ICCJ. Decizia nr. 2584/2010. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2584/2010
Dosar nr.4119/116/2010
Şedinţa publică din 28 iunie 2011
Asupra recursului de faţ.
În baza lucrărilor dosarului, instanţa constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 133 din 16 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Călăraşi inculpatul C.I.D. a fost condamnat la o pedeapsă a închisorii de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) şi (3) teza I C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) şi art. 74 şi art. 76 C. pen. cu referire la art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen. S-a reţinut că la data de 9 septembrie 2010 în jurul orelor 15,30 inculpatul a acostat-o pe minora P.M. cu care, prin violenţă, a încercat să întreţină raport sexual. Starea de fapt a fost dovedită prin declaraţia inculpatului, declaraţia părţii vătămate, care nu s-a constituit parte civilă, declaraţii de martori.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul C., primul criticând sentinţa sub aspectul greşitei aplicări a pedepsei complementare şi greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, iar inculpatul a solicitat acordarea unei mai mari eficiente circumstanţelor atenuante şi înlăturarea pedepsei complementare.
Prin Decizia penală nr. 82 din17 martie 2011 Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul inculpatului şi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi. A desfiinţat parţial sentinţa penală şi rejudecând a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol. A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacat.
Pentru a decide astfel Curtea a avut în vedere periculozitatea deosebită a inculpatului, care prin violenţă, a încercat să întreţină relaţii sexuale cu o minoră, pe un drum de ţară, trauma psihică produsă părţii vătămate. De asemenea s-a reţinut că infracţiunea a rămas în faza de tentativă datorită intervenţiei martorilor care au auzit strigătele de ajutor ale victimei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul C.I.D. care a solicitat menţinerea sentinţei penale pronunţate de instanţa de fond.
Analizând recursuj declarat prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constata ca este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 pct.14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Instanţei de judecată îi revine, deci, sarcina de a proporţionaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta şi făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancţiunea aplicată să fie capabilă să-şi atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Recunoaşterea faptei, de către inculpat, aşa cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi acceptarea acestuia de a fi judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale, nu justifică aplicarea unei pedepse prea blânde având în vedere fapta comisă , gravitatea ei, consecinţele produse asupra stării fizice şi emoţionale a victimei minore precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 76 din 1 mai 2005 a Tribunalului Călăraşi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani închisoare.
Infracţiunea de viol, chiar rămasă în fază de tentativă, este una foarte gravă care afectează relaţiile sociale referitoare la viaţa, sănătatea, integritatea fiinţei umane, astfel că pedeapsa nu trebuie să fie doar un mijloc de reeducare a inculpatului dar şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii.
Având în vedere persoana inculpatului care nu este la prima confruntare cu legea penală, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi modalitatea de executare, stabilită de instanţa de apel, corespund scopului acesteia.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.I.D. împotriva Decizia penală nr. 82 din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 septembrie 2010 la 28 iunie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2580/2010. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 2646/2010. Penal → |
|---|
