ICCJ. Decizia nr. 1864/2010. Penal
| Comentarii |
|
La 8 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost investită de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cu punerea în executare a mandatului European de arestare emis la 3 septembrie 2009 de judecătorul de instrucție S.D.L. din cadrul Tribunalului de Primă Instanță Dendermonde - Belgia față de persoana solicitată H.V.R., cetățean român, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de furt cu consecințe agravante și apartenența la o organizație infracțională prevăzute de art. 461 alin. (1), art. 467 alin. (1), art. 484,art. 485,art. 486,art. 487,art. 324 bis și art. 324 Ter 3 C. pen. Belgian.
Prin încheierea din 12 noiembrie 2009 instanța a luat față de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 12 noiembrie 2009, măsură prelungită până la pronunțarea hotărârii.
Pe parcursul cercetării judecătorești Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. a făcut cunoscut instanței că, Structura Centrală efectuează cercetări asupra membrilor unui grup criminal organizat constituit în scopul traficului de utilaje de construcții, grup din care face parte și inculpatul H.V.R. cercetat pentru infracțiunea de aderare prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003 reținându-se în sarcina sa acte materiale comise în perioada ianuarie-iunie 2009.
Astfel, la 7 septembrie 2009 Tribunalul București prin încheierea pronunțată în dosar a dispus arestarea preventivă a inculpatului H.V.R. pe o perioadă de 29 de zile fiind emis mandatul 185 UP.
La 30 septembrie 2009 Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive până la 2 noiembrie 2009, ca la 30 octombrie 2009, urmare admiterii recursului declarat de inculpat să se dispună de Curtea de Apel București, înlocuirea măsurii preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.
Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 32/F din 28 ianuarie 2010 a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 3 septembrie 2009 de autoritățile belgiene împotriva persoanei H.V.R. (fiul lui V. și V.) și în baza art. 97 din Legea 302/2004 a amânat predarea persoanei solicitate către autoritățile belgiene până la terminarea judecății în dosarul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.
Pentru a pronunța această soluție instanța de judecată a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004 situație în care devin aplicabile dispozițiile art. 94 din aceeași lege.
împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs solicitând casarea parțială a hotărârii atacate și în rejudecare, arestarea persoanei solicitate și emiterea mandatului de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritățile belgiene.
Recursul parchetului este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente.
Măsura arestării era obligatorie în conformitate cu dispozițiile art. 90 alin. (1)1 din Legea nr. 302/2004: "în cazul în care persoana solicitată este pusă în libertate, instanța dispune față de aceasta măsura obligării de a nu părăsi localitatea; în acest caz, în situația în care, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă".
Amânând predarea persoanei solicitate, instanța a considerat că mandatul de arestare este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea, față de dispozițiile art. 90 alin. (11) coroborat cu art. 94 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 era obligată să pună în discuția părților arestarea persoanei solicitate în vederea predării și să emită mandat de arestare de îndată, conform art. 90 alin. (1)3 din aceeași lege.
Faptul că mandatul de arestare emis de către instanța română în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile emitente va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării respectiv în cazul de față la data terminării judecății în dosar, nu schimbă cu nimic obligațiile instanței sub aspectul puneri în discuția părților a măsurii arestării, luarea acestei măsuri și emitere mandatului de arestare.
în procedura prevăzută de art. 90 și urm. din Legea nr. 302/2004 privitor la executarea mandatului european de arestare este obligatoriu ca instanța română, constatând îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, să dispună punerea în executare a mandatului european de arestare al autorității emitente și să emită ea însăși un mandat de arestare al persoanei solicita în vederea predării.
Conform dispozițiilor art. 94 alin. (3) din Legea nr. 302/2004: "în cazul în care predarea persoanei solicitate a fost amânată, indiferent dacă, la momentul pronunțării hotărârii acesta se află ori nu sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autoritățile române, mandatul de arestare prevăzut la art. 90 alin. (1)3 este pus în executare la data încetării motivelor care au justificat arestarea".
La art. 90 alin. (1)3 din aceeași lege se statuează că "după întocmirea sentinței prevăzute la art. 94 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) sau (9), după caz, judecătorul emite de îndată mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător".
în prezenta cauză ne aflăm în ipoteza în care, la momentul pronunțării hotărârii, persoana solicitată nu se afla sub puterea unui mandat de arestare preventivă emis de autoritățile române, instanța luând doar măsura de a nu părăsi țara, în conformitate cu dispozițiile art. 1451C. proc. pen., la termenul din 12 noiembrie 2009, această măsură fiind prelungită succesiv până la momentul pronunțării.
De precizat este și faptul că în dosarul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, persoana solicitată H.V.R. este cercetată în stare de libertate, în condițiile art. 1451C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiuni prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în perioada ianuarie - iulie 2009 faptă diferită de cea care formează obiectul prezentului mandat european care a fost comisă în iulie 2008.
Deși instanța a dispus punerea în executare a mandatului de arestare emis de autoritățile belgiene și a amânat predarea persoanei solicitate până la terminarea judecății în dosar, în momentul dezbaterilor instanța a omis să pună în discuția părților arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritățile belgiene.
Pentru motivele sus-arătate, înalta Curte, va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa în parte sentința numai cu privire la dispoziția de amânare a predării persoanei solicitate, dispoziție pe care o va înlătura.
A dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, începând cu data încarcerării și a emis mandatului de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Belgia conform dispozitivului deciziei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2020/2010. Penal. îndreptare eroare... | ICCJ. Decizia nr. 2033/2010. Penal. Cerere de reabilitare... → |
|---|
