ICCJ. Decizia nr. 2632/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2632/2010
Dosar nr. 5658/1/2010
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 13367/63/2009, în baza art. 3002 C. proc. pen., art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor S.S., C.M. şi D.C.
Pentru a hotărî astfel, instanţa învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpaţii S.S., C.M. şi D.C. şi partea civilă SC C. SRL Bacău, împotriva Sentinţei penale nr. 203 din 5 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13367/63/2009 a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri faţă de inculpaţi subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acestora.
În considerentele încheierii s-a reţinut că, din probele administrate la urmărirea penală şi în primă instanţă, rezultă probe şi indicii temeinice, în sensul dispoziţiilor art. 681 C. proc. pen., din care rezultă în continuare presupunerea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt judecaţi şi pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanţă.
Astfel, în continuare sunt incidente dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care sunt judecaţi inculpaţii este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura, gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi, valorile sociale pretins a fi încălcate, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice în situaţia în care persoane cercetate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate ar fi judecate în stare de libertate, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului admiţând că, prin gravitatea acuzaţiilor şi reacţia opiniei publice la acestea, se justifică o detenţie provizorie cel puţin o perioadă de timp.
În ceea ce priveşte criticile formulate de inculpaţi referitoare la durata arestării preventive până în prezent, s-a apreciat că sunt neîntemeiate, instanţa constatând că faţă de complexitatea cauzei, a probatoriilor administrate, nu se poate aprecia că a fost încălcată o durată rezonabilă, iar în plus durata arestării preventive până în prezent nu poate constitui temei pentru revocarea arestării preventive sau dispunerea unor alte măsuri alternative neprivative de libertate, cât timp temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă subzistă şi nu s-au modificat.
Prin menţinerea măsurii arestării preventive conform art. 3002 C. proc. pen., nu se poate aprecia că s-ar încălca prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpaţii pe tot parcursul procesului penal, criticile formulate de inculpaţi sub acest aspect nefiind întemeiate, instanţa apreciind că menţinerea inculpaţilor în stare de arest este justificată de existenţa unei veritabile exigenţe de interes public şi pentru păstrarea ordinii publice, ceea ce face necesar în acest moment derogarea de la regula cercetării în stare de libertate a inculpaţilor.
S-a constatat că susţinerile inculpaţilor, referitoare la datele personale favorabile şi faptul că ar fi participat la descoperirea unor fapte de corupţie, nu pot constitui temei pentru revocarea arestării preventive în condiţiile în care temeiul pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor subzistă în continuare.
Totodată, în raport de natura, gravitatea faptelor, modalitatea, împrejurările comiterii faptelor pentru care sunt judecaţi inculpaţii şi pentru care există în continuare presupunerea rezonabilă că au fost comise, s-a apreciat că în acest moment nu este oportună luarea unei alte măsuri neprivative de libertate, neexistând garanţii suficiente pentru buna desfăşurare a procesului penal în aceste condiţii.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpaţii S.S., C.M. şi D.C. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, susţinând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Prin Sentinţa penală nr. 203 din 5 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13367/63/2009 s-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) şi art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru inculpatul S.S., din infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplicarea art. 41 alin. (2) pentru inculpatul C.M. şi din infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 75 lit. a) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.S., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, la 3 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani (în raport de partea civilă SC C. SRL Bacău).
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.S. la 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul S.S. urmează să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a), b) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, la 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen., art. 74 lit. a), b) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.C., în stare de arest preventiv în Penitenciarul Craiova, la 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interziceri drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii preventive de 24 h de la 09 septembrie 2009 la 10 septembrie 2009 şi arestul preventiv de la 10 septembrie 2009 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
S-a menţinut sechestrul asigurător asupra bunurilor imobile identificate în proprietatea inculpaţilor C.M. şi D.C. dispusă prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj din 15 octombrie 2009.
S-a admis acţiunea civilă formulată de SC C. SRL Bacău şi a fost obligat inculpatul S.S. la 415.935 RON despăgubiri civile, către această parte civilă.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC I.P. SRL şi au fost obligaţi inculpaţii S.S., C.M. şi D.C. în solidar la 1.115.229,33 RON despăgubiri civile către această parte civilă.
S-a luat act că SC R. SRL nu s-a constitut parte civilă în cauză.
A fost obligat fiecare inculpat la câte 800 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpaţii S.S., C.M. şi D.C. şi partea civilă SC C. SRL Bacău, cauza formând obiectul Dosarului nr. 13367/63/2009 al Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
La termenul din 24 iunie 2010, fixat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpaţilor, instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a acestora, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c). Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În prezenta cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală şi a constatat corect că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Astfel, sunt îndeplinite în continuare condiţiile cumulative impuse de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din acelaşi cod, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele de care sunt acuzaţi este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea inculpaţilor în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura, gravitatea faptelor pentru care sunt cercetaţi (înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, infracţiuni comise în formă continuată cu diverse forme de participaţie), valoarea mare a prejudiciului care se pretinde a se fi produs şi care nu a fost recuperat, modalitatea de comitere, valorile sociale pretins a fi încălcate.
Înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a celor 3 inculpaţi se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Persistenţa şi suficienţa acestor motive au fost apreciate de instanţa de apel în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune privarea de libertate a inculpaţilor.
Potrivit jurisprudenţei instanţei europene (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria), detenţia preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Or, în această cauză, un asemenea interes este evident.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar avea ca efect încurajarea săvârşirii unor fapte similare de către alte persoane, care nu se vor teme de măsurile preventive ce pot fi luate, oricât de grave ar fi faptele comise, deoarece nu după mult timp sunt puse în libertate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.S., C.M. şi D.C. împotriva încheierii din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 13367/63/2009.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.S., C.M. şi D.C. împotriva încheierii din 24 iunie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 13367/63/2009.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2624/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 689/2010. Penal → |
|---|
