ICCJ. Decizia nr. 2303/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2303/2010
Dosar nr. 38876/3/2005
Şedinţa publică din 11 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 721 din 16 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de condamnatul P.R.P. privind reconstituirea încheierii din data de 10 noiembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 38876/3/2009 (număr vechi 5668/2005) conexat la Dosarul nr. 34617/3/2005 (număr vechi 5063/2005) al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 38 C. proc. pen. a fost disjunsă cererea de revizuire formulată de acelaşi petent condamnat în Dosarul nr. 38876/3/2005, formându-se un dosar separat.
În motivarea soluţiei instanţa de fond a reţinut că încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2005 nu a dispărut ci se află la Dosarul nr. 38876/3/2009 instanţa dispunând la acest termen de judecată în temeiul dispoziţiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen. conexarea Dosarului nr. 38876/3/2005 (număr vechi 5668/2005) la Dosarul nr. 34617/3/2005 (număr vechi 5063/2005), pe motiv că între cele două dosare există legătură, iar reunirea lor se impune pentru o bună înfăptuire a justiţiei.
A concluzionat prima instanţă că nu se impune problema reconstituirii acestui înscris, a încheierii din 10 noiembrie 2005, din moment ce acesta se află la dosarul cauzei.
În ceea ce priveşte susţinerea petentului, că dispoziţia încheierii sus-menţionate a condus la pronunţarea unei soluţii eronate în Dosarul nr. 38876/3/2005, s-a arătat că aceasta nu poate fi reţinută, o dată pentru că încheierea nu a dispărut, ci se află la dosar, iar apoi pentru că soluţia pronunţată în această cauză a fost de conexare la Dosarul nr. 34617/3/2005, soluţionat prin Sentinţa nr. 676 din 1 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, favorabilă inculpatului în primă instanţă, în sensul admiterii cererii sale de revizuire.
Instanţa a mai reţinut că, pe parcursul soluţionării cererii de reconstituire a înscrisului, petentul a depus două cereri înregistrate la 8 noiembrie 2008 şi 28 noiembrie 2008 prin care a solicitat în esenţă revizuirea Sentinţei penale nr. 331 din 13 august 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, motiv pentru care a disjuns cererea de revizuire, urmând a se forma un dosar separat, fiind inadmisibil ca în cadrul aceluiaşi dosar penal, deja soluţionat prin hotărâre definitivă, să fie înregistrată o nouă cerere de revizuire.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel petentul condamnat P.R.P. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii primei instanţe, şi în rejudecare să se dispună reconstituirea încheierii din 10 noiembrie 2005 care lipseşte din Dosarul nr. 38876/3/2005 (număr vechi 5668/2005) al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în care să se arate în mod explicit că „s-a admis pe fond cererea de revizuire formulată de condamnat” împotriva Sentinţei nr. 331 din 13 august 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Prin Decizia penală nr. 245/A din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de petentul P.R.P. împotriva Sentinţei penale nr. 721 din 16 iulie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 38876/3/2005.
A obligat apelantul la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea deciziei mai sus menţionată, instanţa a reţinut în esenţă că încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 38876/3/2005 (număr vechi 5668/2005) există la dosar.
S-a mai arătat că în ipoteza expusă, petentul P.R.P. ar fi prejudiciat în propria cale de atac prin trimiterea spre rejudecare.
Cu privire la soluţia de disjungere a cererii de revizuire de cererea formulată în temeiul art. 508 - 512 C. proc. pen. şi formarea unui dosar separat, instanţa a apreciat-o ca fiind corectă, neputându-se judeca într-un dosar, în care s-a pronunţat o soluţie definitivă, o nouă cerere cu acelaşi obiect.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs petiţionarul P.R.P.
Potrivit art. 508 C. proc. pen. referitor la procedura constatării dispariţiei se arată că „în cazul dispariţiei unui dosar judiciar sau a unui înscris care aparţine unui astfel de dosar, organul de urmărire penală sau preşedintele instanţei la care se găsea dosarul sau înscrisul întocmeşte un proces-verbal prin care constată dispariţia şi arată măsurile care s-au luat pentru găsirea lui.
Potrivit art. 509 C. proc. pen. „când dosarul sau înscrisul dispărut este reclamat de un interes justificat şi nu poate fi refăcut potrivit procedurii obişnuite (...) instanţa de judecată prin încheiere, dispune, după caz, înlocuirea sau reconstituirea dosarului ori înscrisului dispărut”.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că încheierea instanţei se dă fără citarea părţilor, afară de cazul când instanţa consideră necesară chemarea acestora, încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
Pentru a se aplica procedura în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare reglementată de dispoziţiile art. 508 - 512 C. proc. pen. trebuie să existe o situaţie premisă care constă în dispariţia înscrisului judiciar, înţelegând prin aceasta pierderea înscrisului, distrugerea, degradarea sau sustragerea lui.
În speţă, condiţia nu este îndeplinită întrucât încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 38876/3/2005 (număr vechi 5668/2005) există la dosar.
Astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din 10 noiembrie 2005 (Dosar nr. 38876/3/2005), la termenul respectiv instanţa a pus în discuţie admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, iar în temeiul art. 34 lit. d) C. proc. pen., tribunalul a dispus conexarea dosarului la Dosarul nr. 5063/2005 (număr unic 34617/3/2005).
În Dosarul nr. 34617/3/2005 (număr vechi 5063/2005) a fost pronunţată Sentinţa penală nr. 676 din 1 iunie 2006 prin care s-a admis cererea de revizuire formulată de condamnatul P.R.P.
Împrejurarea susţinută de petentul condamnat cum că această încheiere de şedinţă ar fi cuprins în dispozitiv şi menţiunea admiterii pe fond a cererii de revizuire, nu se circumscrie noţiunii de „dispariţie” a înscrisului respectiv.
Pe de altă parte, în lumina dispoziţiilor art. 509 C. proc. pen. rezultă că procedura specială folosită în caz de dispariţie a înscrisurilor judiciare se aplică numai dacă sunt realizate cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea că înscrisul judiciar dispărut să fie reclamat de un interes justificat.
Astfel cum a reţinut şi Curtea în motivarea hotărârii, această condiţie nu este îndeplinită întrucât menţiunea despre care petentul face referire că nu este consemnată în dispozitivul încheierii din 10 noiembrie 2005, care de altfel nu echivalează cu dispariţia înscrisului, nu a condus la o soluţie defavorabilă petentului cu prilejul judecării cererii sale de revizuire.
Dimpotrivă, după punerea în discuţie a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, aşa cum rezultă din încheierea a cărei dispariţie se reclamă, dosarul în care a fost pronunţată s-a conexat cu un alt dosar având acelaşi obiect 34617/3/2005 (număr vechi 5063/2005) - în care, în continuare, la data de 12 decembrie 2005 s-a suspendat executarea pedepsei aplicate revizuentului condamnat P.R.P., fiind pus în libertate, iar la 1 iunie 2005 s-a pronunţat Sentinţa penală nr. 676 din 1 iunie 2006 prin care s-a admis, pe fond, cererea de revizuire.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul P.R.P. împotriva Deciziei penale nr. 245 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.R.P. împotriva Deciziei penale nr. 245 din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 iunie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 2299/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2360/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
