ICCJ. Decizia nr. 1723/2010. Penal. Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1723/2010
Dosar nr. 2707/196/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra cauzei penale de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin Decizia penală nr. 81 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuientul S.G. împotriva deciziei penale nr. 337 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Brăila.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Galaţi a reţinut, în esenţă, că a fost sesizată cu un nou recurs declarat împotriva unei hotărâri deja definitive, având în vedere că Tribunalul Brăila, ca instanţă de recurs, se pronunţase prin Decizia penală nr. 337 din 26 noiembrie 2010 asupra recursului formulat de revizuient împotriva sentinţei penale nr. 30/R/2010 a Judecătoriei Brăila.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuientul S.G. La termenul din 28 aprilie 2011, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea căi de atac exercitată de recurentul revizuient.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de revizuientul S.G. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii.
În speţă, revizuientul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate de Curtea de Apel Galaţi în soluţionarea căii de atac a recursului exercitată de acelaşi revizuient împotriva deciziei penale nr. 337 din 26 noiembrie 2010 a Tribunalului Brăila prin care s-a dispus respingerea recursului declarat împotriva sentinţei penale nr. 30/R/2010 a Judecătoriei Brăila.
Potrivit prevederilor art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel, cale de atac ce se soluţionează de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Din interpretarea per a contrario a acestor prevederi rezultă că împotriva deciziilor pronunţate de curţile de apel sau tribunale, ca instanţe de recurs nu se mai poate exercita recursul, ca şi cale ordinară de atac, Decizia fiind definitivă şi intrată sub puterea lucrului judecat.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge ca inadmisibil recursul formulat revizuientul S.G.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul revizuient S.G. împotriva deciziei penale nr. 81 din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 1719/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1728/2010. Penal. Excepţie de... → |
---|