ICCJ. Decizia nr. 1048/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1048/2010
Dosar nr. 12190/2/2009
Şedinţa publică din 18 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 de la 15 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. 12190/2/200.
(3047/2009), în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen. a fost trimisă plângerea formulată de petentul M.G. împotriva rezoluţiei din 2 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.C., A.G.C., L.L., judecători la Curtea de Apel Bucureşti, procurorului ierarhic superior, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în vederea soluţionării.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 12190/2/2009 M.G. a formulat plângere împotriva rezoluţiei din 02 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în dosarul nr. 1485/P/2009, arătând că această soluţie nu este conformă cu realitatea.
A precizat, în cuprinsul plângerii, că nu a formulat explicit plângere penală împotriva magistraţilor judecători de la Curtea de Apel Bucureşti, ci împotriva organului de cercetare penală, precum şi martorilor pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.
Astfel, pretinde petentul că rechizitoriul nr. 7241/P/2006 a fost întocmit de procurorul de caz pe bază de declaraţii mincinoase ale martorilor, atribuire abuzivă a corpului delict şi a altor mijloace de probă, în scopul incriminării sale fără respectarea dispoziţiilor art. 95, art. 97, art. 106, art. 107, art. 108 C. proc. pen., iar arestarea sa s-a produs la momentul la care petentul s-a prezentat la poliţie pentru a-şi ridica cartea de identitate.
În vederea soluţionării plângerii formulate de petent, a fost înaintat Curţii de Apel dosarul nr. 1485/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, în care s-a dispus rezoluţia din 02 decembrie 2009, de neîncepere a urmăririi penale faţă de C.C., A.G.C., L.L., judecători în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat curţii că petentul a formulat împotriva soluţiei dispuse de procuror, plângere conform art. 278 C. pen., ce se află în lucru (adresa nr. 1485/P/2009 din 12 ianuarie 2010).
Examinând întreg materialul aflat la dosarul cauzei, actele premergătoare efectuate cu privire la numiţii C.C., A.G.C., L.L., judecători la Curtea de Apel Bucureşti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor personale prevăzută în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi memoriul depus de către petent la dosarul cauzei, curtea de apel a constatat următoarele:
Prin rezoluţia din 02 decembrie 2009, procurorul de caz a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii împotriva cărora petentul formulase plângere penală, întrucât fapta imputată s-a dovedit că nu există, judecătorii îndeplinindu-şi obligaţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, în exercitarea activităţii lor aceştia fiind independenţi şi supunându-se numai legii.
S-a mai reţinut că, anterior, prin ordonanţa din 26 octombrie 2009 dispusă în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1798/P/2009 s-a dispus în temeiul art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., art. 40 şi art. 42 raportat la art. 45 alin. (1) C. proc. pen. declinarea competenţei de soluţionare a cauzei privind plângerea petentului M.G., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin urmare, procurorul competent în urma declinării, a concluzionat asupra neînceperii urmăririi penale privind pe cei trei magistraţi judecători, apreciind că, criticile formulate de petent cu privire la soluţiile pronunţate cu prilejul cercetării, judecării şi condamnării sale pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, în sensul comiterii unor abuzuri, sunt neîntemeiate.
Petentul a precizat în faţa curţii că plângerea sa a vizat şi martorii ce au dat declaraţii în cauză şi care ar fi săvârşit, astfel, infracţiunea de mărturie mincinoasă, respectiv numiţii C.M.B., Z.M.V., I.I.A., dar şi modul în care lucrătorii de la cercetare penală au strâns probele şi au instrumentat cauza sa, săvârşind o serie de abuzuri ce i-au lezat interesele.
Curtea de apel, anterior analizei asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei dispusă de procuror, a constatat că, în prezenta cauză, procedura instituită de reglementarea art. 2781 C. proc. pen. vizând plângerea împotriva soluţiilor procurorului, de netrimitere în judecată, nu a fost respectată, în sensul că împotriva soluţiei procurorului, petentul trebuia să formuleze plângere la prim procuror în conformitate cu art. 278 alin. (1) C. proc. pen. şi numai după respingerea acesteia, nemulţumit fiind, să solicite controlul jurisdicţional al instanţei.
Or, în cauză a rezultat că în prezent soluţia de neîncepere a urmăririi penale se află în lucru, în sensul că se exercită controlul procurorului ierarhic superior asupra soluţiei procurorului, împrejurarea în care curtea a constatat incidenţa art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., dispunând trimiterea cauzei la procurorul ierarhic superior în vederea soluţionării.
Cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului, apreciindu-se că petentul persoană vătămată nu are vreo culpă procesuală în cadrul demersului său judiciar.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul M.G., fără a arăta iniţial motivele de recurs.
La termenul de astăzi, s-a prezentat recurentul petiţionar M.G., aflat în stare de arest într-o altă cauză, lipsind intimaţii C.C., A.G.C. şi L.L., procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Recurentul petiţionar, în concluziile orale, în dezbateri a depus la dosarul cauzei motivele de recurs formulate în scris şi a solicitat admiterea recursului, susţinând că este nemulţumit de soluţionarea cauzei la parchet.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente, arătând că s-au încălcat dispoziţiile relative la competenţa după calitatea persoanei, care atrăgeau, în cauză, competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 29 lit. f) C. proc. pen.
În motivele de recurs formulate în scris şi depuse la dosarul cauzei, în şedinţă publică, recurentul petiţionar a arătat că plângerea a fost formulată explicit împotriva organelor judiciare care au instrumentat cauza sa, magistratului procuror care întocmit rechizitoriul cu nr. 7241 de la 29 iunie 2006, a martorilor C.M.B. şi respectiv Z.M.V. (plângere formulată încă din 28 septembrie 2009 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 – Bucureşti şi neinstrumentată până în prezent) pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii, magistraţilor judecători de la Judecătoria Sector 4 ca primă instanţă şi care trebuiau să verifice probele din dosarul nr. 12420/2006 ( inclusiv la rejudecarea de după casare).
În faţa instanţei de judecată, în data de 15 ianuarie 2010 a prezentat pe larg verbal şi în scris motivele plângerii conform materialului aflat la dosar.
Prin sentinţa penală nr. 10 de la 15 ianuarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a dispus ca plângerea să fie trimisă spre soluţionare procurorului ierarhic superior de la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Soluţionarea plângerii de către procurorul şef de Secţie de la Parchetul de pe lângă Î.C.C.J. era făcută deja la data de 11 ianuarie 2010 conform rezoluţiei cu nr. 12335/2009/193/II/2/2010 şi comunicată petiţionarului în data de 25 ianuarie 2010, deci cu 4 zile înainte ca instanţa Curtea de Apel Bucureşti să se pronunţe în acest sens (pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică în 15 ianuarie 2010).
Recurentul petiţionar a considerat că s-a încălcat flagrant prevederile prevăzute de Codul penal şi Codul de procedură penală prin antepronunţare de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mai mult în rezoluţia din 11 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. nu s-a precizat cum se va soluţiona plângerea sa privind organele judiciare, magistratul procuror de caz, magistraţii judecători de la Judecătoria Sector 4 şi martorii care au depus mărturie mincinoasă.
Recurentul petiţionar a mai menţionat că în plângerea sa nu a formulat motive explicite împotriva magistraţilor judecători C.C., A.G.C. şi L.L. din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
Având în vedere motivele arătate precum şi celelalte înscrisuri din dosar, recurentul petiţionar a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 10 de la 15 ianuarie 2010 şi a se dispune Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. soluţionarea plângerii, formulată de recurent în întregul ei.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar M.G. împotriva sentinţei pronunţată în primă instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele de recurs formulate în scris, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. , precum şi de concluziile reprezentantului Ministerului Public în recursul petiţionarului cu privire la încălcarea dispoziţiilor relative la competenţa după calitatea persoanei, Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
În conformitate cu art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Potrivit art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
De asemenea, conform art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului; b) s-a dat o hotărâre în primă instanţă.
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de fond prin hotărârea pronunţată la data de 15 ianuarie 2010 a încălcat normele de competenţă, deoarece la data sesizării sale, 28 decembrie 2009, cu plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., de către petiţionarul M.G. şi faţă de calitatea intimatelor, respectiv aceea de judecătoare, nu a verificat dacă potrivit legii, Curtea de Apel Bucureşti era sau nu instanţă competentă să judeca cauza cu care a fost învestită.
Aşa cum rezultă din examinarea actelor şi lucrărilor aflate la dosar, la data sesizării Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, respectiv 28 decembrie 2009, cu plângere de către petiţionarul M.G. împotriva rezoluţiei emisă la 2 decembrie 2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică în dosarul nr. 1485/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii C.C., A.G.C., L.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), intimatele C.C. şi L.L. ambele îndeplineau funcţia de judecător la Curtea de Apel Bucureşti, iar intimata A.G.C. îndeplinea funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, calităţi ce atrăgeau competenţa de soluţionare a plângerii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, în raport cu dispoziţiile legale menţionate.
Or, Curtea de Apel Bucureşti judecând cauza fără verificarea competenţei de soluţionare, încălcare ce atrage sancţiunea nulităţii absolute, în condiţiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., a pronunţat o hotărâre nelegală.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul petiţionar M.G. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 15 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, va casa sentinţa atacată şi va dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţa competentă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID .
Admite recursul declarat de recurentul petiţionar M.G. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 15 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa atacată şi dispune rejudecarea cauzei de către prima instanţa competentă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1974/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1984/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
