ICCJ. Decizia nr. 31/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

 Sentinţa nr. 31/2010

Dosar nr. 9186/1/2009

Şedinţa publică din 15 ianuarie 2010

Asupra plângerii de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

La 24 noiembrie 2009, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca dosar nr. 9186/1/2009, plângerea penală formulată de numitul A.I. împotriva intimatului C.M. - procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara - pentru infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului, fals intelectual şi nerespectarea hotărârilor judecătoreşti.

La termenul de judecată din 15 ianuarie 2010, petiţionarul nu s-a prezentat spre a-şi susţine plângerea, situaţie în care, procedându-se la examinarea, din oficiu, se constată, în acord şi cu concluziile reprezentantului Ministerului Public, că aceasta este inadmisibilă, deoarece, astfel cum rezultă din plângerea propriu-zisă (fila 1), la această dată, o plângere identică se află în curs de soluţionare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Or, câtă vreme plângerea adresată Parchetului nu a fost încă soluţionată, petiţionarul - nemulţumit de aceasta - nu se poate adresa, cu o plângere identică, instanţei de judecată, prevederile art. 2781 C. proc. pen. nefiind incidente decât după ce Parchetul, legal sesizat, a adoptat o soluţie şi numai dacă această soluţie este una de netrimitere în judecată.

Astfel fiind, plângerea urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, cu obligarea petiţionarului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul A.I.

Obligă petiţionarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 31/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond