ICCJ. Decizia nr. 1699/2010. Penal

Prin sentința penală nr. 198 din data de 12 mai 2009, Tribunalul Constanța s-a dispus:

în baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. încetează procesul penal privind pe inculpatul M.P.A. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d) C. pen. și de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și art. 211 și lit. b) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. ca urmare a intervenirii decesului inculpatului.

în baza art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) condamnă pe inculpatul C.D., fiul lui C. și I., la pedeapsa de 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) condamnă același inculpat la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) ca pedeapsă complimentară, după executarea pedepsei principale.

în baza art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) condamnă același inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

în baza art. 271 din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) condamnă același inculpat la pedeapsa de 6 (șase) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b), C. pen., după executarea pedepsei principale.

în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea.

în final, inculpatul va avea de executat 25 douăzeci și cinci ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de arte 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 cu referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata detenției.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată prin măsurile reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 30 ianuarie 2008 la zi.

în baza art. 350 C. proc. pen. menține măsura arestului inculpatului.

în baza art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. condamnă inculpatul G.C.C., fiul lui V. și E., la pedeapsa de 23 (douăzeci și trei) ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (21) lit. a) și b) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. condamnă același inculpat la pedeapsa de 18 (optsprezece) închisoare 6 (șase) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. Contopește pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, cea de 23 (douăzeci și trei) ani închisoare și 8 (opt) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

în baza art. 83 C. pen. revocă beneficiul suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 (doi) închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 219 din 01 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Mangalia și dispune ca această pedeapsă să fie executată alăturat pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre.

în final, inculpatul execută pedeapsa de 25 (douăzeci și cinci) ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. după executarea pedepsei principale.

Face aplicarea art. 71 în referire la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) pe durata detenției.

în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în cadrul reținerii și arestării preventive, cu începere de la data de 31 ianuarie 2008 la zi.

în baza art. 350 C. proc. pen. menține starea de arest a inculpatului.

Ia act că numita G.E. nu a formulat pretenții civile în cauză.

Ia act că partea civilă D.I. a renunțat la pretențiile civile formulate în cauză.

în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. admite, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B.V. în baza art. 998 - art. 999 și art. 1003 C. civ. obligă, în solidar, inculpații C.D. și G.C.C. la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile (daune morale) către partea civilă B.V.

Respinge ca nefondată cererea formulată de partea civilă privind obligarea inculpaților la plata unei prestații periodice.

în baza art. 118 lit. b) C. pen. confiscă în folosul statului un pistol cu aer comprimat marca W., de calibru 4,5 mm, și pistolul cu aer comprimat marca W., de calibru 4,5 mm, cu muniția aferentă, depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Inspectoratului de Poliție a județului Constanta.

în baza art. 118 lit. e) C. pen. confiscă de la inculpații C.D. și G.C.C. suma de câte 225 euro sau echivalentul în lei la data plății, reprezentând pretențiile civile formulate de partea civilă D.I., la care acesta a renunțat, partea civilă B.V.).

Pentru a se pronunța, în sensul celor menționate, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, secția urmărire penală - nr. 92/P/2008, înregistrat la instanță sub nr. 2951/11812008, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților M.P.A., C.D. și G.C.C., pentru comiterea, în concurs real, a infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie, fapte prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d) C. pen. și de art. 211 alin. 2 lit. b) și c) și alin. (2)1 lit. a) și b) C. pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rechizitoriul M.P. - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanța, nr. 60D/P/2008, înregistrat la instanță sub nr. 7318/118/2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.D., pentru comiterea, în concurs real, a infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. și contrabandă calificată, prev. de art. 271 din legea specială, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

La termenul de judecată din data de 08 octombrie 2008, conform art. 34 lit. d) C. proc. pen., constatându-se existența unui caz de conexitate, întrucât între infracțiunile reținute în cele două acte de inculpare există legătură, iar reunirea cauzelor se impunea pentru o mai bună administrare a justiției, s-a dispus conexarea celor două dosare.

Din ambele rechizitorii și din ansamblul materialului probator administrat în ambele faze procesuale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

în luna iunie 2007 inculpatul M.P.A. a plecat în Italia și s-a stabilit în orașul Treviso, unde a lucrat ca vopsitor. în luna octombrie 2007, inculpatul C.D., concubinul surorii inculpatului M.P.A., pe nume M.D., a mers și el în Italia și si stabilit tot în orașul Treviso. Deși între ei existau, impropriu spus, relații de afinitate, cei doi nu au locuit împreună, fiecare având gazda lui. în cursul lunii decembrie 2007, cei doi inculpați s-au hotărât să-și cumpere câte un pistol cu aer comprimat, sens în care, la data de 18 decembrie 2007, au mers la un magazin de arme și muniții din orașul Treviso, de unde și-au cumpărat câte un pistol cu aer comprimat.

Inculpatul C.D. a cumpărat, conform D. Treviso din 18 decembrie 2007, un pistol cu aer comprimat cu alice, marca W., calibru 4,5 mm, o cutie cu 500 alice și 11 butelii cu C02, iar inculpatul M.P.A. și-a cumpărat un pistol cu aer comprimat cu alice, aceeași marcă, calibru 4,5 mm, o cutie cu 500 alice și o cutie cu 11 butelii cu C02.

La data de 25 decembrie 2007 inculpații M.P.A. și C.D. au plecat spre România cu trenul, pe ruta Treviso-București-Constanța, ajungând la destinație la data de 27 decembrie 2007.

Conform adresei din 29 februarie 2008, emisă de L.P.J. Constan?a - Serviciul A.E.S.T. și procesului-verbal din 09 iunie 2008, încheiat de organele de poliție, cei doi inculpați nu figurează ca fiind deținători legali pentru nicio categorie de arme și muniție, atestând astfel împrejurarea că niciunul dintre aceștia, la intrarea în țară, nu au declarat organelor vamale ori organelor de poliție că dețin câte un pistol cu aer comprimat și muniția aferentă acestora.

După ce au sosit la domiciliile lor, mai precis la locuința inculpatului C.D. din comuna Independența din județul Constanța, unde, la începutul lunii ianuarie 2008, a venit și inculpatul M.P.A., care își petrecuse sărbătorile de iarnă la prietena sa M.R., în comuna Valu lui Traian, județul Constanța, cei doi le-au relatat rudelor și celor apropiați, respectiv numitei M.D., sora lui M.P.A. și concubina lui C.D., numitei M.R., prietena lui M.P.A. și numitului G.C.C., nepotul lui C.D., că dețin în mod legal pistoalele și muniția aferentă acestora.

La data de 23 ianuarie 2008, inculpații M.P.A. și C.D. au venit din comuna Independența în municipiul Constanța, la locuința coinculpatului G.C.C., nepotul inculpatului C.D., deținută de acesta cu chirie pe strada X.

Cei trei inculpați au consumat împreună băuturi alcoolice (bere și vin), iar în cursul discuțiilor, de comun acord, s-au hotărât să jefuiască un taximetrist, găsit la întâmplare, pe care să îl deposedeze de autoturism, iar mai apoi să dezmembreze mașina și să vândă piesele acesteia.

Deși în mod constant inculpații (mai puțin inculpatul M.P.A., care, înainte de citirea actului de sesizare a decedat, motiv pentru care nu s-a mai putut realiza audierea nemijlocită a acestuia de către instanță) au declarat că au venit în Constanța cu singura intenție ca inculpatul M.P.A. să închirieze o locuință, și, deși au consumat băuturi alcoolice, nicidecum nu au luat hotărârea infracțională arătată mai sus, declarațiile lor sunt contrazise de depozițiile martorelor M.D. și M.R. Acestea, în ambele faze procesuale, au declarat că inculpații M.P.A. și C.D., la întoarcerea din Italia, au luat hotărâre a de a demara o afacere, în sensul de a aduce mașini din Italia, pe care să le dezmembreze, iar piesele obținute să le valorifice.

în atare situație, reținem că declarațiile inculpaților sunt nesincere atunci când aceștia afirmă că nicidecum nu s-a discutat despre sustragerea unui autoturism de la un taximetrist, pe care să-I dezmembreze, iar piesele auto să le valorifice, atâta vreme cât ideea unui asemenea gen de "afacere" era cunoscută de martorele M.D. și M.R., inculpații M.P.A. și C.D. motivând că aceasta este cauza pentru care și-au cumpărat fiecare câte un pistol, fiind nevoiți să-și asigure apărarea pe traseul dintre Italia și România.

în aceeași ordine de idei, nu putem ignora împrejurarea că declarațiile inculpaților în ceea ce privește adevăratul și singurul motiv pentru care s-au deplasat la Constanța - acela ca inculpatul M.P.A. să-și închirieze o locuință - sunt infirmate de depoziția martorei M.D., care afirmă că fratele și concubinul său au plecat la data de 23 ianuarie 2008 din comuna Independența având asupra lor o anumită sumă de bani, cu care intenționau să achiziționeze o mașină, întrucât autoturismul comandat în Italia nu mai sosea.

Mai mult, aceeași martoră declară că în noaptea respectivă, în jurul orelor 22,00, a fost sunată de concubinul său, inculpatul C.D., care i-a comunicat că sosesc acasă cu autoturismul cumpărat din România.

Deși din declarațiile inculpaților nu a rezultat cu certitudine că la momentul luării rezoluției infracționale de săvârșire a unei tâlhării ar fi hotărât și să o ucidă pe potențiala victimă, se reține, din modul în care au trecut la executarea hotărârii infracționale, că aceștia nu numai că au prevăzut și posibilitatea uciderii taximetristului jefuit, ba chiar au premeditat acest aspect.

Această deducție logică este fundamentată pe faptul că după ce au plecat de la locuința inculpatului G.C.C., toți trei s-au deplasat la benzinăria aparținând SC R. SA, situată în zona F. din Constanța, de unde, într-un bidon din plastic cu capacitatea de 5 litri, au cumpărat benzină cu care urmau să incendieze victima.

De altfel, din verificările efectuate la benzinărie, a fost identificată o înregistrare video efectuată la data de 23 ianuarie 2008, în jurul orelor 1815, când cei trei inculpați se aflau lângă pompa și luau benzină într-un bidon. Cu privire la acest aspect, pe parcursul cercetării judecătorești inculpatul G.C.C. a negat prezența sa lângă pompa de benzină, încercând să ateste faptul că nu a participat la această fază a activității ilicite. Cu toate acestea, însă, în urma vizionării suportului electronic, s-a stabilit cu certitudine că toți inculpații au participat la achiziționarea combustibilului. De la benzinărie cei trei inculpați s-au deplasat la un bar din zona Autogării Sud Constanța, unde au consumat coniac, după care s-au deplasat cu un mijloc de transport în comun până la stația F.

Referitor la apărările formulate de inculpați cu privire la motivul achiziționării benzinei și al prezenței lor în zona Autogării Sud Constanța, reținem că, deși s-a încercat acreditarea ideii - prin audierea martorului O.D. - că doreau să meargă în comuna Deleni, județul Constanța, și de la niște rude ale inculpatului C.D. să ia o drujbă pentru tăiat lemnele, aceste apărări nu au fost dovedite și, ca urmare, vor fi apreciate ca fiind formulate "pro-causa".

Avem în vedere faptul că declarația acestui martor comportă discuții sub aspectul credibilității, întrucât până la momentul la care s-a întâlnit cu inculpatul C.D. în Penitenciarul Poarta Albă, nu s-a solicitat audierea sa, el fiind una dintre persoanele cu care inculpații s-au întâlnit în zona Autogării Sud Constanța și au întrebat-o dacă poate să-i ducă în comuna Deleni pentru a lua acea drujbă.

De la stația unde au coborât din mijlocul de transport în comun inculpații s-au deplasat pe jos până la stația de taximetre din apropierea magazinului T., unde de la un chioșc, M.P.A. și-a cumpărat o brichetă.

Susținerea inculpaților C.D. și G.C.C. în sensul că inculpatul M.P.A. și-a cumpărat din acea zonă o țigară cu hașiș și din acest motiv a cumpărat și bricheta, nu este dovedită prin nici un mijloc de probă.

în stație, cei trei inculpați s-au uitat după un taximetru mai scump, însă nu au găsit, iar când se pregăteau să se deplaseze spre altă zonă, la coada coloanei de taximetre a apărut autoturismul marca V.G., al firmei R., condus de victima B.H. Imediat cei trei inculpați s-au îndreptat spre taximetrul victimei și au convenit cu aceasta să-i transporte până în satul Petroșani în schimbul sumei de 1.100.000 lei vechi. Ca atare, cei trei inculpați s-au urcat în autoturism, G.C.C. în față lângă șofer, M.P.A. în spatele acestuia, iar C.D. în spatele victimei.

în dreptul zonei P. au oprit și au cumpărat mai multe beri pe care le-au consumat pe traseu. După ce autoturismul a ieșit din comuna Deleni, la circa doi kilometri spre satul Petroșani, potrivit înțelegerii anterioare, inculpatul G.C.C. i-a cerut victimei să tragă pe dreapta sub pretextul de a-și satisface necesitățile fiziologice. Când victima a oprit autoturismul, inculpatul C.D. i-a pus un șiret în jurul gâtului și a sugrumat-o și, în același timp, inculpatul M.P.A. a lovit-o cu patul pistolului său cu aer comprimat, marea W. în zona capului, iar inculpatul G.C.C. i-a aplicat lovituri cu pumnii tot în zona capului. După aceasta, același inculpat a căutat în buzunarele victimei luându-i cele două telefoane mobile, portofelul cu documente personale și o brățară din argint de la mână.

întrucât victima a opus rezistență și a încercat să se lupte cu cei trei inculpați, M.P.A. a tras șapte focuri de armă în direcția sa, iar dintre acestea o alică i-a pătruns în partea dreapta a gâtului, iar o a doua alică i-a pătruns prin ochiul drept și s-a oprit în creier.

După ce a fost împușcată victima a încetat să se mai zbată, așa încât M.P.A. și G.C.C. au tras-o din mașină și au târât-o circa 15 metri pe câmp, într-un lan de grâu. Aici G.C.C. a luat din portbagaj rucsacul său în care avea bidonul cu benzină și a stropit-o pe victimă cu conținutul acestuia, iar C.D. a luat bricheta de la M.P.A. și i-a dat foc cadavrului.

După ce cadavrul a fost incendiat, cei trei inculpați și-au însușit autoturismul victimei, cu care s-au deplasat la locuința inculpatului C.D. din comuna Independența, unde au ascuns mașina într-un șopron.

La verificarea interiorului acesteia, sub parasolar au găsit suma de aproximativ 150 lei, pe care au împărțit-o.

A doua zi, inculpatul G.C.C. a revenit în Constanța, iar la plecare a luat în rucsac plăcuțele cu numerele de înmatriculare ale autoturismului, firma de taxi, stația de emisie-recepție și aparatul de taxare, telefoanele mobile și portofelul cu documentele victimei. Dintre aceste bunuri, portofelul l-a aruncat în soba din locuința sa și i-a dat foc, iar celelalte le-a aruncat la ghenele de gunoi, păstrând doar telefonul mobil marca N. din rețeaua V. (telefon care a fost găsit asupra sa la momentul depistării).

în zilele următoare inculpații M.P.A. și C.D. au dezmembrat autoturismul victimei cu intenția de a vinde piesele componente separat. în acest scop, M.P.A. i-a cerut prietenei sale, M. să posteze pe internet un anunț privind oferirea spre vânzare de piese second-hand pentru mărcile de autoturisme A., V. și O.

Se impune a fi făcută mențiunea că pentru a verifica declarația martorei în acest sens, pe internet a fost identificat anunțul postat la data de 23 ianuarie 2008, unde la rubrica "persoane de contact" a fost trecut telefonul mobil inculpatului M.P.A.

Despre autoturismul adus la locuință, inculpații i-au explicat martorei că ar fi fost cumpărat de către fratele ei din banii câștigați în Italia, de altfel, fratele și concubinul martorei îi comunicaseră acesteia că intenționează să aducă mașini din Italia, pe care să le dezmembreze și să vândă.

La data de 24 ianuarie 2008, în jurul orei 0830, un gardian public a descoperit cadavrul victimei incendiat pe câmp și imediat a sesizat organele de urmărire penală. Cu ocazia cercetării la fața locului, victima a fost găsită în lanul de grâu, la circa 12 metri față de drumul comunal DC 29 Deleni - Petroșani, fiind incendiată, însă nu carbonizată, iar în jurul acesteia au fost identificate obiecte de vestimentație arse, precum și o brichetă și un bidon pet de cinci litri, ars și topit parțial.

în buzunarul de la un rest de pantaloni blue-jeans de lângă victimă a fost găsită o cheie de yală, care, în urma verificării, s-a potrivit la ușa locuinței victimei. De altfel, în primă fază identitatea victimei era necunoscută, dar, la data de 25 ianuarie 2008, partea vătămată D.I., proprietarul taximetrului, marca V., condus de victimă, a reclamat dispariția vehiculului și a șoferului încă din seara de 23 ianuarie 2008.

în consecință, s-a procedat la compararea impresiunilor papilare ale cadavrului cu cele din fișa decadactilară aflată în evidentele politiei, constatându-se că sunt identice și că victima incendiată este B.H., identificare coroborată și cu potrivirea cheii găsite lângă cadavru la încuietoarea locuinței victimei. în urma necropsiei, potrivit raportului de constatare medico-legală din 6 februarie 2008, întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanta, a rezultat că moartea victimei B.H. a fost violentă și s-a datorat dilacerării meningo-cerebrale, urmare unei plăgi împușcate cranio-cerebrale. Leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce după cum urmează: leziunile de arsură, prin flacără, având aspectul unor leziuni produse post-mortem; plaga latero-cervicală superioară dreaptă și cea care interesează pleoapa superioară dreaptă, orbitar drept și emisferul cerebral drept, prin împușcare cu proiectile corespunzătoare unei arme cu aer comprimat; plăgile contuze de la nivelul extremității cefalice, prin lovire cu corp contondent; leziunea cu aspectul unei excoriații de la nivelul regiunii cervicale, prin comprimare cu un laț infiltratul hemoragie retroperitoneal stâng, prin lovire cu sau de corp.

în sângele recoltat de la cadavru, aparținând grupei sangvine A, nu s-a decelat prezența alcoolului și nici a carboxihemoglobinei (monoxid de carbon). întrucât din relatările rudelor și cunoștințelor victimei B.H. s-a stabilit că utiliza două telefoane mobile, unul în rețeaua V., iar celălalt în rețeaua Z., s-a procedat la interceptarea autorizată de instanță a comunicărilor și convorbirilor telefonice ale celor două posturi aparținând victimei, însă fără rezultat. S-a stabilit că terminalul mobil marca N. din rețeaua V. și întrucât exista presupunerea rezonabilă că autorul faptei își însușise telefonul victimei pentru a-l folosi, s-a procedat la interceptarea convorbirilor și comunicărilor de la terminalul mobil respectiv. Cu această ocazie a rezultat că terminalul mobil al victimei a început să fie folosit din data de 24 ianuarie 2008 cu cartela sim din rețeaua C., motiv pentru care s-a procedat la interceptarea comunicărilor și de la acest post telefonic, în final stabilindu-se că respectiva cartelă era a inculpatului G.C.C. deoarece, la data de 26 ianuarie 2008 acesta a purtat o convorbire telefonică cu un individ, repetată la data de 27 ianuarie 2008, orele 1836, când cei doi interlocutori au făcut referiri, într-un limbaj codificat, la fapta omisă, încurajându-se reciproc și îndemnându-se să stea în așteptare și să renunțe momentan să intre pe internet, s-a procedat la interceptarea convorbirilor și comunicărilor de la postul telefonic, în final stabilindu-se că terminalul mobil respectiv aparține inculpatului M.P.A.

La data de 30 ianuarie 2008, urmare datelor obținute în urma interceptărilor telefonice, cei trei inculpați au fost depistați. După depistare, aceștia au recunoscut, cu mici ezitări la început, că împreună au ucis-o și jefuit-o pe victima B.H. Cu ocazia percheziției corporale, asupra inculpatului G.C.C. a fost găsit telefonul mobil marca N., despre care inculpatul a declarat că l-a sustras de la victimă. Asupra inculpatului M.P.A. au fost găsite telefonul mobil (suportul tip cârd al cartelei fiind găsit tot asupra inculpatului), certificatul de garanție intitulat D. în limba italiană, emis la data de 18 decembrie 2007 în orașul Treviso și din care rezulta că M.P.A. a cumpărat pistolul marca W., de calibru 4,5 milimetri, și chitanța de plată în valoare de 445 euro, achitată către vânzătorul A.P.B. & F. S.N.C. Asupra inculpatului C.D. a fost găsit un înscris similar, intitulat D., din aceeași dată și aceeași locație, din care rezulta că a achiziționat pistolul marca W., calibru 4,5 milimetri.

în condițiile în care, din relatările celor trei inculpați, a rezultat că autoturismul taximetru al victimei se află într-un șopron din locuința inculpatului C.D. din comuna Independența, că brățara de argint a victimei este la aceeași locuință, iar că pistolul cu aer comprimat cu alice cu care a fost lovită și împușcată victima a fost aruncat în veceul aceleiași locuințe, s-a procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare.

în urma acesteia s-a stabilit că autoturismul a fost găsit dezmembrat, pistolul a fost găsit în latrină, învelit într-o cârpă, iar brățara de argint a fost găsită într-o cameră a casei. Au fost efectuate alte două percheziții domiciliare, la locuința inculpatului G.C.C. din Constanța, precum și la locuința numiților V.D.D. și V.C. din comuna Independența, rude cu inculpații, însă nu au fost identificate bunuri provenite din săvârșirea faptelor asupra victimei. Doar inculpatul G.C.C. a indicat soba din locuința sa unde a ars portofelul cu documentele victimei, precum și ghenele de gunoi din apropierea locuinței unde aruncase componentele taximetrului și telefonul Z.

La verificarea autoturismului s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre cel reclamat dispărut de către partea vătămată D.I. și condus de victima B.H.

în interiorul autoturismului, în zona locului șoferului au fost identificate mai multe pete brun-roșcate, pe geamul portierei, pe tetiera scaunului șoferului și în alte locuri, care, ulterior, în urma examenelor de laborator s-au dovedit a fi de sânge uman.

De asemenea, în urma verificării pistolului cu aer comprimat găsit în veceul locuinței din comuna Independența, s-a stabilit că acesta are seria identică cu cea trecută în înscrisul găsit asupra inculpatului M.P.A. S-a constatat că pe patul pistolului, atât la exterior cât și la interior, în zona tubului cu aer comprimat, existau numeroase pete brun-roșcate, care în urma analizelor de laborator s-au dovedit a fi de sânge uman. Totodată, s-a constatat că din cele opt locașuri ale încărcătorului unul singur era încărcat cu alică, celelalte fiind goale, aspect ce a condus la concluzia că asupra victimei a fost trase șapte focuri, așa cum a declarat de altfel, în faza de urmărire penală și inculpatul M.P.A.

Pe parcursul cercetărilor martora M.R. a predat o cutie din plastic albastru, în care se găseau un locaș gol pentru pistol marca W., o butelie de C02 argintie și o cutie din tablă cu circa 500 de alice de calibru 4,5 mm, precum și o cutie cu 10 butelii a câte 12 grame dioxid de carbon, dintre care nouă galbene și una argintie, bunuri despre care martora a precizat că le lăsase la locuința sa prietenul său M.P.A. Din raportul de constatare tehnico-științifică balistică din 14 februarie 2008 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța a rezultat că pistolul cu aer comprimat marca W., de calibru 4,5 milimetri, este în stare de funcționare, cele două alice extrase din corpul victimei B.H. au fost trase cu acest pistol și, totodată, acestea au același calibru și model cu cele din cutia predată de martora M.R. Cele nouă butelii de C02 galbene au fost în stare de funcționare și au aceleași caracteristici cu butelia găsită în pistol, iar butelia argintie, găsită în stare de funcționare, este butelie de întreținere pentru arme cu aer comprimat.

întrucât inculpatul C.D. a declarat că deține la rândul său un pistol cu aer comprimat cu bile, martora M.D. a predat organelor de urmărire penală pistolul marca W., de calibru 4,5 mm, cu un încărcător cu 15 bile rotunde metalice, o cutie metalică cu bile metalice și 10 tuburi galbene cu dioxid de carbon. Din raportul de constatare tehnico-științifică balistică din 18 februarie 2008 al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Constanța a rezultat că pistolul marca W., de calibru 4,5 mm, este în stare de funcționare.

în cursul cercetărilor, numita G.E., sora victimei B.H., a predat organelor de urmărire penală o aplică similară cu cele extrase din corpul victimei și despre care a explicat că o găsise în zona în care fusese incendiată victima, când adunase cenușa rezultată.

Atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpații au recunoscut, în esență, comiterea faptelor. Se remarcă, însă, că în fața instanței, după decesul inculpatului M.P.A., ceilalți doi inculpați au încercat să transfere întreaga responsabilitate și, mai ales, inițiativă, asupra acestuia. Este lesne de înțeles atitudinea celor doi inculpați care, realizând gravitatea faptelor lor și impactul pe care l-au avut asupra opiniei publice, au încercat să minimalizeze, cel puțin din punct de vedere subiectiv, contribuția lor la săvârșirea acestora. Ne referim, în principal, la momentul uciderii și incendierii victimei B.H., când inculpații C.D. și G.C.C., potrivit declarațiilor date în fața instanței, au încercat să acrediteze ideea că au procedat în maniera expusă întrucât le-a fost teamă de Inculpatul M.P.A., care i-a amenințat cu împușcarea.

în considerarea probatoriului administrat în cauză, rezultă că cei trei inculpați au luat hotărârea de comun acord să jefuiască un taximetrist care să conducă un autoturism scump, pe care să-l deposedeze atât de autoturism cât și de bunurile personale, apoi să îl ucidă să să-i incendieze cadavrul, cu scopul de a șterge orice urmă prin care să poată fi realizată identificarea lor. Deși cei trei inculpați au relatat că rezoluția ilicită a fost doar de a găsi o victimă pe care să o jefuiască, din modul în care au acționat, prin procurarea combustibilului încă de la început, săvârșirea faptei având asupra lor o armă pe care au și folosit-o la lovirea și uciderea victimei, sugrumarea și respectiv aplicarea concomitentă de lovituri extrem de violente cu pumnii sau cu patul pistolului în zona capului victimei, sunt elemente care învederează că au premeditat atât jefuirea, cât și uciderea victimei, așa încât se poate conchide că au săvârșit ambele fapte împotriva victimei cu intenție directă, într-o acțiune conjugată în cadrul căreia fiecare dintre inculpați a avut calitatea de coautor.

înainte de citirea actului de inculpare, după trimiterea în judecată, inculpatul M.P.A. a decedat în Spitalul Penitenciar Poarta Albă, împrejurare atestată de certificatul de deces, emis de Primăria Comunei Poarta Albă la data de 26 iulie 2008.

în consecință, situația de fapt expusă și vinovăția inculpaților, sub forma intenției directe în comiterea activității infracționale, este dovedită prin următoarele mijloace de probă: procese verbale de cercetare la fața locului și planșa foto, proces - verbal de verificare la locuința victimei, cu cheia găsită lângă cadavru, raportul de constatare tehnico-științifică și de identificare a victimei după fișa decadactilară a impresiunilor papilare, raportul de constatare medico-legală de necropsie, plângerea și declarațiile părții vătămate D.I., la care se adaugă documentele referitoare la autoturismul taxi metru, declarațiile martorelor M.R. și M.D. date în ambele faze procesuale, procesele verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare la locuințele inculpaților C.D. și G.C.C., procesele verbale de verificare a autoturismului taxi metru V.G. și a pistolului cu aer comprimat al inculpatului M.P.A., rapoartele de constatare tehnico-științifică balistică asupra pistoalelor cu aer comprimat, procesul verbal de verificare a înregi strări lor video de la benzinăria R. SA, zona F. Constanța, compact-discul cu înregistrarea video, procesele verb ale de depistare și de percheziții corporale asupra inculpaților, raportul de constatare medico-legală de examinare a petelor cu aspect de sânge din autoturism și de pe pistol, rapoartele de expertiză psihiatrică asupra inculpaților, declarațiile parțiale ale inculpaților, procesele-verbale de redare a interceptărilor și înregistrărilor comunicărilor telefonice și mijloacele materiale de probă, respectiv pistoalele cu aer comprimat și muniția aferentă.

Faptele inculpaților C.D. și G.C.C., care, în noaptea de 23/24 ianuarie 2008, cu premeditare, prin acțiuni conjugate, în autoturismul taxi metru marca V.G., deținut de victima B.H., oprit între localitățile Deleni și Petroșani din județul Constanța, au ucis-o pe aceasta, prin sugrumare cu un șiret, împușcare cu un pistol cu aer comprimat în gât și ochiul drept și prin loviri repetate în zona capului cu pumnii și cu patul pistolului, după care au incendiat cadavrul și și-au însușit autoturismul și celelalte bunuri ale victimei, respectiv circa 150 lei, o brățară din argint, două telefoane mobile și documente personale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de omor deosebit de grav și tâlhărie, fapte prev. și ped. de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d) C. pen. și de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2)1 lit. a) și b) C. pen.

Faptele inculpatului C.D. de a introduce în țară, fără drept, un pistol cu aer comprimat și muniția aferentă, fără a le declara autorităților în drept, precum și de a le deține în mod ilegal, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prev. de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și prev. de art. 279 alin. (1) C. pen.

întrucât fiecare inculpat a comis mai multe infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, la încadrarea juridică va fi reținută și aplicarea dispozițiilor legale privind concursul real de infracțiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen., urmând ca, în conformitate cu dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen., instanța să contopească pedepsele aplicate fiecărui inculpat în pedeapsa cea mal grea.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului C.D. rezultă că a fost condamnat anterior la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru tâlhărie și violare de domiciliu, prin sentința penală nr. 260 din 11 noiembrie 1997 a Tribunalului București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 49 din 19 februarie 1998 a Curții de Apel București, fiind arestat la 31 martie 1997 și liberat condiționat la data de 4 mai 2000 cu un rest neexecutat de 695 zile.

în ceea ce-l privește pe inculpatul G.C.C., acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și furt calificat, prin sentința penală nr. 219 din 01 iunie 2007 a Judecătoriei Mangalia.

în atare situație, inculpatului C.D. îi sunt aplicabile și prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), referitoare la recidiva postexecutorie, iar inculpatului G.C.C. îi sunt aplicabile și prevederile art. 37 lit. a) C. pen., referitoare la recidiva postcondamnatorie, întrucât se afla în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării unei pedepse cu închisoarea.

în ceea ce-l privește pe acesta din urmă, instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 83 C. pen. revocând beneficiul suspendării condiționate, urmând ca pedeapsa ce i-a fost aplicată anterior să o execute alăturat celei aplicate prin prezenta hotărâre.

Referitor la schimbările de încadrare juridică solicitate de inculpații C.D. și G.C.C., s-a apreciat că nu sunt întemeiate în perspectiva materialului probator administrat în cauză și pe baza căruia a fost reținută și expusă situația de fapt. Nu poate fî reținută, sub aspectul laturii obiective, existența praeterintenției în comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav, atât timp cât rezultă cu prisosință că inculpații au prevăzut rezultatul faptelor lor, pe care, de altfel, l-au și urmărit. în al doilea rând, cu privire la schimbările de încadrare juridică solicitate de inculpatul G.C.C., din aceeași perspectivă, a întregului material probator administrat în cauză, apreciem că nu sunt întemeiate, cu atât mai mult cu cât se poate observa că în solicitările formulate se oscilează de la un termen la altul, fără a fî avută în vedere o opinie constantă, fundamentată pe materialul probator administrat în cauză, dar și pe doctrina și jurisprudența în materie.

în termen legal împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și inculpații C.D. și G.C.C.

Apelul declarat de procuror vizează numai netemeinicia sentinței apelate, singura critică formulată referindu-se doar la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, în sensul stabilirii pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 174 rap. la art. 175 lit. a) și art. 176 lit. d) C. pen. a maximului de pedeapsă prevăzută de norma incriminatoare, respectiv detențiunea pe viață în loc de pedepsele de 25 și respectiv 23 ani închisoare stabilite de prima instanță ca pedepse principale, față de inculpații C.D. și G.C.C.

Apelul declarat de inculpatul C.D. vizează următoarele aspecte:

Se solicită a se constata că fapta inculpatului de a introduce în țară fără drept un pistol cu aer comprimat și muniția aferentă fără a le declara autorităților în drept și de a le deține în mod ilegal nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de contrabandă calificată, prev de art. 271 din Legea nr. 86/2006 și nici ale infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prev de art. 279 alin. (1) C. pen. întrucât inculpatul se afla într-o eroare de drept neavând cunoștință că arma și muniția aferentă procurată legal în Italia trebuiau declarate expres la intrarea în țară și nu puteau fî deținute decât pe baza unui permis eliberat de autoritățile competente.

De asemenea se critică sentința apelată și sub aspectul greșitei analize a probelor efectuate de prima instanță, în sensul greșitei rețineri a situației de fapt referitor la participația inculpatului C.D. la săvârșirea infracțiunii de omor asupra victimei B.H., apelantul inculpat susținând că doar inculpatul decedat ulterior, M.P. a efectuat acte materiale violente asupra corpului victimei care au condus la producerea decesului constând în împușcarea în cap a acestuia cu un pistol cu aer comprimat, acțiunile violente ale lui M.P. fiind săvârșite într-o perioadă de timp când coinculpații nu se aflau în mașină ci la o distanță de câțiva metri de aceasta, pe marginea drumului satisfăcându-și nevoile fiziologice. în aceeași argumentație se susține că în raport de participația concretă care ar fi trebuit reținută de prima instanță a inculpaților C.D. și G.C.C., ar fi impus să se constate că aceștia au săvârșit infracțiunea complexă de tâlhărie cu intenție depășită în ce privește producerea rezultatului morții victimei în condițiile art. 211 alin. (3) C. pen. și nu infracțiunea de omor deosebit de grav cu intenție directă .

Verificând sentința apelată potrivit art. 371 C. proc. pen. și analizând și criticile formulate, curtea a reținut că ambele apeluri sunt nefondate.

în continuare aceeași apelanți au înțeles a promova și căile de atac ale recursului.

Parchetul a insistat pe netemeinicie - aplicarea detențiunii pe viață se impune; iar inculpații au reiterat împrejurarea că aportul substanțial în comiterea faptelor reprobabile cele mai grave au revenit inculpatului între timp decedat, cu detalieri vizând încadrările juridice, conform celor menționate în apel, și cu accent pe sancțiunile aplicate care se impun a fi reduse ca și cuantum.

Instanța de recurs reține următoarele:

Exonerarea de răspundere penală a inculpatului C.D. ca efect al incidenței unei cauze care înlătură caracterul penal al faptelor incriminate de art. 279 alin. (2) C. pen. și art. 271 din Legea nr. 86/2006 nu poate fi acceptată.

Numai eroarea de fapt constituie potrivit art. 51 C. pen. o cauză care înlătură caracterul penal al faptei, eroarea de drept fiind exclusă ca efect al obligativității cunoașterii legii penale. De altfel susținerile vizând necunoașterea obligației de declarare a armelor și munițiilor la intrarea în țară și la organul autorizat să emită permise de portarma cât și cu privire la caracterul letal al pistolului cu aer comprimat sunt simple susțineri care nu pot fi dovedite și nu au caracter verosimil întrucât această obligativitate are caracter notoriu.

în ce privește susținerile privind neparticiparea la producerea rezultatului decesului victimei, aceasta rezultă numai din declarațiile inculpaților și nu sunt coroborate cu alte probe, fiind evident că reprezintă o schimbare a poziției procesule ale inculpaților C.D. și G.C.C. ulterioară decesului inculpatului M.P. Ele nu pot fi reținute întrucât din actele medicale și celelalte probe rezultă că decesul victimei s-a produs în contextul în care într-o perioadă scurtă de timp asupra corpului acesteia au fost exercitate simultan mai multe acte de violență, toate apte să producă moartea, respectiv sugrumarea cu un șiret, lovituri puternice în zona capului cu pumnii și un obiect contondent constând în mânerul unui pistol, precum și împușcarea cu pistol cu are comprimat.

în concret aceste acțiuni vulnerante îndreptate asupra corpului victimei erau conjugate și urmăreau în mod direct să producă decesul fiind imposibil a fi exercitate de o singură persoană în același timp. Așa cum au fost exercitate, ele reprezintă acte de coautorat exercitate într-o acțiune conjugată și complexă care urmăreau atât producerea decesului cât și în paralel imobilizarea și derutarea victimei.

Este de reprodus și că, după depistare, aceștia au recunoscut, cu mici ezitări la început, că împreună au ucis-o și jefuit-o pe victima B.H. Atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, inculpații au recunoscut, în esență, comiterea faptelor. Doar în fața instanței de fond, după decesul inculpatului M.P.A., ceilalți doi inculpați au încercat să transfere întreaga responsabilitate și, mai ales, inițiativă, asupra acestuia, împrejurare reluată și în căile de atac. Este lesne de înțeles atitudinea celor doi inculpați care, realizând gravitatea faptelor lor și impactul pe care l-au avut asupra opiniei publice, au încercat să minimalizeze, cel puțin din punct de vedere subiectiv, contribuția lor la săvârșirea acestora.

Totuși, în considerarea probatoriului administrat în cauză, rezultă că cei trei inculpați au luat hotărârea de comun acord să jefuiască un taximetrist care să conducă un autoturism scump, pe care să-l deposedeze atât de autoturism cât și de bunurile personale, apoi să îl ucidă să să-i incendieze cadavrul, cu scopul de a șterge orice urmă prin care să poată fi realizată identificarea or. Deși cei trei inculpați au relatat că rezoluția ilicită a fost doar de a găsi o victimă pe care să o jefuiască, din modul în care au acționat, prin procurarea combustibilului încă de la început, săvârșirea faptei având asupra lor o armă pe care au și folosit-o la lovirea și uciderea victimei, sugrumarea și respectiv aplicarea concomitentă de lovituri extrem de violente cu pumnii sau cu patul pistolului în zona capului victimei, sunt elemente care învederează că au premeditat atât jefuirea, cât și uciderea victimei, așa încât se poate conchide că au săvârșit ambele fapte împotriva victimei cu intenție directă, într-o acțiune conjugată în cadrul căreia fiecare dintre inculpați a avut calitatea de coautor.

în consecință, situația de fapt expusă în detaliu de către instanța de fond, care s-a preocupat de o deplină conturare a împrejurărilor concrete derulate (mai ales în contextul în care organele de anchetă au întreprins toate demersurile necesare în vederea deslușirii certe a adevărului, aflându-ne în cadrul unei spețe-model din acest punct de vedere) și vinovăția inculpaților, sub forma intenției directe în comiterea activității infracționale, este dovedită prin următoarele mijloace de probă: procese verbale de cercetare la fața locului și planșa foto, proces - verbal de verificare la locuința victimei, cu cheia găsită lângă cadavru, raportul de constatare tehnico-științifică și de identificare a victimei după fișa decadactilară a impresiunilor papilare, raportul de constatare medico-legală de necropsie, plângerea și declarațiile părții vătămate D.I., la care se adaugă documentele referitoare la autoturismul taximetru, declarațiile martorelor M.R. și M.D. date în ambele faze procesuale, procesele verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare la locuințele inculpaților C.D. și G.C.C., procesele verbale de verificare a autoturismului taxi metru V.G. și a pistolului cu aer comprimat al inculpatului M.P.A., rapoartele de constatare tehnico-științifică balistică asupra pistoalelor cu aer comprimat, procesul verbal de verificare a înregistrărilor video de la benzinăria R. SA, zona F. Constanța, compact-discul cu înregistrarea video, procesele verb ale de depistare și de percheziții corporale asupra inculpaților, raportul de constatare medico-legală de examinare a petelor cu aspect de sânge din autoturism și de pe pistol, rapoartele de expertiză psihiatrică asupra inculpaților, declarațiile parțiale ale inculpaților, procesele-verbale de redare a interceptărilor și înregistrărilor comunicărilor telefonice și mijloacele materiale de probă, respectiv pistoalele cu aer comprimat și muniția aferentă. Pentru aceste motive criticile formulate de către inculpați apar ca neîntemeiate și nu vor fi reținute ca și cauze de casare a hotărârilor.

Pe de altă parte, în ce privește criticile formulate de procuror, se apreciază că sentința primei instanțe a făcut o justă individualizare a pedepselor stabilite care au fost dozate într-un cuantum satisfăcător pentru a asigura atât caracterul preventiv cât și caracterul punitiv ale pedepsei, prima instanță ținând seama de cauzele de agravare și de gravitatea concretă a activității infracționale prin individualizarea pedepselor orientate către maximul special al pedepsei închisorii. Se apreciază astfel că pedepsele sunt îndestulătoare și nu se impune reformarea sub acest aspect.

Instanța de apel constatând că prima instanță a analizat corect procesul de individualizare a sancțiunilor, nu rămâne instanței de recurs în a constata decât deplină legalitate și temeinicie manifestate.

în baza probatoriului s-a constat în mod corect că faptele deduse judecății există și au fost săvârșite de inculpați cu vinovăție, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. pen., pronunțându-se legal o hotărâre de condamnare a inculpaților prin prisma încadrării juridice prevăzute în actul de sesizare al instanței, nefîind de făcut alte comentarii, inclusiv pe această temă a încadrării juridice.

întrucât nu se constată elemente de neregularitate a hotărârilor pronunțate care să impună casarea chiar și în parte a acestora, înalta Curte va respinge recursurile de față ca nefondate.

întrucât inculpații au fost arestați în cauză s-au facut cuvenitele deduceri de pedeapsă.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1699/2010. Penal