ICCJ. Decizia nr. 1050/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1050/2010
Dosar nr. 705/59/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 336/PI din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 65/PI/2007 formulată de revizuienta B.M.
A fost obligată revizuienta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la data de 21 aprilie 2009, condamnata B.M. a solicitat revizuirea hotărârii penale pronunţate la data de 13 iulie 2007 în dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2358/59/2006, prin care s-a dispus condamnarea sa. De asemenea, a solicitat şi suspendarea dispoziţiilor hotărârii atacate până la soluţionarea cererii de revizuire.
Condamnata şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe motiv că instanţa de fond nu a avut în vedere o serie de fapte şi împrejurări, arătând că partea civilă B.M., în justificarea calităţii sala procesuale, uzează de un testament olograf, or, în cauză, operează instituţia revocării tacite parţiale a acestuia şi că a înţeles că aceasta a fost chemată în judecată de Fundaţia E.C. şi V.V. pentru ca instanţa civilă să constate că B.M. nu are calitatea de moştenitor testamentar întrucât defunctul V.V. a înstrăinat obiectul legatului particular ulterior întocmirii testamentului.
Se mai precizează că va detalia toate aceste aspecte printr-un amplu memoriu.
Prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a cerut respingerea cererii de revizuire întrucât motivele invocate nu sunt de natură să releve netemeinicia hotărârii de condamnare a inculpatei.
Examinând cererea formulată, se constată că prin Rechizitorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 287/P/2005, condamnata B.M. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinându-se că în calitate de notar public, condamnata a atestat în mod nereal că donatorul V.V. s-a prezentat în faţa sa, la sediul biroului notarial, şi că a consimţit la autentificarea unui contract de donaţie prin care donatorul transmitea în favoarea Fundaţia E.C. şi V.V. un imobil evaluat la suma de 937.645.181 lei.
Sesizarea penală a fost făcută de către partea vătămată care a atestat că se află în posesia unui testament olograf, scris, semnat şi datat de către V.V. în anul 2004, prin care i-a lăsat ei imobilul respectiv.
Prin sentinţa penală nr. 65/P1/2007 Curtea de Apel Timişoara a achitat inculpata, în baza art. 181 C. pen. şi i s-a aplicat sancţiunea cu caracter administrativ de 1000 lei. S-a constat nulitatea absolută a contractului de donaţie şi au fost respinse pretenţiile părţii B.M.
Prin Decizia penală nr. 310/2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a părţii civile B.M. şi a dispus condamnarea inculpatei la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, condamnata şi-a argumentat cererea de revizuire prin aceea că la judecarea cauzei în fond şi recurs instanţele de judecată nu au avut în vedere că partea civilă B.M. a uzat de un testament olograf şi nu au observat că operează instituţia revocării tacite parţiale a acestuia, această constatare făcând obiectul acţiunii civile anexate la cererea de revizuire, apreciind că este cazul de revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Curtea de Apel a apreciat că nu poate fi reţinut cazul de revizuire invocat şi nici un alt caz prev. de art. 394 C. proc. pen.
După cum se poate observa, obiectul cauzei în care a fost condamnată revizuienta l-a constituit infracţiunea de fals intelectual care este o infracţiune de pericol, astfel că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni nu este relevantă calitatea părţilor civile.
De asemenea, despre testamentul olograf invocat, organele judiciare au avut cunoştinţă încă din faza de urmărire penală, astfel că nu se poate invoca existenţa unei împrejurări noi.
Prin urmare, din aspectele relevate de condamnată nu poate fi reţinut vreun caz de revizuire, astfel că în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus respingerea cererii ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuienta B.M., care deşi legal citată nu s-a prezentat în faţa Înaltei Curţi şi nu şi-a motivat în scris calea de atac declarată.
Examinând din oficiu hotărâre atacată conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că petenta condamnată B.M. şi-a întemeiat cererea de revizuire formulată pe disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susţinând în motivarea acesteia că în mod eronat s-a reţinut calitatea de parte civilă pentru numita B.M. în condiţiile în care infracţiunea de fals intelectual pentru care a fost trimisă în judecată este una de pericol, iar nu una de prejudiciu. Pe de altă parte, în justificarea acestei calităţi, susnumita a uzat de un testament olograf, care însă fusese revocat tacit parţial în condiţiile în care obiectul legatului particular fusese înstrăinat ulterior întocmirii testamentului, fapt care formează de altfel obiectul unui dosar civil a cărui ataşare s-a solicitat prin cererea de revizuire.
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a şi alin. (2) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fapte sau împrejurări pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Pentru a fi incident acest caz de revizuire, cu referire la existenţa unei hotărâri de condamnare, este necesar ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi descoperit elemente noi, de natură a influenţa stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei condamnatului în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluţie diametral opusă (achitare în loc de condamnare), înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.
În speţă, Curtea reţine că primul motiv de revizuire, ce pune în discuţie calitatea de parte civilă a numitei B.M. nu poate fi analizat prin prisma vreunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute expres şi limitativ în art. 394 C. proc. pen.
În ce priveşte celălalt motiv de revizuire, acesta reprezintă o reiterare a susţinerilor făcute de către petentă în faţa instanţei de fond, cu ocazia audierii sale ca inculpată (fil. 158, ds. 2358/59/2006), nefiind vorba aşadar despre o împrejurare nouă, în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.
În concluzie, Curtea constată că prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnata tinde în esenţă la o prelungire a probatoriului cu privire la o împrejurare cunoscută de instanţele de fond şi recurs în ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuientei şi, prin aceasta la o reanalizare a apărărilor pe care şi Ie-a făcut cu acea ocazie.
Or, acest lucru nu poate face obiectul revizuirii, ca şi cale extraordinară de atac, astfel încât în mod legal şi temeinic cererea condamnatei a fost respinsă.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi va fi respins conform art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., cu obligarea recurentei revizuiente la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta revizuientă B.M. împotriva sentinţei penale nr. 336/PI din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1984/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1052/2010. Penal → |
|---|
