ICCJ. Decizia nr. 1214/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1214/2010
Dosar nr. 31165.01/3/2009
Şedinţa publică din 28 martie 2011
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa nr. 1971/P/2007 din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a dispus, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu referire la art. 181 şi art. 91 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv a amenzii în sumă de 1.000 lei.
Totodată, au fost stabilite cheltuielile judiciare în sumă de 100 lei în sarcina aceleiaşi persoane.
S-a reţinut că învinuitul P.R., în calitate de administrator al SC E.C. SRL a publicat, în perioada 2003-2007 un număr de 3 antologii de poezii care conţineau şi poezii ale scriitorului V.V. şi T.A., fără a avea acordul titularilor drepturilor de autor, respectiv ale numiţilor V.A.C. şi A.M.D. şi s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni aducându-se o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege.
Prin ordonanţa nr. 1857/II/2/2008 din 23 iulie 2008 a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost respinsă plângerea formulată de petiţionarul V.A.C., apreciindu-se că soluţia de scoatere de sub urmărire penală atacată este legală şi temeinică în raport cu persoana şi conduita învinuitului P.R., cu împrejurările în care a fost comisă fapta şi cu scopul urmărit de legea penală.
Împotriva soluţiei procurorului de scoatere de sub urmărire penală, petiţionarul V.A.C. a formulat plângere în baza art. 2781 C. proc. pen., care a fost admisă prin încheierea din 21 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, care a dispus, potrivit art. 2781 alin. (8) din acelaşi cod, desfiinţarea ordonanţelor, numai cu privire la respectivul petiţionar şi reţinerea cauzei spre rejudecare pentru infracţiunea prevăzută de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a apreciat că faptele reclamate sunt prevăzute de textul de lege arătat, că în anii 2003, 2004 şi 2007, SC E.C. SRL reprezentată prin administrator P.R. a publicat cărţi literare – antologii, în cuprinsul cărora se regăsesc textele aparţinând scriitorilor V.V. şi T.A., fără a avea consimţământului titularului recunoscut de lege.
Prin sentinţa penală nr. 163 din 4 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a pronunţat achitarea inculpatului P.R. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. coroborat cu art. 181 C. pen. pentru infracţiunile prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi aplicarea unei amenzi administrative de 1.000 lei potrivit art. 181 alin. (3) raportat la art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente la 10.000 lei daune morale, dispunându-se publicarea hotărârii în trei ziare de mare tiraj.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că inculpatul a publicat în culegeri de texte literare – antologii, în anii 2004 şi 2007 texte aparţinând scriitorului V.V. fără autorizarea sau consimţământul titularului drepturilor de autor, dar că fapta nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni, aducându-se o atingere minimă valorilor sociale ocrotite de lege, fiind suficientă aplicarea unei amenzi administrative.
Referitor la fapta din anul 2003 s-a considerat că a intervenit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
S-a mai apreciat că pentru prejudiciul suferit, părţii vătămate îi sunt cuvenite daune morale de 10.000 lei.
Prin Decizia penală nr. 202 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost respinse apelurile declarate de inculpatul P.R., de partea civilă V.A.C. şi de partea responsabilă civilmente SC E.C. SRL.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a apreciat ca nefondate criticile formulate de inculpat şi de partea responsabilă civilmente, în sensul că faptele ar fi fost dezincriminate şi că suma acordată drept despăgubiri nu se justifică şi de partea civilă în sensul că trebuia aplicată o pedeapsă cu amenda penală pentru îndreptarea inculpatului.
S-a considerat că faptele imputate inculpatului sunt prevăzute de art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 – care nu au fost dezincriminate, că soluţia de achitare este legală şi temeinică şi că daunele morale au fost just stabilite.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă V.A.C., inculpatul P.R. şi partea responsabilă civilmente SC E.C. SRL.
În recursul declarat de partea civilă s-a susţinut că soluţia de achitare a inculpatului este greşită şi că pentru infracţiunea săvârşită trebuia aplicată o pedeapsă. Referitor la latura civilă a susţinut că se impunea majorarea daunelor morale la 20.000 lei.
În recursurile inculpatului şi ale părţii responsabile civilmente s-a susţinut, în baza art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 172 C. proc. pen. că Decizia atacată ca şi hotărârile anterioare ale tribunalului nu sunt legale şi că instanţele, ajungând la această concluzie, ca şi parchetul care a dispus aplicarea unei amenzi administrative, trebuiau să menţină ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală.
Referitor la suma acordată cu titlu de daune morale s-a susţinut că aceasta nu se justifică neexistând nici un prejudiciu moral.
Examinând Decizia atacată în baza criticilor formulate, Curtea constată întemeiate recursurile declarate de inculpatul P.R. şi de partea responsabilă civilmente, aşa cum se va arăta în continuare şi nefondat recursul declarat de partea civilă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) C. pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi conţinutul ei concret, fiind în mod vădit lipsită de importanţă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi text, în aprecierea gradului de pericol social trebuie să se ţină seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Din analiza actelor dosarului, se constată că, procurorul, prin ordonanţa nr. 1971/P/2007 din 5 iunie 2008, menţinută de procurorul ierarhic superior prin ordonanţa nr. 1857/II/2/2008 din 24 iulie 2008 a reţinut că recurentul inculpat P.R., în calitate de administrator al SC E.C. SRL a publicat în anii 2003, 2004 şi 2007 un număr de 3 antologii în care a inserat poezii ale scriitorilor V.V. şi T.A., fără a avea acordul titularilor drepturilor de autor, respectiv ale numiţilor V.A.C. şi A.M.D., fapte care se încadrează în dispoziţiile art. 140 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996.
Având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, urmarea produsă, scopul urmărit – acela de a reda generaţiei actuale „cele mai frumoase poeme de dragoste ale românilor", ţinând seama de persoana şi conduita general bună a făptuitorului, se constată că în mod justificat s-a apreciat de către procuror că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., că fapta, prin atingerea minimă a valorilor ocrotite de lege nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni care să impună aplicarea unei pedepse.
Ca urmare, soluţia de scoatere de sub urmărire penală şi aplicarea amenzii administrative sunt conforme cu dispoziţiile legale evocate.
De altfel, instanţele anterioare au ajuns la aceeaşi concluzie după reţinerea cauzei spre judecare.
Faţă de considerentele arătate, constatând că măsura amenzii administrative era suficientă, instanţele aveau toate argumentele să menţină soluţia procurorului şi să respingă plângerea petiţionarului.
Întrucât nu au procedat astfel, soluţiile au fost pronunţate cu încălcarea legii, ceea ce constituie caz de casare conform art. 3859 alin. (1) pct. 171 şi 172 C. proc. pen.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. d) cu referire la art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate de inculpatul P.R. şi de partea responsabilă civilmente, a casa Decizia atacată, sentinţa tribunalului şi încheierea din 21 ianuarie 2009 a aceluiaşi tribunal.
Rejudecând cauza, Înalta Curte va dispune respingerea plângerii formulate de partea vătămată V.A.C. împotriva ordonanţei nr. 1971/P/2007 din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe care o va menţine.
Faţă de soluţia care se va decide, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă V.A.C., cu obligarea acestuia, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul R.P. şi de partea responsabilă civilmente E.C. împotriva deciziei penale nr. 202 din 5 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată, sentinţa penală nr. 163 din 4 martie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi încheierea din 21 ianuarie 2009 a aceluiaşi tribunal şi rejudecând:
Respinge plângerea formulată de partea vătămată V.A.C. împotriva ordonanţei nr. 1971/P/2007 din 5 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pe care o menţine.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă V.A.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1193/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1262/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
