ICCJ. Decizia nr. 1236/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1236/2010
Dosar nr. 1205/35/2009
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 477/P/2009, din 28 august 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, s-a dispus, în temeiul art. 228 şi art. 10 lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul I.I., directorul Penitenciarului Oradea, sub aspectul infracţiunii de abuz contra intereselor persoanelor, faptă prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se, în urma examinării actelor premergătoare efectuate, că faptele reclamante de petenta P.L.D. (deţinută, aflată în executarea pedepsei de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, fiind arestată preventiv la data de 7 septembrie 2004 şi depusă în Penitenciarul Oradea la data de 30 noiembrie 2004, de unde a fost transferată la Penitenciarul Arad la data de 25 martie 2009), nu există în materialitatea lor.
În perioada cât deţinuta P.(R).L.D. s-a aflat în executarea pedepsei de mai sus în Penitenciarul Oradea, i s-a aplicat în mod legal regimul de executare a pedepsei, beneficiind de toate drepturile prevăzute de reglementările legale în vigoare, fiind beneficiara a 6 recompense.
Petiţiile condamnatei către directorul instituţiei şi către directorul instituţiei şi către judecătorul delegat au fost analizate şi soluţionate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, fără ca în raporturile dintre deţinuta P.(R).L.D. şi comisarul şef I.I. care îndeplineşte şi funcţia de director la Penitenciarul Oradea, acesta din urmă să-şi fi exercitat în mod abuziv atribuţiunile de serviciu cu consecinţa vătămărilor intereselor legale ale petentei.
Plângerea petentei împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Rezoluţia nr. 439/II.2/2009 din 12 octombrie 2009 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
În condiţiile art. 2781 C. pen., petenta a formulat plângere la instanţa competentă.
Prin Sentinţa penală nr. 11/PI din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, a respins ca nefondată, plângerea petentei.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Curtea reţine că petenta P.(R).L.D. a fost condamnată la o pedeapsă de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, fiind arestată preventivă la data de 7 septembrie 2004 şi depusă în Penitenciarul Oradea la data de 30 noiembrie 2004 de unde a fost transferată la Penitenciarul Arad la data de 25 martie 2009. În perioada în care petenta s-a aflat în executarea pedepsei în Penitenciarul Oradea i s-a aplicat în mod legal regimul de executare a pedepsei, beneficiind de toate drepturile prevăzute de reglementările în vigoare şi chiar de 6 recompense.
De asemenea din fişa individuală aflată la dosarul de urmărire penală şi din copiile registrului de audienţă rezultă că petenta în repetate rânduri a uzat de dreptul său de petiţionare către directorul penitenciarului sau către judecătorul delegat care au fost analizate şi soluţionate cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, din actele aflate la dosarul cauzei nerezultând faptul că intimatul şi-ar fi exercitat în mod abuziv atribuţiile de serviciu cu consecinţa vătămării intereselor legale ale petentei.
În sinteză, recurenta-petentă susţine că procurorul şi instanţa de fond nu au avut în vedere toate probele administrate, că nu au fost cercetate toate faptele şi, în final, a solicitat desfiinţarea sentinţei şi a rezoluţiilor atacate şi, respectiv, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul I.I.
Recursul petentei va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 52 din C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În respectarea acestor dispoziţii legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 477/P/2009 care conţine înscrisurile cu relevanţă probatorie necesare soluţionării plângerii penale.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare atât pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petiţionar, dar şi pentru a se stabili eventuala incidenţă a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârşit faptele expuse în plângerea penală.
Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc. pen. (";fapta nu există";), caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Pretinsa ignorare a probelor administrate şi, respectiv, pretinsa neefectuare a actelor de cercetare penală pentru toate faptele reclamate, sunt critici neîntemeiate întrucât, în cauză, au fost efectuate acte premergătoare - ca acte prevăzute de Codul de procedură penală. Efectuarea actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de urmărire penală), ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, din conţinutul actelor premergătoare, nu ar fi fost constatată incidenţa unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
În final, Înalta Curte constată că recurenta-petentă, deşi a solicitat adoptarea soluţiei prevăzute de art. 2781 alin. (8) lit. b) din C. proc. pen. (trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat), nu a menţionat motivele care justifică legal această soluţie, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
În raport cu cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursul petentei urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta P.(R).L.D. împotriva Sentinţei penale nr. 11/PI din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petentă să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 123/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3686/2010. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
