ICCJ. Decizia nr. 2647/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2647/2010
Dosar nr.5437/1/2011
Şedinţa publică din 1 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 20 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 4824/98/2010 (1958/2011) în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului P.R.M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 29/UP din 15 iunie 2010 emis de Tribunalul Ialomiţa, secţia penală în dosarul nr. 3214/98/2019.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apei a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., respectiv din probele administrate în cauză rezultă indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată şi sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi că există date şi indicii că judecat în stare de libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, raportat la natura şi la modalitatea de săvârşire a infracţiunii.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul P.R.M., solicitând punerea sa în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei, şi gravitatea deosebită a acesteia, reţinându-se că activitatea infracţională a fost îndreptată împotriva unor persoane vulnerabile, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului care, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar, în minorat a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol şi de perversiuni sexuale, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect s-a reţinut şi de instanţa de apel.
Pe de altă parte, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentinţa penală nr. 150/F din 4 mai 2011 a Tribunalului Ialomiţa, secţia penală, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile C.E.D.O.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel privind menţinerea arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.R.M. împotriva încheierii din 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 4824/98/2010 (1958/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2646/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2649/2010. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
