ICCJ. Decizia nr. 1208/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1208/2010
Dosar nr. 641/32/2009
Şedinţa publică din 29 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1 din 7 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a respins, ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul U.V. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale din data de 31 august 2009, dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 988/P/2009, menţinută prin Rezoluţia Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 655/II/2/2009 din 12 octombrie 2009, menţinând rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bacău a reţinut că la data de 15 mai 2009, petiţionarul U.V., deţinut în Penitenciarul Bacău, a formulat plângere penală împotriva numitului M.C., comisar de penitenciar, directorul Penitenciarului Bacău, pentru faptul că în cadrul atribuţiilor sale de serviciu a săvârşit unele infracţiuni de fals şi abuz în serviciu, solicitând cercetarea acestuia pentru infracţiunile de mai sus. Petiţionarul a susţinut că faptele respective ar fi fost comise în legătură cu Decizia nr. C/26789 din 19 martie 2009, care ar fi fost întocmită, semnată şi eliberată de către directorul Penitenciarului Bacău şi prin care s-a dispus repartizarea deţinutului U.V. în regimul închis, de la regimul semi-deschis. A mai arătat petiţionarul că, datorită acestei decizii, a fost mutat la o cameră de fumători, deşi dânsul a declarat pe proprie răspundere că este nefumător, sesizând totodată şi alte aspecte de nelegalitate care ar fi fost săvârşite de comisarul M.C.
Prin rezoluţia din data de 31 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, dată în Dosarul nr. 988/P/2009, în baza art. 228 alin. (6) cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.C., comisar de penitenciar, directorul Penitenciarului Bacău, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, 289 şi 291 C. pen.
Împotriva aceste soluţii, petiţionarul U.V. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, aceasta fiind respinsă prin Rezoluţia nr. 655/II/2/2009 din 12 octombrie 2009.
Pentru a dispune astfel, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău a arătat că în sarcina comisarului de penitenciar M.C. nu se poate reţine săvârşirea vreunei fapte penale, având în vedere că propunerea de schimbare a regimului de executare în regim închis a fost făcută de către Comisia de individualizare a pedepselor privative de libertate de la S.N.P.A.P. Târgu Ocna, propunere admisă de către judecătorul delegat al acestei instituţii şi că decizia de schimbare a regimului de executare a fost certificată şi de către judecătorul delegat de la Penitenciarul Bacău, astfel că atât propunerea, cât şi decizia luată nu i-au aparţinut comisarului M.C.
Conform dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul s-a adresat cu plângere instanţei competente să judece cauza în fond, respectiv Curtea de Apel Bacău.
Prin Sentinţa penală nr. 1/2010 din 7 ianuarie 2010, instanţa de fond a respins plângerea ca nefondată, apreciind că în mod corect procurorul, în urma efectuării în cauză a actelor premergătoare, a constatat că faptele imputate intimatului M.C. nu există, soluţia acestuia fiind legală şi temeinică.
S-a reţinut că, potrivit legii, pentru a se dispune începerea urmăririi penale împotriva unei persoane, este necesar să existe temeiuri suficiente care să conducă la concluzia că aceasta a comis faptele pentru care este acuzată, ori în speţă nu au fost identificate date sau indicii în legătură cu săvârşirea infracţiunilor imputate intimatului de către petiţionarul U.V.
Instanţa de fond a mai reţinut că intimatul şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, decizia de schimbare a regimului de detenţie fiind dispusă de către acesta în baza propunerii Comisiei de individualizare a pedepselor privative de libertate de la S.N.P.A.P. Târgu Ocna, nefiind un act abuziv şi discreţionar al acestuia.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, în termen legal a declarat recurs petiţionarul U.V., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Parchet pentru efectuarea cercetărilor.
Examinând recursul potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Din examinarea cauzei se poate observa că în speţă nu au fost identificate indicii sau date privind săvârşirea vreunei infracţiuni de către intimatul M.C. Dispoziţia de sancţionare a petiţionarului a fost dispusă de o comisie de disciplină şi a fost avizată de judecătorul delegat, urmare a unui comportament neadecvat în penitenciar, şi nu a unei decizii discreţionare a intimatului director de penitenciar.
Curtea reţine că nemulţumirile petiţionarului cu privire la modul concret de stabilire a regimului de executare a pedepsei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputând-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva persoanelor care întocmesc acte privitoare la îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.
Aşadar, în speţa de faţă nu au fost evidenţiate indicii sau împrejurări care să poată forma convingerea organului de urmărire penală că se impune începerea urmăririi penale, prin activitatea sa intimatul nesituându-se în sfera ilicitului penal, neaducând atingere intereselor legale ale petiţionarului.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de petiţionarul U.V. urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul U.V. împotriva Sentinţei penale nr. 1 din 7 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3553/2010. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 3590/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
