ICCJ. Decizia nr. 2624/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2624/2010
Dosar nr. 9294/99/2008
Şedinţa publică din 1 iulie 2010
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 415 din 16 iunie 2009, Tribunalul Iaşi a dispus condamnarea inculpatului A.C., studii medii, agent de pază la SC ";G."; SRL Iaşi, cunoscut cu antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen., 74 lit. b), c) raportat la art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza disp. art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1005 din 28 februarie 2006 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1103 din 10 octombrie 2006 a Tribunalului Iaşi, rest de pedeapsă care va fi executat alături de pedeapsa aplicată prin această hotărâre, inculpatul având de executat pedeapsa unică de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 71 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului A.C., pe durata şi în condiţiile prevăzute de textul legal sus-menţionat, pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza disp. art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 21 iulie 2008 până la data de 10 august 2008.
A constatat că Serviciul de Ambulanţă nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În temeiul dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul A.C. are vârsta de 34 de ani şi a lucrat ca agent de pază la SC ";G."; SRL Iaşi, iar datorită faptului că soţia sa nu avea loc de muncă şi avea trei copii minori, inculpatul şi-a luat concediu de paternitate, acesta încheindu-se în luna noiembrie 2008.
Pe perioada concediului de paternitate, inculpatul a lucrat pe bază de convenţie la SC ";M.F."; SRL, unde efectua transportul materialelor de construcţii la domiciliul clienţilor, suplimentându-şi în acest mod veniturile pentru familia sa.
Inculpatul a făcut sport de performanţă în tinereţe, fiind legitimat ca boxeur profesionist la cluburile V. şi P.M. din Iaşi.
Victima I.V., în vârstă de 45 de ani, a fost cumnatul inculpatului, însă era separat în fapt de soţia sa care era plecată la muncă în Italia. Era un consumator notoriu de băuturi alcoolice, rămăsese fără locuinţă şi obişnuia să doarmă în cabina unui camion abandonat vis-â-vis de depozitul de materiale de construcţii, iar pentru a obţine bani pentru mâncare şi băutură efectua diverse munci necalificate la depozit, primind 10 RON pe zi.
Inculpatul avea o atitudine protectoare faţă de victimă, datorită condiţiilor mizere în care trăia aceasta, cât şi datorită faptului că victima era în permanentă stare de ebrietate, nu reuşea să-şi îndeplinească sarcinile încredinţate de patronul firmei, fiind în permanenţă ţinta ironiilor şi chiar a agresiunilor celorlalţi muncitori.
La data de 18 iulie 2008, la depozitul firmei s-a descărcat o cantitate de materiale de construcţii, var şi gleturi, ambalate în saci de hârtie, iar la plecarea sa acasă, în jurul orelor 20,00, inculpatul i-a cerut victimei să acopere sacii cu folii de polietilenă pentru a nu fi udaţi. Datorită stării de ebrietate, I.V. a uitat să acopere sacii, astfel că o parte din materialele de construcţii s-au degradat datorită ploii căzute în acea noapte.
Incidentul l-a nemulţumit pe patronul firmei, care i-a reproşat inculpatului lipsa de diligenţă, în discuţie intervenind şi I.V., care era în stare de ebrietate şi care a susţinut că inculpatul avea obligaţia de a asigura materialele.
Patronul A.M.S.M. a refuzat să-i dea o ţigară victimei, reproşându-i că este sub influenţa băuturilor alcoolice de la prima oră a dimineţii, iar în momentul imediat următor, inculpatul a alergat spre cumnatul său mimând mişcări de arte marţiale, a ridicat talpa piciorului drept spre pieptul victimei şi a lovit-o cu piciorul în zona costală stângă a pieptului.
Lovitura a proiectat victima pe spate, iar în cădere acesta s-a lovit cu capul de beton, zgomotul produs de impactul craniului cu betonul şoselei fiind auzit de martorii B.C. şi C.C.I. Imediat inculpatul i-a acordat primul ajutor victimei, a stropit-o cu apă peste faţă şi a ajutat-o să se ridice, însă martorii au sesizat că acesta se resimţea în urma loviturii, îi curgea sânge din nas şi de la cot şi a fost rezemată de inculpat de nişte paleţi cu saci până şi-a revenit.
Victima a continuat a lucreze în depozit încărcând saci cu nisip, dar datorită faptului că se simţea rău, în jurul orelor 10,00 a întrerupt lucrul, a mers la un magazin din apropiere pentru a cumpăra ţigări pentru patron, însă a revenit cu o sticlă de bere de 1,2 l, astfel că patronul, nemulţumit de atitudinea acesteia, a trimis-o să se culce în cabina camionului unde obişnuia să doarmă.
În jurul orelor 12,00, patronul A.M.S.M. l-a trimis pe inculpat să vadă ce face I.V., iar acesta a revenind panicat, spunând că victima este vânătă la faţă şi pare decedată. A sunat apoi la 112, după care i-a cerut martorului C.C.I. să-l ajute să coboare victima din cabina autocamionului, solicitându-i totodată să nu spună lucrătorilor de poliţie despre incidentul petrecut în dimineaţa aceleiaşi zile.
Întrucât martorul a refuzat să-l ajute, inculpatul a coborât singur victima din cabină, a aşezat-o pe iarbă, cu faţa în sus şi a acoperit-o cu o pătură, iar la sosirea Ambulanţei şi a organelor de poliţie le-a spus că aceasta era poziţia în care a găsit victima decedată.
Din concluziile raportului de necropsie medico-legală nr. 5361/C din 25 septembrie 2008 întocmit de I.M.L. Iaşi rezultă că moartea lui I.V. a fost violentă, s-a datorat unei insuficienţe cardio-respiratorii acute consecutiv unui politraumatism cu fractură de bază de craniu şi calotă craniană, hemoragii subarahnoidiene, contuzie cerebrală şi multiple fracturi costale.
Leziunile s-au putut produce prin lovire urmată de cădere, cu impact cranian pe suprafeţe dure, iar între leziunile cranio-cerebrale şi deces există o legătură directă de cauzalitate,
Valoarea alcoolemiei victimei în momentul decesului era de 2,25 gr. ‰.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de către instanţă a fost dovedită, pe deplin, cu următoarele mijloace de probă:
- procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto executate cu aceeaşi ocazie;
- raportul de necropsie medico-legală nr. 5361/C din 25 septembrie 2008 întocmit de I.M.L. Iaşi;
- declaraţiile martorilor oculari C.C.I., B.C. şi A.M.S.M., C.C.;
- procesele-verbale de confruntare a inculpatului cu martorii C.C.I. şi B.C.;
- declaraţiile inculpatului de recunoaştere parţială;
- înscrisurile depuse la dosar de inculpat;
- relaţiile comunicate de Serviciul de Stare Civilă din care rezultă că nu a fost solicitată deschiderea Anexei 24 cu privire la defunctul I.V. precum şi declaraţia numitei V.L.C., fiica victimei.
Inculpatul a adoptat o poziţie procesuală parţial corespunzătoare, în sensul că a prezentat mai multe variante privind desfăşurarea evenimentelor din dimineaţa de 19 iulie 2008.
Astfel, iniţial a negat că a lovit victima cu piciorul în piept, susţinând că a efectuat nişte mişcări specifice artelor marţiale, cu mâinile şi picioarele, iar victima s-a speriat, s-a dezechilibrat şi a căzut pe spate, în cădere lovindu-se cu capul de asfaltul şoselei.
Ulterior, inclusiv în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit şi a recunoscut că a atins victima cu piciorul în piept, însă, deşi nu a lovit-o cu intensitate, datorită stării sale obişnuite de ebrietate, victima a căzut pe spate şi s-a lovit cu capul de beton, reflexele sale fiind anihilate de consumul de alcool.
Atitudinea manifestată ulterior de către inculpat relevă regretul sincer faţă de urmările faptei sale, el suportând toate cheltuielile legate de înmormântarea victimei şi ajutând familia acestuia cu o sumă de bani.
Depoziţia sa din cursul cercetării judecătoreşti se coroborează cu declaraţiile martorilor oculari C.C.I. şi B.C., persoane care au perceput direct momentul în care inculpatul a lovit victima cu piciorul în piept, precum şi dezechilibrarea acesteia şi impactul, în cădere, cu capul de betonul şoselei. Aceeaşi martori au relatat că inculpatul a acordat ajutor cumnatului său care era lovit la cotul stâng şi căruia îi curgea sânge din nas, în sensul că l-a ridicat, l-a stropit cu apă pentru a-şi reveni şi l-a sprijinit cu spatele de nişte paleţi cu materiale de construcţii.
Audierea martorului B.C. în cursul cercetării judecătoreşti nu a putut fi realizată, întrucât demersurile repetate întreprinse de către instanţă pentru a asigura prezenţa acestuia în instanţă au rămas fără rezultat, mandatele de aducere emise pe numele acestui martor nefiind executate din motive obiective. În consecinţă, instanţa a procedat în conformitate cu disp. art. 327 C. proc. pen., în sensul că a dispus citirea depoziţiei dată de martor în cursul urmăririi penale, depoziţie de care a ţinut seama la pronunţarea hotărârii. Modul în care s-a derulat incidentul a fost perceput şi de către martorul C.C. care se afla în cabina unui camion parcat în apropierea locului în care a căzut victima, însă acesta a declarat că nu a observat ce s-a întâmplat între inculpat şi victimă, ci doar că a observat în jurul orelor 13,00, că victima era culcată în dreptul unui camion, era acoperită cu o pătură, iar la faţa locului era o maşină a poliţiei.
Martorul A.M.S.M., patronul depozitului la care lucrau inculpatul şi victima a relatat despre faptul că victima obişnuia să consume băuturi alcoolice în exces, iar inculpatul avea grijă de aceasta, în considerarea legăturilor de familie dintre cei doi. Martorul nu a perceput direct momentul lovirii, însă a văzut victima căzută la pământ şi pe inculpat udând-o cu apă şi acordându-i primul ajutor.
În circumstanţiere, inculpatul a ataşat la dosarul cauzei mai multe înscrisuri extrajudiciare, respectiv caracterizări făcute inculpatului de SC ";G."; SRL, de SC ";M.F."; SRL şi de numitul L.P., iar instanţa a solicitat Serviciului cazier Judiciar din cadrul I.P.J. Iaşi, fişa de cazier actualizată a inculpatului A.C.
Instanţa de fond a reţinut că, în drept, fapta inculpatului A.C. care la data de 19 iulie 2008, în jurul orelor 8,30, i-a aplicat victimei I.V. o lovitură cu talpa piciorului în zona costală stângă a pieptului, cauzându-i fracturi costale, iar prin căderea pe spate a acestuia şi lovirea cu partea din spate a craniului de betonul şoselei, fractură de bază de craniu şi calotă craniană cu hemoragii subarahnoidiene, care au dus la decesul victimei după aproximativ trei ore, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute şi pedepsite de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen.
S-a mai reţinut că, în cauză nu sunt probe certe că inculpatul ar fi fost provocat, ci din contră, rezultă fără dubiu că el a iniţiat incidentul, îndreptându-se către victimă şi aplicându-i o lovitură cu piciorul, cu intensitate mare (dovadă fiind fracturile costale multiple cauzate victimei), în zona pieptului, acţionând cu praeterintenţie.
Praeterintenţia presupune că făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima pentru a-i produce o vătămare corporală, dar se produce un rezultat mai grav, respectiv moartea acesteia, rezultat pe care nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă. Inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă în ceea ce priveşte rezultatul mai puţin grav, în sensul că deşi nu a urmărit vătămarea corporală a victimei, prin modul în care a acţionat a acceptat eventualitatea producerii acestui rezultat, dar a fost în culpă în ceea ce priveşte rezultatul mai grav, pe care nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.
Astfel, cunoscând starea de ebrietate a victimei, precum şi faptul că aceasta se afla pe o şosea asfaltată, inculpatul, sportiv de performanţă, care îşi cunoştea forţa loviturilor sale datorită disciplinei impuse de practicarea artelor marţiale, date fiind condiţiile concrete în care a acţionat, trebuia şi putea să prevadă că victima nu va fi în stare să-şi menţină echilibrul, existând posibilitatea să cadă, iar în cădere să sufere leziuni grave şi chiar să-şi piardă viaţă, în speţă fiind întrunite toate elementele infracţiunii prev. de art 183 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului de executare, instanţa de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen., relative la scopul pedepsei şi la criteriile generale de individualizare, cu referire la: dispoziţiile generale ale Codului penal, la limitele de pedeapsă prevăzute de partea specială, de împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, de împrejurările care au generat conflictul, de urmările grave şi ireversibile produse, precum şi de gradul de pericol social concret al faptei.
Astfel, a ţinut cont pe de o parte de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de la 5 ani la 15 ani închisoare, de împrejurările care au generat incidentul, de natura relaţiilor dintre inculpat şi victimă, relaţii caracterizate ca fiind cordiale, iar pe de altă parte de poziţia procesuală relativ corectă a inculpatului, faptul că acesta a regretat urmările faptei sale, a suportat în exclusivitate cheltuielile de înmormântare a victimei, s-a prezentat în faţa organelor judiciare şi a cooperat cu acestea, este tânăr, este căsătorit şi are trei copii în întreţinere, dar şi de împrejurarea că în antecedenţă are o condamnare la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pentru o infracţiune de lovire sau alte violenţe.
Raportat la această condamnare anterioară, fapta pentru care inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză a fost comisă în stare de pluralitate intermediară prev. de art. 40 C. pen., cu consecinţa incidenţei disp. art. 83 C. pen. relativ la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei alte infracţiuni în cursul termenului de încercare.
Cum pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1005 din 28 februarie 2006 a Judecătoriei Iaşi, definitivă prin Decizia penală nr. 1103 din 10 octombrie 2006 a Tribunalului Iaşi s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, termen care s-a împlinit la data de 10 octombrie 2008, iar infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză a fost comisă la data de 19 iulie 2008, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare este obligatorie.
Funcţiile pedepsei, respectiv mijloacele prin care aceasta realizează scopurile preventive - general şi special -, privesc modul în care ar trebui să fie concepută pedeapsa pentru a determina pe destinatarul normei penale în colectiv, ca şi pe individul care a comis o faptă ilicită, concretă, să satisfacă scopul legii penale de a nu mai comite infracţiuni şi de a păstra intacte valorile sociale fundamentale, implicit condiţiile esenţiale de existenţă a societăţii.
Individualizarea sancţiunii trebuie să respecte principiul proporţionalităţii pedepsei cu natura şi gradul de pericol al faptei săvârşite, avându-se în vedere drepturile şi libertăţile fundamentale sau alte valori sociale protejate care au fost vătămate prin comiterea infracţiunii.
Instanţa de fond a apreciat că, în speţă, pentru asigurarea securităţii sociale a valorilor ocrotite de legea penală, în special a valorii supreme a vieţii se impune aplicarea inculpatului a unei pedepse cu închisoarea, al cărui cuantum a fost stabilit sub limita specială minimă prevăzută de textul de incriminare, consecinţă a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. b) şi c) C. pen., respectiv stăruinţa depusă pentru a înlătura rezultatul infracţiunii sau pentru a repara prejudiciul cauzat şi atitudinea inculpatului după săvârşirea infracţiunii, comportarea sinceră în cursul procesului.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a solicitat relaţii de la Consiliul Local al Municipiului Iaşi - Serviciul de Stare Civilă privind anexa 24 cu moştenitorii defunctului I.V., iar cu Adresa nr. 4055 din 16 aprilie 2009 serviciul de specialitate din cadrul Consiliul Local al Municipiului Iaşi a comunicat instanţei că nu a fost solicitată deschiderea Anexei 24.
A fost audiată numita V.L.C., fiica victimei I.V., care a declarat că nu se constituie parte civilă în cauză şi nu are pretenţii de nicio natură de la inculpat. A susţinut totodată că inculpatul a fost cel care a suportat cheltuielile de înmormântare, iar mama sa şi fratele ei sunt plecaţi din ţară de aproximativ 2 ani de zile, relaţiile dintre părinţii săi fiind compromise datorită faptului că tatăl său consuma băuturi alcoolice în exces.
Instanţa de fond a reţinut că, potrivit Adresei nr. 1879 din 22 aprilie 2009 emisă de Serviciul de Ambulanţă Iaşi, această instituţie nu se constituie parte civilă în prezenta cauză, iar transportul numitului I.V. nu figurează în evidenţele sale la data de 19 iulie 2008.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul A.C.
Prin apelul declarat de parchet s-a invocat netemeinicia hotărârii sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei, susţinându-se că pedeapsa este deosebit de blândă faţă de existenţa antecedentelor penale şi comiterea infracţiunii de violenţă, preîntâmpinarea săvârşirii de noi infracţiuni se poate realiza prin aplicarea unei pedepse mai aspre.
Prin motivele scrise inculpatul a solicitat reevaluarea materialului probator şi redozarea pedepsei spre minimul special, având în vedere faptul că nu a intenţionat să lovească victima şi nu a realizat consecinţele faptei sale, a regretat faptele comise, a intervenit şi a încunoştinţat serviciul de ambulanţă, iar ulterior decesului s-a ocupat de înmormântarea victimei.
Prin Decizia penală nr. 143 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-au respins ca nefondate apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul A.C., împotriva Sentinţei penale nr. 415 din 16 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 9294/99/2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre, examinând actele şi lucrările dosarului raportat criticilor formulate cât şi din oficiu, instanţa de apel a constatat că apelurile de faţă sunt nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că la individualizarea judiciară a pedepsei instanţa fondului a ţinut cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă fixate în partea specială a cadrului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite cât şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Fapta comisă de inculpat, în condiţiile dovedite prin materialul probator administrat în cauză, a constat în acţiunea de lovire a victimei, cu talpa piciorului în zona toracică.
Datorită stării avansate de ebrietate, alcoolemia la momentul decesului fiind de 2,25 gr. ‰, victima s-a dezechilibrat, iar prin căderea pe spate, impactul capului cu betonul şoselei a condus la fracturarea craniului şi a calotei craniene, fapt ce a condus la decesul acesteia după aproximativ trei ore.
Este de asemenea dovedit faptul că victima a fost cumnatul inculpatului şi că acesta din urmă îi acorda protecţie încercând s-o ajute în depăşirea dificultăţilor financiare.
Inculpatul a avut o conduită relativ sinceră, a manifestat o atitudine de regret faţă de cele întâmplate şi s-a ocupat de înmormântarea victimei.
Este unicul întreţinător al familiei compusă din cinci persoane - trei copii de vârstă şcolară - iar în prezent este angajat la SC ";A.M."; SRL Iaşi.
Împrejurările ce ţin de conduita inculpatului, respectiv comportamentul acestuia în cursul procesului penal, cât şi contribuţia efectivă la înmormântarea victimei au fost reţinute de instanţa de fond prin aplicarea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. b) şi c) C. pen., pedeapsa aplicată de 2 ani închisoare fiind corect individualizată, neexistând temei de majorare sau de reducere a acesteia.
Împotriva hotărârii instanţei de apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, care, prin concluziile orale puse de apărător, a reiterat solicitarea formulată în apel de reindividualizare a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, faţă de circumstanţele producerii faptei şi de circumstanţele sale personale.
Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., privind greşita individualizarea judiciară a pedepsei, nefiind fondată.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aplicând o pedeapsă de natură a satisface exigenţele impuse de art. 52 C. pen.
Potrivit textului de lege invocat, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea săvârşirii altor fapte penale.
Înalta Curte constată că reducerea pedepsei aplicată de instanţa de fond şi schimbarea modalităţii de executare nu se justifică, faţă de gradul de pericol social al faptei săvârşită de inculpat, care a dovedit perseverenţă infracţională, fiind condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de aceeaşi natură.
Elementele favorabile inculpatului, respectiv împrejurările concrete în care a săvârşit fapta, situaţia personală a acestuia, atitudinea sinceră avută pe parcursul procesului penal, faptul că a suportat în exclusivitate cheltuielile de înmormântare a victimei, au fost valorificate de instanţa de fond, prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de norma de incriminare.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva Deciziei penale nr. 143 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva Deciziei penale nr. 143 din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1000 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 679/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2632/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
