ICCJ. Decizia nr. 1984/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1984/2010

Dosar nr. 3095/1/2010

Şedinţa publică din 19 mai 2010

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1119 din 23 martie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca nefondat, recursul revizuentului C.I. declarat împotriva Sentinţei penale nr. 122 din 13 noiembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 1163/39/2009 al Curţii de Apel Suceava.

Împotriva acestei decizii, C.I. a formulat la data de 13 aprilie 2010 contestaţie în anulare, solicitând cercetarea unor persoane, întrucât ";nu există la faţa locului suprafaţa de 1131 mp";, fiind obligat să lase liber un teren care nu există în realitate.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii în raport de condiţiile arătate de art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, contestaţia în anulare formulată de C.I. este inadmisibilă.

Contestatorul nu a invocat în cerere niciunul dintre motivele prevăzute de art. 386 C. proc. pen., condiţie obligatorie pentru admiterea în principiu.

Faţă de cele ce preced, contestaţia în anulare urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1119 din 23 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 1163/39/2009.

Obligă contestatorul la 160 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 mai 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1984/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs