ICCJ. Decizia nr. 1697/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1697/2010
Dosar nr. 1557/1/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a luat în examinare cauza penală având ca obiect plângerea formulată de petiţionarul P.V.F. împotriva rezoluţiei nr. 436/P/2007 din 01 iulie 2008 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a rezoluţiei nr. 763/VIII/1/2010 din 26 octombrie 2010, prilej cu care instanţa, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părţilor cu privire la excepţia inadmisibilităţii plângerii, aspect care fusese pus în discuţie la termenul de judecată din data de 13 ianuarie 2011.
Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că prin plângerea formulată, petiţionarul P.V.F. a înţeles să conteste două rezoluţii , respectiv rezoluţia nr. 436/P/2007, prin care s-a dispus de către Parchetul Curţii de Apel Iaşi neînceperea urmăririi penale şi rezoluţia nr. 763/VIII/ 1/2010.
În ceea priveşte prima solicitare, a arătat că în cauză s-a pronunţat Curtea de Apel Iaşi asupra legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei nr. 436/P/2007, prin urmare este inadmisibilă plângerea, existând în cauză autoritate de lucru judecat.
Cât priveşte cea de a doua solicitare prin care se contestă rezoluţia 763/VIII/1/2011 din 26 octombrie 2010, procurorul a susţinut că este vorba de un memoriu, că acea rezoluţie nu face parte din categoria celor care pot fi contestate în conformitate cu disp. art. 278 C. proc. pen. şi, prin urmare, a apreciat că şi această solicitare este inadmisibilă.
Declarând închise dezbaterile, curtea de apel a rămas în pronunţare, aceasta fiind amânată pentru data de 10 februarie 2011.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 18 din 10 februarie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul P.V.F. împotriva rezoluţiei nr. 436/P/2007 din 01 iulie 2008 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a rezoluţiei nr. 763/VIII/1/2010 din 26 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, cu obligarea petiţionarului la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 3 februarie 2011, dată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 763/45/2010 a declarat recurs petiţionarul P.V.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte, examinând recursul declarat pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Codul de procedură penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Codul de procedură penală reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive, fiind indicate expres şi limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.
În speţă, petiţionarul P.V.F. a declarat recurs împotriva încheierii din 03 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, dată în dosarul nr. 763/45/2010, aceasta fiind o încheiere de amânare a pronunţării, care nu face parte din enumerarea limitativă a hotărârilor şi încheierilor care se atacă cu recurs potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen.
Astfel, dacă s-ar recunoaşte promovarea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalităţii căilor de atac consfinţit prin art. 129 din Constituţie, ceea ce este inadmisibil.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiţionarul P.V.F.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul P.V.F. împotriva încheierii din 03 februarie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 763/45/2010.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4594/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 179/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
