ICCJ. Decizia nr. 2393/2010. Penal. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2393/2010
Dosar nr. 4883/1/2011
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 iunie 2011 Curtea de Apel Suceava a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petiţionarul H.T.I., cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 278 alin. (2)1 şi art. 2781 alin. (10) şi (13) C. proc. pen., ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel Curtea a reţinut că petiţionarul H.T.I. a formulat plângere, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiilor nr. 40/P/2011 din 03 martie 2011 şi nr. 141/II/2/2011 din 26 aprilie 2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
În motivarea plângerii, pe scurt, petiţionarul a arătat că greşit s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii A.A., B.I.D. şi C.G., magistraţi la Tribunalul Suceava, secţia penală, dată fiind soluţia pronunţată, de condamnare nelegală a sa.
Prin înscrisul depus la dosar la data de 24 mai 2011 (fila 10 şi urmat.), petiţionarul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. (2)1, 278 alin. (10) şi (13) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 motivând că dispoziţiile normative încalcă prevederile art. 21 şi art. 129 din Constituţia României respectiv :
1. dreptul cetăţenilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor cetăţeneşti garantate de art. 21 din Constituţia României.
2. dreptul cetăţenilor români de a exercita căile de atac - apel şi recurs - împotriva hotărârilor judecătoreşti.
În plus, sunt încălcate art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 7 din Protocolul la Convenţia Europeană din cauza nerespectării dreptului la două grade de jurisdicţie.
Analizând cererea formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că, excepţia invocată nu are legătură cu cauza şi în consecinţă nefiind îndeplinite cerinţele prev de art. 29 alin. (1) din Legea 47/92 aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petiţionarul solicitând admiterea recursului motivând că instanţa şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti deoarece numai Curtea Constituţională are competenţa de a examina constituţionalitatea textelor invocate ca neconstituţionale iar instanţa de judecată înaintea căreia a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate este obligată să trimită cauza Curţii Constituţionale.
Analizând recursul declarat de petent Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
Dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, reglementează procedura şi condiţiile exercitării controlului Curţii Constituţionale .
Potrivit dispoziţiilor Legii 47/92 republicată instanţa de judecată înaintea căreia a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate este obligată să examineze îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate şi anume:
1. excepţia invocată să aibă legătură cu cauza,
2. asupra acesteia, să nu se fi pronunţat anterior Curtea Constituţională printr-o decizie de admitere.
Înalta Curte constată că petiţionarul a formulat plângere împotriva rezoluţiei procurorului potrivit disp art. 2781 C. proc. pen.
Petiţionarul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. (2)1, art. 278 alin. (10) şi (13) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 în raport de dispoziţiile art. 21 şi art. 129 din Constituţia României.
Art. 21 din Constituţia României stipulează că: „(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."
În art. 129 din Legea fundamentală se prevede că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".
Dispoziţiile art. 2781 alin. (10) şi (13) C. proc. pen., şi cu privire la care inculpatul susţine că încalcă prevederile art. 21 şi art. 129 din Constituţia României, prevăd că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă", iar „plângerea greşit îndreptată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent."
Potrivit disp. art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992 republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor invocate în faţa instanţelor de judecată privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Obiectul cauzei constituindu-l plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiilor procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva unor persoane reclamate pentru comiterea unor infracţiuni, competenţa revine în primă instanţă Curţii de Apel, în cauza de faţă Curţii de Apel Suceava.
Petentul a mai arătat că prevederile art. 278 alin. (2)1 C. proc. pen., prin care se stipulează că „plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă" încalcă aceleaşi prevederi constituţionale. însă, aşa cum şi instanţa e fond a arătat, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea 47/1992, Curtea Constituţională „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".
În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, de către dispoziţiile normative mai sus-arătate, a unor prevederi reglementate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, trebuie avute în vedere disp. art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, care reglementează procedura şi condiţiile exercitării controlului Curţii Constituţionale în acest sens.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, analizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, nu şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti ci a urmat procedura prevăzută de Legea 47/92 republicată, stabilind în mod corect că excepţia de neconstituţionalitate invocată, nu are legătură cu cauza.
Faţă de cele arătate Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionar este nefondat urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul H.T.I. împotriva încheierii din 3 iunie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 508/39/2011.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 309/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2407/2010. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
