ICCJ. Decizia nr. 2646/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2646/2010

Dosar nr.6312/3/2009

Şedinţa publică din 2 iulie 2010

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 380/ R din 3 martie 2010 Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea C.I. împotriva Deciziei penale nr. 1302/ R din 12 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

Pentru a hotărî astfel, instanţa Curţii de apel a reţinut că prin Decizia penală nr. 1302/ R din 12 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti a fost respinsă ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea C.I. împotriva deciziei penale nr. 182 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Bucureşti.

Instanţa a motivat că împrejurarea arătată de petentă, respectiv că nu i s-a acordat un termen pentru lipsă de apărare, nu se regăseşte în niciuna dintre ipotezele limitativ prevăzute în disp. art. 386 C. proc. pen. ce reglementează calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

Curtea de apel a mai reţinut că Decizia nr. 1302/R/2009 a Tribunalului Bucureşti, atacată cu recurs de petentă, este definitivă, întrucât a soluţionat o contestaţie în anulare împotriva unei alte decizii definitive.

Or, potrivit disp. art. 392 C. proc. pen., sentinţa dată în contestaţie este supusă apelului, iar Decizia dată în apel este supusă recursului.

Aşa fiind, Decizia dată în recurs ca şi în cauza prezentă nu este susceptibilă de a fi atacată nici cu apel, nici cu recurs, motivează instanţa Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva Deciziei nr. 380/ R din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a formulat recurs contestatoarea C.I.

Recursul este inadmisibil.

Hotărârea atacată este definitivă.

Or, potrivit disp. art. 3851 C. proc. pen., o astfel de hotărâre nu este supusă recursului.

Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respins ca inadmisibil, cu obligarea contestatoarei la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea C.I. împotriva Deciziei penale nr. 380/ R din 3 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 2 iulie 2010.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2646/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs