ICCJ. Decizia nr. 2360/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2360/2010
Dosar nr. 5179/1/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 26 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 32828/3/2009 (665/2010) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus printre altele, menţinerea stării de arest a inculpaţilor M.P. şi S.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că temeiurile iniţiale avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv continuă să existe, astfel că, chiar dacă pronunţarea unei hotărâri de condamnare în primă instanţă nu înfrânge prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii, este totuşi îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina lor.
Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind întrunite şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa stabilită de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În aprecierea acestei ultime cerinţe, au fost avute în vedere natura şi gravitatea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii, fapte prin care se aduce atingere sănătăţii sociale, ocrotită de normele juridice, precum şi amploarea pe care a căpătat-o acest fenomen infracţional.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal au declarat recurs inculpaţii M.P. şi S.C.
Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, de reprezentantul Parchetului şi ultimul cuvânt al acestora au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de cei doi inculpaţi, constată că acestea nu sunt fondate.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea, impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Pe de altă parte, se constată că în cauză, prin sentinţa penală nr. 40/F din 21 ianuarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus condamnarea inculpaţilor M.P. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi, respectiv, S.C., la o pedeapsă de 5 ani şi o lună închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, dar şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 200 lei, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.P. şi S.C. împotriva încheierii din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 32828/3/2009 (655/2010).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 iunie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 2303/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 237/2010. Penal → |
---|