ICCJ. Decizia nr. 2320/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2320/2010
Dosar nr. 7457/99/2009
Şedinţa publică din 14 iunie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului;
Prin Sentinţa penală nr. 54 din 28 ianuarie 2010, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul G.D., recidivist, la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată şi completată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prima instanţă a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 23 septembrie 2009 la zi.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 2961,9 g canabis.
În baza art. 191 C. proc. pen., prima instanţă l-a obligat pe inculpat să achite suma de 1400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în luna iulie organele de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi s-au sesizat, prin metode specifice, că inculpatul se ocupă cu activităţi ilicite de trafic şi consum de droguri şi deţine la locuinţa sa din comuna Miroslava, judeţul Iaşi o cantitate de canabis pe care intenţionează să o vândă şi care provine dintr-o cultură ilicită.
S-a mai constatat că în cadrul activităţii de investigare judiciară a faptelor comise de inculpat s-a procedat la autorizarea investigatorului acoperit, cunoscut cu numele de cod ";Costică"; şi a colaboratorului acestuia, ";Dorel"; - nume de cod, iar la data de 09 septembrie 2009, iar investigatorul acoperit ";Costică"; a cumpărat de la inculpat, prin intermediul colaboratorului sub acoperire ";Dorel";, cantitatea de 8,5 g canabis pentru suma de 100 de RON, ulterior, la data de 15 septembrie 2009, investigatorul acoperit a mai cumpărat de la inculpat cantitatea de 14,8 g canabis, pentru aceeaşi sumă.
S-a mai reţinut că la data de 16 septembrie 2009 s-a achiziţionat o cantitate mai mare, de 105 g canabis, pentru care inculpatul a ";primit suma de 500 RON, iar la finalul lunii septembrie 2009, inculpatul l-a contactat telefonic pe investigatorul acoperit cu numele de cod ";Costică"; şi i-a comunicat că deţine o cantitate mare de canabis pe care dorea să o vândă, pentru a face rost de bani, întrucât se află în litigiu cu fosta soţie pentru încredinţarea minorului.
Conform înţelegerii prealabile, investigatorul s-a întâlnit cu inculpatul în zona gării Ş., după care s-au deplasat la un pod de pe râul Jijia, sub care acesta ascunsese o pungă ce conţinea canabis. Inculpatul a coborât sub pod, a luat punga tip cadou, de culoare roz, în care se afla o cantitate însemnată de produs vegetal şi i-a înmânat-o investigatorului, solicitându-i acestuia suma de 1000 euro.
Întrucât investigatorul i-a remis inculpatului numai suma de 580 euro, au stabilit ca pentru diferenţa de preţ să se deplaseze împreună în municipiul Iaşi, unde inculpatul urma să primească şi restul sumei, însă în localitatea Popricani, lucrătorii de poliţie au oprit autoturismul în care se aflau investigatorul şi inculpatul şi urmare controlului efectuat s-a găsit cantitatea de 211,9 g canabis în portbagajul maşinii şi asupra inculpatului suma de 580 euro ce fusese anterior înseriată de organele de poliţie şi înmânată investigatorului pentru a o transmite inculpatului în schimbul drogurilor.
Prima instanţă a mai reţinut că la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatului a fost identificată şi ridicată cantitatea de 878,8 g canabis, iar din locuinţa mamei inculpatului a mai fost ridicată şi cantitatea de 2750 g din acelaşi produs vegetal.
Tribunalul Iaşi a constatat că, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi cu privire la vinovăţia făptuitorului, fapta de trafic de droguri de risc, în formă continuată, a fost dovedită, fără echivoc, cu mijloacele de probă administrate în cauză, în ambele faze ale procesului penal, respectiv procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 23 septembrie 2009, orele 15,40, procesul-verbal de înseriere a bancnotelor oferite de investigator inculpatului şi care au fost găsite asupra acestuia, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cunoscut sub numele de cod ";Costică"; cu ocazia activităţilor de cumpărare a drogurilor de la inculpat în zilele de 9 septembrie, 15 septembrie şi respectiv, 16 septembrie 2009, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în baza autorizaţiei emise de preşedintele Tribunalului Iaşi, din care au rezultat, cu suficienţă, date şi informaţii privind preocupările inculpatului în domeniul traficului de droguri şi iniţiativa acestuia în contactarea telefonică a numitului C. în ziua de 23 septembrie 2009, orele 16,19, (persoană căreia i-a transmis elemente de fapt ce vizau modalitatea în care a pregătit şi a ascuns canabisul, ce urma a fi transmis în acea zi investigatorului acoperit), precum şi procesul-verbal de redare a discuţiilor purtate de aceştia în mediul ambiental, coroborate cu declaraţiile investigatorului luate în cursul cercetării judecătoreşti, care au confirmat veridicitatea consemnărilor din procesele-verbale întocmite în cauză.
Prima instanţă a constatat că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, susţinând că a fost provocat de organele de cercetare penală, care s-au folosit de terţe persoane şi de investigatori acoperiţi pentru a-l îndemna şi determina să desfăşoare activităţi ilicite în domeniul traficului de droguri, profitând de starea de nevoie materială în care se afla.
Tribunalul Iaşi a apreciat, ca nefondate, susţinerile inculpatului privind obţinerea probelor în mod nelegal şi le-a respins, ca atare, considerând că, chiar în condiţiile în care, aparent, infracţiunile de trafic de droguri au fost susceptibile a fi săvârşite în stare de provocare, instanţa nu putea ignora situaţia de fapt, relevată de probele administrate în cauză, care excludeau existenţa unei asemenea împrejurări, de natură a atenua sau a exonera răspunderea penală a inculpatului.
Astfel, s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen. este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue săvârşirea unei fapte în scopul obţinerii de probe şi s-a considerat că aceste dispoziţii imperative nu trebuie privite izolat, rupte din context, ci analizate unitar în titlul din care fac parte, respectiv interzicerea mijloacelor de constrângere.
S-a mai relevat că deşi legiuitorul nu a indicat expres în ce constă acţiunea de determinare, în mod evident că aceasta nu poate avea loc decât prin modalităţile alternative, prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi art. 68 C. proc. pen., respectiv prin violenţe, ameninţări, ori alte mijloace de constrângere, precum şi promisiuni sau îndemnuri.
Prima instanţă a apreciat că, în lipsa unor asemenea acţiuni insidioase nu se poate reţine că există o determinare, întrucât numai prin modalităţile enumerate se poate influenţa voinţa persoanei asupra căreia aceasta se exercită, aceasta ajungând în situaţia în care nu mai gândeşte şi acţionează liber şi a remarcat că a considera, dincolo de exigenţele textului de lege, că orice acţiune din partea unei persoane se poate circumscrie noţiunii de determinare, înseamnă, pe de o parte a ignora împrejurarea că inculpatul este o persoană matură, cu deplină capacitate de exerciţiu, iar pe de altă parte, a adăuga la lege, dând noţiunii şi alte semnificaţii decât cele pe care legiuitorul însuşi le-a dat.
A mai menţionat în considerentele hotărârii că, aceeaşi concluzie se impune şi din analiza întregului material probator existent în cauză, din care a rezultat că inculpatul avea preocupări în domeniul consumului şi traficului de droguri anterior folosirii investigatorilor acoperiţi, acesta deţinând la domiciliu o cantitate mare de canabis, atât sub aspectul cultivării pentru vânzare, cât şi sub aspectul consumului propriu, activităţi de care se ocupa personal, astfel cum a rezultat din procesele-verbale aflate la dosar urmărire penală.
De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că folosirea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor acestora, în cazul investigării infracţiunilor de trafic de stupefiante, este o modalitate admisă de lege pentru administrarea probatoriului, determinată de împrejurarea că săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 este greu de probat, dat fiind caracterul accentuat de clandestinitate în care se desfăşoară.
S-a mai apreciat, că se impune folosirea investigatorilor acoperiţi, întrucât în considerarea naturii infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului şi a faptului că săvârşirea unui asemenea tip de fapte nu se realizează la vedere, sarcina administrării probatoriului devine foarte dificilă şi cadrul normativ al acestei instituţii este reprezentat de dispoziţiile art. 2241 şi art. 2242 C. proc. pen. şi art. 21 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar valorificarea activităţii investigatorului acoperit este reglementată în art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 .
S-a mai reţinut că, în raport cu exigenţele art. 90 C. proc. pen., procesul verbal încheiat de investigatorul acoperit ";Costică"; relevă împrejurări esenţiale în dovedirea vinovăţiei inculpatului, dar nu reprezintă un mijloc de probă singular în economia probatoriului administrat în cauză.
În continuarea argumentaţiei juridice, prima instanţă a constatat că infracţiunea de trafic de droguri de risc în modalitatea alternativă de realizare a elementului material al laturii obiective, respectiv cea de deţinere în vederea vânzării şi de vânzare a drogurilor de risc a fost cert dovedită, atât procesul-verbal de surprindere în flagrant a inculpatului încheiat la 23 septembrie 2009, cât şi cele întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate la domiciliul inculpatului şi al mamei sale, în care au fost găsite şi ridicate cantităţi impresionante de canabis şi, din această perspectivă, apărările inculpatului au fost apreciate ca irelevante şi total neverosimile, fiind formulate în mod evident ";pro causa"; şi fără a fi susţinute de vreun mijloc de probă.
În consecinţă, prima instanţă a apreciat că activitatea ilicită desfăşurată de inculpat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, s-a circumscris, pe deplin, dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în temeiul cărora a dispus tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, prima instanţă a orientat, spre mediu, sancţiunea penală a închisorii, cu executare efectivă în regim privativ de libertate, având în vedere, atât gradul de pericol social ridicat al faptei comise, prin care s-a adus atingerea relaţiilor sociale referitoare la regimul substanţelor aflate sub control naţional, concretizat şi în limitele de pedeapsă prevăzute de norma penală specială, cât şi faptul că inculpatul a demonstrat perseverenţă în comiterea de fapte cu caracter antisocial, acesta fiind în stare de recidivă post-executorie.
În baza art. 71 C. pen. prima instanţă a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe întreaga perioadă a executării pedepsei, cu închisoarea ca şi pedeapsă accesorie şi ulterior executării pe o durată de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, ce se impune a fi aplicată ";ope legis";.
În termen legal inculpatul G.D. a formulat apel împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că este nevinovat, că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat, susţinând că nu a comercializat niciodată droguri şi că nici nu ştie cum arată acestea.
Verificând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a constatat că apelul inculpatului este nefondat şi, prin Decizia penală nr. 44 din 18 martie 2010, a respins ca atare, apelul formulat de inculpatul G.D. deţinut în Penitenciarul Iaşi împotriva Sentinţei penale nr. 54 din 28 ianuarie 2010, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în Dosarul nr. 07457/99/2009, pe care a menţinut-o.
Prin aceeaşi decizie instanţa de prim control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului G.D., iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus perioada arestării preventive a inculpatului la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel l-a obligat pe apelantul inculpat să plătească statului suma de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, a dispus a fi avansată din fondurile statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa de fond a analizat atent şi temeinic probatoriul administrat în cauză, pe care l-a interpretat just, în lumina dispoziţiilor art. 63 C. proc. pen. şi, pe baza acestuia, a reţinut situaţia de fapt şi a realizat încadrarea juridică dată faptei dedusă judecăţii.
Astfel a mai menţionat că, pe baza probelor administrate s-a stabilit, fără dubiu, că inculpatul G.D., în cursul lunii septembrie 2009 a vândut în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, investigatorului acoperit şi colaboratorului acestuia, cantitatea de 431,2 g canabis şi, cu ocazia percheziţiei la domiciliul său şi al mamei sale, au fost descoperite cantitatea de 3628,8 g canabis, care aparţinea tot inculpatului.
S-a mai menţionat de către instanţa de apel că, situaţia de fapt a fost corect reţinută, pe baza procesului-verbal de prindere în flagrant şi a proceselor-verbale de înscriere a bancnotelor oferite de investigatorul acoperit, care au fost găsite asupra inculpatului, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică şi procesele-verbale de înregistrare a convorbirilor telefonice cu privire la preocupările inculpatului în această activitate de trafic de droguri, constatând că prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată în cauză.
S-a mai relevat că nu poate fi primită susţinerea inculpatului, în sensul că nu a comis fapta şi că nu ştie cum arată drogurile, această apărare fiind avansată şi în faţa instanţei de fond, care a fost mod temeinic şi legal înlăturată, întrucât era în contradicţie cu probele amintite mai sus.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar, pe baza acestor probe administrate de prima instanţă, şi-a format convingerea că inculpatul G.D. a comis infracţiunea, astfel cum a fost ea descrisă în actul de inculpare şi reţinută mai sus, pentru care instanţa de fond i-a aplicat o pedeapsă judicios individualizată, considerând că, atât în cea ce priveşte cuantumul, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare, această pedeapsă este de natură să-şi atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen., privind reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi fapte penale, cu atât mai mult cu cât inculpatul era cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist.
Pentru cele ce preced, instanţa de prim control judiciar, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.D., menţinându-i starea de arest şi deducându-i perioada arestării preventive la zi.
Împotriva Deciziei penale nr. 44 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.D., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Astfel, în esenţă, inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a invocat cazurile de casare circumscrise dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, în principal, achitarea sa pentru săvârşirea faptei reţinută în sarcină, întrucât a susţinut constant că a fost plătit să asigure transportul fără să bănuiască faptul că săvârşeşte o faptă penală.
În subsidiar, a solicitat, raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, dar şi la cele personale ale inculpatului, reducerea cuantumului pedepsei sub limita anterior stabilită.
Recursul formulat de inculpatul G.D. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de prim control judiciar au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste evaluări a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare şi procedând la o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată, funcţie de criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte constată că nu poate fi primită solicitarea de achitare a inculpatului G.D. pentru săvârşirea, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată, întrucât situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi apoi însuşită de instanţa de prim control judiciar şi-a găsit corespondentul în materialul probator administrat în cauză.
Astfel, în esenţă, contrar susţinerilor inculpatului, care a negat constant comiterea faptelor pentru care a fost dedus judecăţii, din probele administrate - atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti - care au fost în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, s-a reţinut că, în cursul lunii septembrie 2009, în repetate rânduri (în zilele de 9, 15 şi respectiv 16 septembrie 2009), inculpatul G.D. a vândut investigatorului sub acoperire sau colaboratorului acestuia droguri de risc (cantitatea de 431,2 g canabis), iar cu ocazia percheziţiilor efectuate a mai fost identificată o cantitate de 3628,8 g canabis aparţinând aceluiaşi inculpat.
Din examinarea procesului-verbal de constatare a infracţiunii flagrante întocmit de organele de poliţie la data de 23 septembrie 2009, a proceselor-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire cu ocazia activităţilor de cumpărare de droguri de la inculpat, a rapoartelor tehnico-ştiinţifice întocmite în urma prezentării spre analiză a substanţelor cumpărate de la inculpat, a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate pe baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Iaşi (din care rezultă date edificatoare cu privire la modul în care inculpatul a conceput şi realizat activităţi pe linia traficului de droguri) şi a proceselor-verbale de transcriere a discuţiilor purtate în mediul ambiental între investigatorul acoperit cu nume de cod ";Costică"; şi inculpat, Înalta Curte constată că ambele instanţe au reţinut corect că toate aceste probe se coroborează între ele şi conduc, fără echivoc, la unica concluzie a vinovăţiei inculpatului în comiterea faptelor pentru care a fost dedus judecăţii.
De altfel inculpatul, contrar celor relevate de probele corect administrate, în ambele faze ale procesului penal, a susţinut, lipsit de orice suport real, că ar fi comis faptele fiind provocat de investigatorul sub acoperire ori de colaboratorul acestuia, or, în mod justificat, prima instanţă şi apoi instanţa de prim control judiciar au reţinut că probele au fost legal administrate, cu respectarea dispoziţiilor art. 68 alin. (2) C. proc. pen., fiind exclusă existenţa unei împrejurări de natură a atenua sau a exonera răspunderea penală a inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 69 din C. proc. pen. ";declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări, ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză"; or, în cauză, deşi inculpatul, prin memoriile depuse la dosar, a negat, în mod constant, inclusiv în faţa instanţei de ultim control judiciar că ar fi vândut vreo cantitate de droguri investigatorului acoperit ori colaboratorului acestuia, susţinând că este victima unui denunţ mincinos făcut de numitul Ş.C. şi că nici măcar nu ştia cum arătau drogurile respective, aceste împrejurări nu au fost dovedite cu niciun mijloc de probă şi rămân, astfel, simple afirmaţii subiective, lipsite de corespondent în realitatea obiectivă, neputând constitui, prin urmare, temei al exonerării de răspundere penală a inculpatului, respectiv de achitare a acestuia, aşa cum, neîntemeiat a solicitat acesta în recursul promovat.
În concluzie, prima instanţă a reţinut, în mod justificat, că probele administrate de organele de anchetă au fost în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, iar instanţa de prim control judiciar a procedat corect însuşindu-şi aceeaşi opinie, constatând că investigatorul sub acoperire şi colaboratorul acestuia au acţionat, potrivit normelor legale în vigoare [respectiv, conform dispoziţiilor art. 2241 şi art. 2242 C. proc. pen. şi art. 21 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 143/2000], întrucât la momentul depistării în trafic a autoturismului în care se aflau inculpatul şi investigatorul acoperit, la percheziţia portbagajului a fost identificată cantitatea de 211,9 g canabis şi asupra inculpatului s-a găsit suma de 580 euro, bani remişi de investigator inculpatului în schimbul cantităţii de drog anterior menţionată, marcaţi anterior de organele de anchetă pentru dovedirea infracţiunii de trafic de droguri, întemeiat apreciindu-se ca fiind absolut esenţială existenţa obiectului material al infracţiunii, precum şi certitudinea că acesta provine de la cel căruia i se impută fapta.
Prin urmare corect, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului G.D., la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc (canabis) în formă continuată, dispoziţie menţinută ulterior şi de instanţa de prim control judiciar, apreciind justificat, că fapta reţinută în sarcina acestuia întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), astfel că recursul formulat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În ceea ce priveşte motivul de recurs formulat de inculpatul G.D., vizând dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici acesta nu poate fi primit, fiind de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a procedat în mod corect atunci când a constatat că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestui inculpat, cu executare în regim de privare de libertate este suficientă şi corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., pedeapsă menţinută justificat şi de instanţa de prim control judiciar, chiar şi în condiţiile în care nu s-a aplicat vreun spor, deşi inculpatul nu se afla la primul conflict cu legea penală, iar gravitatea şi numărul faptelor săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, reţinute în sarcină, erau tot atâtea aspecte care puteau conduce şi la o astfel de soluţie.
De asemenea, se constată că, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de prim control judiciar, chiar dacă au constatat că inculpatul a dat dovadă de perseverenţă infracţională, nefiind un novice în domeniul infracţional, iar faptele pentru care a fost dedus judecăţii afectează grav valori sociale ocrotite de legea penală, precum viaţa şi sănătatea populaţiei, au ţinut cont şi de toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor şi de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior săvârşirii faptei, dar şi de atitudinea procesuală nesinceră şi oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a negat constant săvârşirea faptelor, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind justificat că pedeapsa de 5 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, este îndestulătoare pentru a se atinge scopul prevăzut de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor împrejurărilor cauzei şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei aplicată anterior, scopul pedepsei de prevenţie generală şi reeducare a făptuitorului putând fi atins doar prin aplicarea sancţiunii penale a închisorii, într-un cuantum mediu şi cu executare efectivă în regim privativ de libertate.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii, cu atât mai mult cu cât se constată o recrudescenţă a fenomenului de trafic şi consum de droguri de risc şi mare risc, mai ales în rândul persoanelor foarte tinere, mult mai vulnerabile în faţa acestui pericol.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului G.D. nu ar fi temeinică, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art 52 C. pen. şi creând o vădită disproporţie între scopul şi rezultatul acesteia.
Fată de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 44 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.D., durata reţinerii din 23 septembrie 2009 la 14 iunie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat G.D. la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva Deciziei penale nr. 44 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 septembrie 2009 la 14 iunie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2418/2010. Penal. Cerere de amânare a... | ICCJ. Decizia nr. 244/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
