determinat-o. Prin întregul său comportament, partea vătămată nu a creat vreun pericol pentru viaţa inculpatului.
În aplicarea art. 44 C. pen., arată instanţa de apel că trebuie să se ţină seama de ansamblul împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta şi nu doar de momente sau acte izolate ale agresiunii. Deşi la începutul conflictului inculpatul s-a aflat în faţa unui atac imediat, pe parcursul desfăşurării faptelor raportul de forţe s-a schimbat şi, în situaţia nou creată, atacul nu mai prezintă pericol pentru persoana inculpatului. Relevantă în acest sens, în contextul faptic reţinut, este împrejurarea că inculpatul a aplicat părţii vătămate lovituri cu securea în cap - lovitură ce a produs şi cele mai grave consecinţe - în momentul în care victima era aplecată, chiar în cădere, imediat după ce a fost lovită de inculpat cu securea peste picioare, Deci, în nici un caz nu se poate reţine că inculpatul a lovit-o aflându-se în legitimă apărare.
În final, prin reanalizarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de apel a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 C. pen., ţinând seama de persoana inculpatului şi de comportamentul său după săvârşirea faptei, pronunţarea condamnării constituind pentru acesta un avertisment şi, chiar fără executarea pedepsei, nu va săvârşi alte infracţiuni. Vârsta înaintată a inculpatului, conduita anterioară - relevată de caracterizările depuse la dosar - situaţia sa familială, regretul manifestat, sunt argumente ce susţin această concluzie şi justifică aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Împotriva deciziei a declarat prezentul recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În motivele scrise de recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a solicitat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., fie înlăturarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., fie majorarea duratei termenului de încercare.
Cu ocazia dezbaterilor, aşa cum s-a menţionat în partea introductivă a deciziei, reprezentantul Ministerului Public a solicitat numai majorarea duratei termenului de încercare, nefiind susţinută şi critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 861 C. pen.
Recursul Ministerului Public va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.
Printre elementele de natură să asigure scopul pedepsei, scop prevăzut de art. 52 C. pen., în cazul aplicării dispoziţiilor art. 861 C. pen. este cel referitor la durata termenului de încercare.
O durată corespunzătoare a termenului de încercare, pe lângă asigurarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., este compatibilă cu convingerea instanţei că „pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni"; (art. 861 alin. (2) C. pen.).
Legiuitorul a prevăzut că termenul de încercare se compune din durata pedepsei, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanţă, între 2 şi 5 ani (art. 862 alin. (1) C. pen.).
În lipsa unor condiţii sau criterii prevăzute de legiuitor, Înalta Curte apreciază că la stabilirea intervalului de timp care se adaugă la durata pedepsei, judecătorul trebuie să se aibă în vedere aceleaşi criterii prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Or, sub acest aspect, dispoziţia curţii de apel de stabilire la 2 ani a intervalului de timp ce se adaugă pedepsei (adică egal cu intervalul minim de 2 ani prevăzut de legiuitor) apare ca vădit netemeinică.
Simpla constatare a vârstei inculpatului (născut la 28 martie 1941), nu este un argument suficient pentru limitarea la numai 2 ani a intervalului de timp ce trebuie adăugat la durata pedepsei de 3 ani închisoare.
Vârsta inculpatului trebuie observată şi prin prisma pericolului social concret al faptei (tentativă de omor), obiectul vulnerant folosit (o secure), repetatele lovituri aplicate părţii vătămate (iniţial în zona picioarelor, apoi - după aplecarea părţii vătămate ca urmare a durerii - în zona capului), consecinţele grave ale leziunilor cauzate părţii vătămate (infirmitate fizică, cu afectarea păstrării echilibrului, afectarea limbajului şi exprimării în vorbire - pag. 7 din sentinţă), comportamentul inculpatului după săvârşirea faptei (prin neacordarea de ajutor victimei, pe care o cunoştea, prin nesolicitarea intervenţiei serviciilor de urgenţă, dar şi prin împiedicarea altor persoane să-i acorde ajutor acesteia - pag. 4 - 5 sentinţă).
Nu în ultimul rând, este reţinută de instanţe conduita inculpatului care, după primele declaraţii, realizând posibilitatea suportării unor consecinţe juridice pentru faptele săvârşite, şi-a modificat declaraţiile încercând fie să acrediteze ipoteza autolezării victimei prin cădere, fie a folosiri unui alt obiect vulnerant (pag. 5 din sentinţă, pag. 6 - 7 din decizie). De asemenea, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a influenţat martorul B.C. pentru ca acesta să-şi schimbe declaraţia iniţială (pag. 7 din decizie).
Înalta Curte mai constată că şi în recurs, în ultimul cuvânt, susţinerile inculpatului sugerează convingerea sa că este total nevinovat, şi că nu înţelege necesitatea tragerii sale la răspundere penală.
Toate aceste aspecte justifică, pe de o parte, concluzia netemeiniciei termenului de încercare stabilit de instanţa de apel şi, pe de altă parte, necesitatea majorării termenului prin stabilirea duratei maxime prevăzută de lege (5 ani, la care se adaugă durata pedepsei de 3 ani închisoare, în total 8 ani).
Faţă de cele arătare, Înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. - va admite recursul Ministerului Public şi va casa, în parte, decizia atacată numai în limitele arătate.
Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului Ministerului Public vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 1 din 5 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.N.
Casează decizia penală sus-menţionată numai cu privire la durata termenului de încercare pe care îl stabileşte la 8 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 37/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 377/2010. Penal → |
|---|
