ICCJ. Decizia nr. 1804/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1804/2010
Dosar nr. 2654/111/200.
Şedinţa publică din 6 mai 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 88/A din 3 noiembrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul inculpatului C.G.C. împotriva sentinţei penale nr. 113/P din 17 aprilie 2009 a Tribunalului Bihor pe care desfiinţat-o în sensul înlăturării disp. art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 867 C. pen. a dispus executarea pedepsei de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani, la locul de muncă în cadrul SC O.I. SRL Oradea.
În baza art. 868 C. pen. a obligat pe inculpat ca pe durata executării pedepsei să îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă cu limitările prev. de art. 86/8 lit. a)-f) C. pen.
In baza art. 86/8 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului dreptul de a fi ales pe durata executării pedepsei.
In baza art. 83/3 C. pen. a dispus ca inculpatul să respecte obligaţiile prev. de art. 86/3 alin. (1) lit. a)-d) C. pen.
A atras atenţia inculpatului conform art. 86/9 alin. (1-(5) C. pen.
A luat act de retragerea apelului inculpatului V.D.V.
A respins ca nefondate apelurile inculpaţilor I.D.V., M.M.M., N.E.A.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
A obligat pe apelanţii V.D., I.D.M., M.M. şi N.E. la câte 200 lei, cheltuieli judiciare în folosul statului.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că prima instanţă a stabilit o situaţie de fapt corectă, just argumentată în ceea ce priveşte vinovăţia inculpaţilor, fiind fără dubii că în noapte de 16/17 mai 2008, între orele 100-500, prin constrângere, inculpaţii C.G.C., V.D.V., I.D.M., M.M. şi N.E.A. au obligat-o pe partea vătămată B.P.D. să întreţină relaţii sexuale cu ei, împotriva voinţei sale.
Cu privire însă la inculpatul C.G.C. s-a apreciat că deşi cuantumul pedepsei este just individualizat din punct de vedere al criteriilor enumerate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în ceea ce priveşte modalitatea de executare trebuie asigurată o egalitate de tratament juridic şi prin urmare se impune executarea ei în regim de libertate, la locul de muncă.
În termen legal Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi inculpatul C.G.C. au exercitat calea ordinară de atac a recursului.
Parchetul critică hotărârea instanţei de prim control judiciar prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., considerând că modalitatea de executare a pedepsei la locul de muncă nu corespunde cu contribuţia sa la săvârşirea infracţiunii, nefiind în măsură să atingă scopul şi funcţiile acestea aşa cum sunt reglementate în art. 52 C. pen.
Inculpatul nu a respectat dispoziţiile imperative ale art. 38510 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. de motivare a recursului, atât în concluziile scrise din 15 martie 2010 cât şi prin cele din 27 aprilie 2010 solicitând menţinerea soluţiei din apel şi respingerea recursului parchetului.
Neputând contesta hotărârea din apel de care a fost mulţumit – totuşi, în pagina a II-a (f.47 dos. recurs) solicită o aşa zisă achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., considerând că rolul determinant în comiterea pedepsei de viol l-ar fi avut partea vătămată care:
- nu s-a opus la realizarea actelor sexuale;
- nu a cunoscut că are vârsta de 13 ani;
- stătea la ore târzii în cluburi de noapte;
- avea o vestimentaţie provocatoare, cu cercei în diferite părţi ale capului;
- a acceptat un anturaj de 5-6 tineri;
- durata mare în timp a raporturilor sexuale, cu pauze pentru poveşti şi ţigări;
- şi-a ales parteneri din moment ce l-a refuzat pe martorul C.;
- şi-a început viaţa sexuală la 11 ani;
- nu a sesizat imediat organele de poliţie;
- nu s-a suspus unei evaluări psihologice;
- şi-a deschis pagină pe internet cu poze indecente.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, hotărârile atacate cât şi sub aspectul cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu – conform disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. - Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat şi nefondat cel al inculpatului C.G.C. pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Prin probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi pe timpul cercetărilor judecătoreşti a rezultat că în noaptea de 16 mai 2008, la orele 2200 în incinta clubului Seven din Municipiul Oradea se aflau inculpatul C.G.C. şi partea vătămată B.P.D. în vârstă de 13 ani.
Inculpatul nu se afla singur ci împreună cu coinculpaţii I.D., M.M. şi N.E. şi V.D.
Încă din club, inculpatul C.G.C. i-a făcut avansuri părţii vătămate pe care a încercat să o sărute, însă aceasta l-a refuzat pe motiv că are prieten.
În condiţiile date, inculpatul C.G.C. a luat hotărârea infracţională de a o viola pe minoră, sens în care a solicitat coinculpaţilor I.D. şi V.D. să-i aducă autoturismul acestuia din urmă pentru că doreşte să o ducă pe partea vătămată spre localitatea Alparea „pentru a o încerca întrucât el ştia că fata nu este tocmai cuminte".
Sub pretextul că o conduce acasă, în jurul orelor 100-200 inculpatul şi partea vătămată a plecat din club, urcând cu toţi în autoturismul condus de V.D. care însă s-au îndreptat spre o altă destinaţie şi la reacţia minorei, inculpatul C.G.C. a ameninţat-o să tacă, astfel „o ia dracu" aplicându-i totodată o palmă peste faţă.
Dând să oprească maşina pe un drum lăturalnic spre com Alparea, inculpatul şi-a desfăcut pantaloni şi la refuzul părţii vătămate de a avea relaţii sexuale orale cu el, i-a mai aplicat o palmă ameninţând-o şi înfrângând astfel rezistenţa, aceasta întreţinând relaţii sexuale orale cu el, după care a întreţinut şi un raport sexual normal, inculpatul ameninţând-o să nu mai plângă, că ştie el că-i place.
Tot în urma ameninţărilor cu bătaia proferate de acelaşi inculpat, partea vătămată a întreţinut raporturi sexuale normale şi cu N.E., M.M., I.D.
La orele 500, pe drumul de întoarcere spre Oradea, acelaşi inculpat a mai obligat-o, în maşină, la încă un raport sexual oral pe partea vătămată.
Apărările inculpatului C.G.C. care de altfel s-au constituit în motive de apel şi de recurs nu sunt susţinute de probele cauzei, urmând a fi înlăturate aşa cum au procedat şi instanţa de fond şi apel în mod justificat.
Astfel, partea vătămată în prezenţa inculpaţilor I.D. şi C.G.C. a răspuns la întrebarea martorului C.A. că are 13 ani la care chiar inculpatul C.C. a afirmat că „uitându-se la ea, i-ar fi dat mai mult de 13 ani", toate acestea petrecându-se în Clubul „Light" din Oradea, unde stăteau la o masă.
Ambii inculpaţi I.D. şi V.D. au acceptat propunerea inculpatului C.C. de a o viola pe minoră pe un drum lăuntric dinspre localitatea Alparea, sens în care inculpatul V.D. s-a deplasat la domiciliu cu un taxi, de unde a luat autovehiculul VW Transporter, întorcându-se la club şi apoi împreună cu ceilalţi au minţit-o pe partea vătămată că merg la discotecă în Alparea.
Pe drum, refuzul părţii vătămate de a întreţine raporturi sexuale orale şi normale atât cu inculpatul C.C. cât şi cu ceilalţi inculpaţi a fost înfrânt de acesta prin lovirea repetată cu palma peste faţă, ameninţând-o şi obligând-o „să facă ce zice el şi să nu mai comenteze, că în caz contrar va fi vai de ea".
Inculpaţii râdeau şi îl grăbeau pe inculpatul C.C. să termine mai repede întrucât sunt şi ei doritori de sex cu partea vătămată care plângea întruna şi refuza să aibă raporturi sexuale şi cu ceilalţi inculpaţi.
Din nou rezistenţa faptei a fost săvârşită prin lovire şi ameninţări de către inculpatul C.G.C.
Atmosfera creată a fost de a aşa natură încât inculpatul V.D. nu a mai reuşit să întreţină raporturi sexuale cu minora singur afirmând că „nu poate să se culce cu o minoră de 13 ani, fiindu-i milă de aceasta".
În sensul celor descrise sunt depoziţiile date în faza de urmărire penală (f.49,60,75,88,100 d.u.p.) în prezenţa avocaţilor, neputându-se susţine vreo denaturare a realităţii celor întâmplate.
Restul criticilor privind vestimentaţia, alegerea partenerilor începerea vieţii sexuale la 11 ani, poze indecente pe Internet s.a. sunt simple speculaţii ale apărării nesusţinute de probele cauzei mai ales că pozele de pe Internet sunt din decembrie 2007, februarie 2008.
De altfel, eroarea gravă de fapt se referă la reţinerea unei situaţii de fapt contrare celei rezultate din probe, ceea ce nu este cazul în speţă.
Sentinţa instanţei apel în raport cu împrejurările comiterii faptei, trauma psihică suferită de victima violului constatată prin raportul de expertiză medico-legală nr. 4079/IIi din 4 decembrie 2008, în sensul că „s-au pus în evidenţă <<tulburări emoţionale reactive cu elemente depresive, pavor nocturn>> care sunt consecinţa evenimentelor traumatice suferite în primăvara anului 2008 (16 mai 2008), necesită terapie medicamentoasă şi consiliere psihologică", atitudinea agresivă a inculpatului C.G.C., limitele legale de pedeapsă apare ca netemeinică, în sensul că reeducarea inculpatului nu se poate face decât prin executarea sancţiunii penale în condiţii de detenţie, aşa cum a apreciat şi judecătorul fondului.
Nu poate fi împărtăşită teza „egalităţii de tratament" între inculpaţi cauzei câtă vreme iniţiatorul întregii activităţi infracţionale a fost inculpatul C.G.C., care cu atitudinea sa agresivă, ameninţătoare, este cel care a înfrânt rezistenţa fizică şi psihică a victimei, dirijând întregul grup de inculpaţi în sensul celor stabilite de el devoalează un pericol social deosebit şi anihilează posibilitatea egalităţii de tratamentul juridic.
Dacă inculpatul nu ar fi luat întreaga iniţiativă infracţională, faptele nu s-ar fi petrecut, contribuţia sa fiind numai majoră ci determinantă în săvârşirea violului de către ceilalţi inculpaţi.
De altfel chiar CEDO în cauza neonstaquim versus Belgia, prin Hotărârea din 18 ianuarie 1991 a statuat că, nu orice diferenţă de tratament este discriminatorie" potrivit art. 14 din Convenţie, cât situaţiile juridice nu sunt similare.
Prin urmare, în raport de cele expuse, în temeiul disp. art. 3859 pct. 1 lit. b) şi pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul inculpatului va fi respins ca nefondat şi cel al parchetului admis , casată Decizia din apel şi menţinută sentinţa penală nr. 113/P/2008 a Tribunalului Bihor.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 88/A din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.G.C.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 113/P din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Bihor, secţia penală.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 650 lei cheltuieli judiciare către, stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, pentru intimaţii inculpaţi V.D.V., I.A.D.M., M.L.M.M. şi N.E.A. în sumă de câte 400 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 6 mai 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4597/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1813/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
