ICCJ. Decizia nr. 1693/2010. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1693/2010

Dosar nr. 9461/1/2009

Şedinţa publică din 29 aprilie 2010

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;

Prin Decizia penală nr. 3809 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 62/89/2007, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Deciziei nr. 162 din 30 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, recurentul inculpat fiind obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Împotriva acestei decizii, contestatorul condamnat C.G. a formulat contestaţia în anulare, invocând dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen. A arătat că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică întrucât, deşi la termenul din data de 17 noiembrie 2009 când s-a judecat cauza în recurs, a depus la instanţă o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, însoţită de copia unui certificat medical doveditor, instanţa a ignorat această cerere şi actul medical depus la dosar, trecând la judecarea recursului.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat C.G., sub aspectul admisibilităţii în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează.

Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură şi nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi, eventual, de a o infirma.

Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa de această împrejurare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 8516 alin. (1) C. proc. pen.

În prezenta cauză, contestatorul condamnat a făcut trimitere la cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., însă criticile formulate nu se circumscriu dispoziţiilor articolului anterior menţionat, potrivit căruia se poate face contestaţie în anulare „când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare". În speţă, pentru termenul din 17 noiembrie 2009, când s-a judecat recursul, a existat la dosar o cerere de amânare însoţită de copia unui certificat medical, contestatorul încunoştiinţând astfel instanţa despre imposibilitatea de prezentare din motive medicale la acel termen.

Aşadar, deşi a fost dovedită imposibilitatea de prezentare pentru termenul când s-a judecat cauza, instanţa a avut cunoştinţă despre această împrejurare, neexistând imposibilitatea dovedită de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare, astfel nefiind incidente dispoziţiile art. 386 lit. b) C. proc. pen.

În consecinţă, având în vedere că motivele invocate de contestatorul condamnat nu se circumstanţiază cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege, Curtea constată că nu sunt întrunite toate cerinţele de a căror îndeplinire este condiţionată admiterea în principiu a contestaţiei în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată împotriva Deciziei penale nr. 3809 din 17 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 63/98/2008.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat C.G. împotriva Deciziei penale nr. 3809 din 17 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 63/98/2008.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 aprilie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1693/2010. Penal