ICCJ. Decizia nr. 1594/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1594/2010

Dosar nr.3259/1/2010

Şedinţa publică din 23 aprilie 2010

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 aprilie 2010 Curtea de Apel Suceava, având pe rol judecarea apelurilor declarate de procuror, inculpaţii P.O., L.L. ş.a. împotriva sentinţei penale nr. 41 din 19 februarie 2010 a Tribunalului Suceava, în baza art. 3002 C. proc. pen. şi art. 160b C. proc. pen. a dispus menţinerea arestării preventive a inculpaţilor P.O. şi L.L.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a motivat că în cauză există în continuare temeiurile care au determinat arestarea inculpaţilor.

Astfel, există indicii temeinice că inculpaţii au comis faptele pentru care sunt trimişi în judecată, fiind condamnaţi prin sentinţa penală nr. 41/2010 a Tribunalului Suceava la pedepsele de 18 ani închisoare şi, respectiv 15 ani închisoare, pentru infracţiuni de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.

Infracţiunile pentru care sunt trimişi în judecată sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Împotriva încheierii au declarat recurs inculpaţii, care în esenţă solicită revocarea măsurii arestării preventive întrucât lăsarea lor în libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

Recursurile nu sunt fondate.

Astfel, în mod legal instanţa de apel a motivat că sunt întrunite condiţiile art. 160b alin. (3) C. proc. pen. referitoare la temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor, temeiuri care impun în continuare privarea de libertate a acestora.

Se menţin condiţiile arestării preventive astfel cum sunt reglementate în art. 143 alin. (1) C. proc. pen. în sensul că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele.

În acest sens este hotărârea de condamnare pronunţată de instanţa fondului.

Modul în care este descrisă comiterea faptelor, circumstanţele personale ale inculpaţilor relevă că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Aşa fiind, Curtea va respinge recursurile şi-i va obliga pe recurenţi la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.O. şi L.L. împotriva încheierii din 14 aprilie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6052/86/2009.

Obligă recurentul inculpat P.O. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurentul inculpat L.L. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1594/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs