ICCJ. Decizia nr. 2445/2010. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2445/2010
Dosar nr. 4889/1/2011
Şedinţa publică din 17 iunie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 7 iunie 2011 a Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, a fost admisă cererea formulată de inculpatul C.D.C. şi s-a dispus punerea acestuia în libertate provizorie sub control judiciar.
În baza art. 1608 alin. (3), raportat la art. 1602 alin. (3) şi (3)1 C. proc. pen. pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, inculpatului i-au fost impuse următoarelor obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţelor laşi şi Vaslui, fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi şi de martorii din dosar şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
Conform art. 1604 alin. (2) raportat la art. 1602 alin. (3)2 C. proc. pen., inculpatului i-a fost atrasă atenţia că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive.
S-a dispus punere în libertate a inculpatului C.D.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat întruneşte toate condiţiile de admisibilitate în principiu prevăzute de lege, fiind respectate toate cerinţele de formă, iar în privinţa infracţiunilor pentru care este trimis în judecată se constată că acestea sunt sancţionate cu pedeapsa închisorii de până la 18 ani, nefiind deci depăşită limita de 18 ani închisoare prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
În ce priveşte fondul cererii inculpatului, instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, fiind îndeplinite cumulativ toate condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune admiterea sa.
Astfel, Curtea a apreciat că, la data formulării prezentei cereri, respectiv, după scurgerea a aproximativ 2 luni de zile de la momentul arestării preventive a inculpatului, nu mai există date care să reclame necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârşească alte infracţiuni şi nici date care să impună concluzia că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori.
Deşi în cauză continuă să existe indicii temeinice care justifică bănuiala legitimă, verosimilă, că inculpatul ar fi participat la săvârşirea faptelor pentru care este cercetat, continuarea stării de deţinere preventivă este inoportună cât timp nu există date că acesta ar pute să influenţeze în mod negativ activităţile specifice cercetării judecătoreşti, apreciindu-se că durata arestului preventiv şi-a atins scopul pentru care a fost luată; s-a mai luat în considerare şi constatarea şi că toţi ceilalţi inculpaţi au fost puşi în liberate.
Împotriva acestei încheieri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând potrivit susţinerilor prezentate în partea introductivă a deciziei cât şi în scris, casarea încheierii şi, în rejudecare, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Examinând hotărârea atacată în raporta cu criticile formulate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie este fondat.
Ca situaţie de fapt s-a reţinut că inculpatul C.D.C. comisar de poliţie şef P.T.F. Albita, împreună cu alte persoane având calitatea de poliţişti de frontieră în cadrul PTF Albita, în repetate rânduri şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani şi bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera, în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul îndeplinirii/neîndeplinirii ori îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor de serviciu privind controlul la frontieră, respective, de a nu efectua un control strict asupra documentelor persoanelor, autovehiculelor, şi de permite introducerea în România a unor produse cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sarcina inculpatului reţinându-se 3 acte materiale de luare de mită.
Din examinarea actelor dosarului se constată că prin încheierea din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel laşi a dispus faţă de inculpat înlocuirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive întrucât în cursul urmăririi penale, a încălcat cu rea-credinţa obligaţia impusa de instanţa de judecata în sarcina sa cu ocazia luării măsurii preventive a obligării de a nu paraşi ţara aceea de a - nu se apropia de persoanele împreună cu care a comis faptele şi martori si de a nu comunica cu acestea direct sau indirect.
Potrivit art. 1602 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi in cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din textul de lege mai sus evocat rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o vocaţie pe care o are inculpatul şi nu o obligaţie a instanţei de a o dispune şi că aceasta nu poate fi acordată în situaţiile enunţate de textul de lege.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că dispoziţia instanţei de fond - de a admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar - este netemenică.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că acesta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimental de insecuritate în rândul societăţii, generată de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că au fost săvârşite faptele, care prezintă un grad ridicat de pericol social - astfel ,s-a reţinut, printre altele ,că fiind şef de punct, conform înţelegerii prealabile existente în cadrul grupului infracţional constituit în cadrul PTF Albita, nu se ocupa în mod direct de strângerea banilor pe care ceilalţi poliţişti de frontieră îi primeau cu titlu de mită de la cetăţenii ce tranzitau frontiera de stat a României rolul său era acela de a coordona , de a repartiza preferenţial poliţiştii ce făceau parte din grupare, pe acele ture de serviciu, productive din punct de vedere al primirii sumelor de banii cu titlu de mită de la cei care tranzitau frontiera , de a proteja activităţile infracţionale ale celorlalţi inculpaţi, şi evident de a primi cota sa parte din beneficiile rezultate în urma acestei activităţi infracţionale organizate.
Aspectele ce ţin de comportamentul anterior al inculpatului, de pregătirea lui profesională ori de familia organizată, copii minori în întreţinere, ce au nevoie de ocrotire, nu sunt în măsură să diminueze cu nimic pericolul pe care punerea lui în libertate la acest moment procesual l-ar genera.
Datele personale favorabile inculpatului nu pot constitui, doar prin ele însele, motiv al cercetării acestuia în stare de libertate, în împrejurarea în care pericolul concret pentru ordinea publică este demonstrat, printre altele, de multitudinea actelor infracţionale, de calitatea pe care o deţinea la data faptelor.
La acest moment procesual, pericolul concret pentru ordinea publică, pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar reprezenta, este actual, real şi precis, evidenţiat prin fapte, date şi indicii puternice, cu atât mai mult cu cât acesta a încălcat una din obligaţiile impuse de instanţă - aceea de a nu lua legătura şi a nu comunica cu ceilalţi inculpaţi.
Recursul declarat învederându-se , aşadar, fondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., să fie admis, urmând a se casa, în parte, încheierea recurată şi rejudecându-se cauza, a se respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C., cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva încheierii din 7 iunie 2011 pronunţată în dosarul nr. 325/45/2011 al Curţii de Apel laşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul C.D.C.
Casează, în parte, încheierea recurată şi rejudecând, respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.D.C.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2525/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
