ICCJ. Decizia nr. 2408/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2408/2010
Dosar nr.5175/1/2010
Şedinţa publică din 17 iunie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 292 din 07 aprilie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a I penală, în Dosarul nr. 37217/3/2009, printre altele, a dispus:
În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatei P.C.F., din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (2) şi (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 a condamnat pe inculpata P.C.F. la o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatei.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţie de la 31 august 2009 la zi. În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 rap. la art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpată cantitatea de 0,75 g heroină depusă la Camera de corpuri delicte.
Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel, inculpata P.C.F., apel care formează obiectul Dosarului nr. 37217/3/2010 (1322/2010) al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori.
La termenul din 1 iunie 2010, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a inculpatei în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Împotriva acestei încheieri, inculpata P.C.F., a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi dispoziţia Curţii de Apel Bucureşti dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a constatat că temeiurile de fapt şi de drept - art. 148 lit. f) C. proc. pen. - care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activităţii infracţionale respectiv, la data de 31 august2009, inculpata P.C.F. a fost depistată cu ocazia controlului de specialitate efectuat de către lucrătorii din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Bucureşti Rahova deţinând asupra sa 12 doze de heroină, introduse în interiorul vaginului, în scopul introducerii în penitenciar, de împrejurările comiterii faptelor, cât şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pe care inculpatul le-a săvârşit, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză nu afectează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata P.C.F. împotriva Încheierii din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 37217/3/2009 (1322/2010).
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.C.F. împotriva Încheierii din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 37217/3/2009 (1322/2010).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 2404/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4237/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
