ICCJ. Decizia nr. 183/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.183/2010
Dosar nr. 454/1/2010
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin încheierea din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, pronunţată în dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009), în baza art. 300/2 şi art. 160/b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor A.F. şi Z.P.M., respingându-se, pe cale de consecinţă, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate.
Instanţa investită cu soluţionarea fondului cauzei a reţinut că se impune menţinerea arestării preventive luată faţă de inculpaţi, întrucât temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura şi gravitatea faptelor.
În concret, prima instanţă a reţinut că pericolul concret pentru ordinea publică este evidenţiat de natura şi gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârşite de cei doi inculpaţi şi, nu în ultimul rând, de calitatea pe care inculpatul A.F. o avea la data respectivă, aceea de subofiţer în cadrul Ministerului Apărării Naţionale - Divizia 1 Infanterie „Dacica" - Batalionul 45 de Informatică şi Comunicaţii, calitate de care s-a folosit pentru a procura, în reţelele informatice ale unităţii militare în care îşi desfăşura activitatea, informaţii, secrete de stat sau documente ori date care, prin caracterul şi importanţa lor, pun în pericol siguranţa României; în aceste condiţii a creat o relaţie cu inculpatul de origine bulgară Z.P.M. căruia, în perioada 2002 - 2008, i-a transmis aceste documente, date şi informaţii ce erau transmise mai departe de către acesta din urmă reprezentanţilor unei puteri străine, Ucraina. Aşadar, inculpatul A.F., deşi avea obligaţia de a păstra confidenţialitatea datelor şi informaţiilor la care avea acces, în dispreţul valorilor pe care le avea de protejat, a recurs la o activitate infracţională menită să aducă grave prejudicii nu doar întregii instituţii în care lucra cât, mai ales, siguranţei statului, pe care era conştient că o pune în pericol prin acţiunile sale.
A mai reţinut că, în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat, s-a susţinut de către apărătorul său că, dacă ar fi lăsat în libertate, A.F. nu ar influenţa în nici un fel buna desfăşurare a procesului penal şi nici nu ar încerca să se sustragă de la judecată; or, aceste temeiuri, ce sunt prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) şi b) C. proc. pen., nu fac obiectul dezbaterii de faţă, deoarece temeiurile ce au fundamentat luarea măsurii arestării preventive sunt cele prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. De asemenea, circumstanţele personale pozitive relevate de apărătorul inculpatului A.F. pot constitui un element important ce poate fi avut în vedere la individualizarea sancţiunii şi, nicidecum, nu se poate reţine că acest element, prin el însuşi, ar fi suficient pentru a conduce la punerea în libertate a acestui inculpat.
Referitor la inculpatul Z.P.M., a reţinut că şi activitatea infracţională desfăşurată de acesta dovedeşte periculozitatea sa deosebită, el însuşi declarând că a fost iniţiatorul unui sistem de logistică informatică în care implicase mai multe surse care-i furnizau informaţii clasificate, informaţii despre care acest inculpat ştia că au caracter clasificat „secret de stat", fiind importante în domeniul apărării naţionale a României.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă cei doi inculpaţi este sporit de faptul că amândoi cunoşteau că informaţiile pe care le transmiteau puterii străine nu puteau fi date publicităţii şi - deşi realizau că acest demers al lor ameninţa grav securitatea statului român - ei au continuat să acţioneze, planificând minuţios întreaga activitate ilicită pe o perioadă îndelungată de timp, amploarea activităţii infracţionale şi prelungirea acesteia în timp, fiind elemente demne de reţinut la evaluarea pericolului concret pentru ordinea publică. Totodată, aceste elemente au aptitudinea de a crea temerea rezonabilă că cei doi inculpaţi ar fi în stare nu doar să încerce o reluare a preocupărilor ilicite dar, mai ales, să submineze încrederea opiniei publice în justiţie, creându-se impresia că pentru fapte deosebit de grave reacţia organelor judiciare nu este suficient de fermă şi eficientă.
Concluzionând, instanţa fondului a reţinut că nu doar natura faptelor şi gravitatea deosebită a acestora sunt luate în calcul la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, care este diferit de pericolul social al faptei ca trăsătură a infracţiunii, totuşi nu se poate face abstracţie, în cadrul verificării legalităţii şi temeiniciei arestului preventiv, de gravitatea concretă a faptelor raportate la natura relaţiilor sociale lezate şi protejate prin normele de drept pretins a nu fi încălcate de cei doi inculpaţi. Totodată, aceste argumente, care demonstrează că ordinea publică ar fi efectiv ameninţată prin lăsarea în libertate a inculpaţilor, prevalează în faţa prezumţiei de vinovăţie, asupra regulii libertăţilor individuale garantate de art. 5 din Convenţie, în raport de care caracterul rezonabil al duratei arestului preventiv nu poate fi evaluat în mod abstract, ci ţinând cont de circumstanţele şi complexitatea cauzei (Cauza Patsouria împotriva Georgiei, nr. 30779/2004 - noiembrie 2007).
B. împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii A.F. şi Z.P.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive deoarece nu există date certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică iar durata arestării preventive a depăşit termenul rezonabil.
Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile sunt nefondate.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete, prev. de art. 157 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - inculpatul A.F. şi respectiv, infracţiuni de spionaj, prev. de art. 159 rap. la art. 157 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), rap. la art. 172 alin. (2) - inculpatul Z.P.M., reţinându-se în esenţă că, în perioada 2002-2009, inculpatul A.F. a procurat documente cu caracter secret de stat dar şi date a căror importanţă şi caracter fac ca divulgarea lor să pericliteze siguranţa statului, constând în sisteme de comunicaţii militare, frecvente radar, hărţi NATO, scheme şi hărţi ale subunităţilor şi tehnici militare, indicative ale unităţilor militare, planuri de apărare, pe care Ie-a transmis prin intermediul inculpatului Z.P.M. unei ţări străine.
Înalta Curte constată că, astfel cum în mod just a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, temeiurile care au determinat luarea şi ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu au încetat să existe. Faţă de gravitatea faptelor şi de împrejurările în care au fost comise, de amploarea activităţii infracţionale şi prelungirea acesteia în timp, importanţa valorilor sociale lezate, precum şi impactul negativ pe care l-ar avea asupra colectivităţii lipsa unei reacţii ferme a autorităţilor judiciare faţă de persoanele care săvârşesc acest gen de fapte, în mod corect, prima instanţă a apreciat în mod corect că sunt probe certe, fiind întrunite condiţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă o ameninţare efectivă pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat această măsură nu s-au modificat sau încetat; pe de altă parte, este corectă şi aprecierea instanţei de fond în sensul că nu a fost depăşită durata rezonabilă a arestului preventiv, caracterul rezonabil al acestei măsuri neputând fi evaluat în mod abstract, ci ţinând cont de circumstanţele şi complexitatea cauzei.
În consecinţă, pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpaţi împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.F. şi Z.P.M. împotriva încheierii de şedinţă din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, pronunţată în dosarul nr. 5797/2/2009 (1508/2009).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul interpretului de limbă bulgară pentru inculpatul Z.P.M., se va suporta din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 176/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 185/2010. Penal → |
|---|
