ICCJ. Decizia nr. 2766/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2766/2010
Dosar nr. 3733/117/2009
Şedinţa publică din 28 iulie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 85 din 23 februarie 2010, pronunţată de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul T.T.M., (fiul lui l. şi l.) pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe o durata de 5 ani.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., prima instanţă a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata prevenţiei cu începere de la data de 17 martie 2009, lăzi.
De asemenea, a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen. pe perioada şi în condiţiile art. 71 C. pen.
Prima instanţă, în baza Ordinului M.J. şi M.F. nr. 1341/1375/2005 a stabilit să se achite din fondurile M.J. în favoarea Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România - Filiala Cluj suma de 200 lei, reprezentând onorariu interpret B.S.R. pentru faza de judecată şi 100 lei pentru faza de urmărire penală, iar în temeiul art. 189 C. proc. pen. a stabilit să se plătească în favoarea Baroului de Avocaţi Cluj suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de urmărire penală şi 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru faza de judecată.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul T.T.M. a fost obligat la 3.400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Cluj a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a fost trimis în judecată inculpatul T.T.M., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., în actul de trimitere în judecată reţinându-se că în noaptea de 18/19 februarie 2009, în jurul orelor 00,30, în timp ce se afla cu numitul P.F.T. în garsoniera acestuia, situată în Dej, jud. Cluj, inculpatul i-a aplicat sus-numitului mai multe lovituri cu un cuţit de bucătărie în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul.
S-a reţinut că, în faza de urmărire penală şi în cea de cercetare judecătorească, cu ocazia arestării sale, inculpatul T.T.M. a recunoscut săvârşirea infracţiunii de omor aşa cum a fost descrisă în actul de inculpare, după care sperând că ar putea să-şi dovedească nevinovăţia a susţinut că nu s-ar face vinovat de infracţiunea de omor, încercând să demonstreze cu martorii HG şi L.D. că, în seara în care a fost omorât P.F.T., ar fi fost acasă la martorul H., unde locuia în acea perioadă şi cu care susţine chiar inculpatul că întreţinea raporturi sexuale orale.
Coroborând declaraţiile inculpatului (f. 174-184 d.u.p.) şi cele din faţa primei instanţe (f. 34) cu probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti aflate la dosar: proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto aferente (f. 2-72 d.u.p.); proces-verbal de recunoaştere după planşa foto (f. 197-204 d.u.p.); proces-verbal de prezentare pentru recunoaştere din grup (f. 205-210 d.u.p.); dovada de ridicare a telefonului mobil aparţinând victimei (f. 121 d.u.p.); declaraţiile martorilor (f. 126-159 d.u.p. şi f. 52-54, 85, 128-132 dosar fond); raport de constatare medico-legală (f. 82-86 d.u.p.); raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 09 iunie 2009 (f. 220-232 d.u.p.); contracte pentru serviciile V. (f. 233-237 d.u.p.); CD marca V. conţinând listinguri telefonice C. (f. 242 d.u.p.); facturi telefonice C. şi V. (f. 243-250 d.u.p.) s-a reţinut că inculpatul T.T.M. obişnuia să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi, printre persoanele respective numărându-se şi martorul HG şi victima P.F.T.
Inculpatul T.T.M., în primele declaraţii date în faza de urmărire penală, a arătat că în seara de 18 februarie 2009, în jurul orelor 20,30, se afla la restaurantul gării din Dej, unde s-a întâlnit cu P.F.T., pe care îl cunoştea de aproximativ un an de zile şi cu care a întreţinut anterior relaţii de natură homosexuală, la domiciliul acestuia de pe A.L. din Dej. Acesta a mai susţinut că în seara respectivă intenţiona să meargă la Gura Humorului, în Moldova, la părinţii săi, având şi biletul de tren cumpărat, însă la insistenţele lui P.F.T. de a nu pleca, a rupt biletul de tren în faţa lui.
S-a mai reţinut că, în acea seară, inculpatul T.T.M. a consumat o bere în compania lui P.F.T., apoi s-a deplasat la un alt bar unde a consumat 400 ml de cognac, băutura fiind achitată cu banii primiţi de la P.F.T., iar ulterior, în jurul orelor 22,45 s-a reîntâlnit pe peronul gării cu P.F.T. Cei doi s-au deplasat cu un taximetru, marca D.L., la garsoniera victimei P.F.T., unde inculpatul a mai consumat aproximativ 300 ml de ţuică de prune şi 3 litri de vin, P.F.T. consumând şi el cea. trei litri de vin.
La un moment dat, inculpatul arată că P.F.T. i-a propus să întreţină cu el relaţii sexuale şi să rămână acolo în acea noapte, însă inculpatul a refuzat şi, intenţionând să plece, s-a îndreptat înspre uşă. Pentru a-l împiedica să plece, victima s-a postat în faţa uşii, însă inculpatul l-a prins de haine şi l-a împins pe P.F.T. în corpul de mobilier aflat în hol, astfel că mai multe farfurii şi pahare aflate pe rafturile din hol au căzut pe jos. între cei doi a avut loc o altercaţie, iar inculpatul a luat de pe unul dintre rafturile din hol un cuţit de bucătărie şi, aflându-se cu spatele spre P.F.T., s-a întors spre acesta, înspre partea dreaptă şi l-a lovit cu intensitate de mai multe ori cu cuţitul pe care îl ţinea în mâna dreaptă, în toate zonele corpului, după care a părăsit garsoniera.
Datorită stării de ebrietate, inculpatul a menţionat că nu-şi aminteşte câte lovituri de cuţit a aplicat victimei, însă după ce a aplicat o lovitură de cuţit în zona pieptului, a simţit că victima P.F.T., nu-l mai ţinea, aşa că putut părăsi garsoniera trântind uşa, şi datorită întunericului de pe casa scărilor, s-a împiedicat de un sac şi a căzut în faţa unei uşi, după care s-a ridicat şi a plecat acasă.
De asemenea, inculpatul a mai relatat că după ce a ieşit din garsoniera victimei P., a auzit că acesta-i adresează injurii, însă nu a putut preciza unde se afla victima în acel moment şi nici locul unde aceasta căzuse, urmare loviturilor primite.
S-au mai reţinut că, după comiterea faptei, inculpatul T.T.M. a plecat la mama sa în Moldova, unde a fost depistat de către organele de urmărire penală, la data de 16 martie 2009, iar în declaraţiile date în faţa procurorului în data de 17 martie 2009 şi în faţa instanţei, la data de 18 martie 2009, cu ocazia arestării sale, acesta a recunoscut comiterea infracţiunii dând toate detaliile mai sus menţionate, însă începând de la data de 07 aprilie 2009 a contestat săvârşirea faptei de omor, susţinând că anterior a recunoscut că l-ar fi omorât pe P.F.T., întrucât ar fi fost bătut şi obligat să recunoască respectiva crimă, poziţie păstrată până la dezbaterea în fond a cauzei (f. 178).
S-a mai relevat că victima P.F.T., în vârstă de 41 de ani, a fost descoperită abia în data de 11 martie 2009, întinsă pe pardoseala din holul garsonierei, în poziţia decubit dorsal, prezenta numeroase plăgi înţepate, echimoze şi urme de sânge, leziuni specifice înjunghierii, iar în apropierea piciorului drept al victimei a fost descoperit un cuţit de bucătărie cu lungimea totală de 28 cm, pe a cărui lamă de 15 cm, erau vizibile pete de culoare brun-roşcată.
În raportul de constatare medico-legală, s-a precizat că moartea numitului P.F.T., poate data din 18 februarie 2009, a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe consecutive unei plăgi înţepate-tăiate toracice, plagă penetrantă în cavitatea toracică, cu interesarea apexului pulmonar drept şi secţionarea aortei intrapericardice. Leziunea tanatogeneratoare localizată subclavicular drept, s-a putut produce prin lovire cu un instrument tăietor-înţepător cu un singur tăiş, cel mai probabil în cadrul unei heteroagresiuni, direcţia probabilă de aplicare a loviturii fiind oblică dinspre anterior spre posterior, de sus în jos şi de la dreapta spre stânga. Cu ocazia efectuării necropsiei, au fost identificate numeroase alte leziuni produse prin lovire cu un instrument înţepător tăietor, leziuni produse prin lovire cu şi de corpuri dure, precum şi leziuni traumatice produse de un instrument înţepător-tăietor care au elementele morfologice ale unor leziuni de autoapărare. Totodată, s-a constatat prezenţa spermatozoizilor în secreţia recoltată din regiunea ano-rectală a victimei (f. 82-86).
S-a mai reţinut de către prima instanţă că precizările inculpatului T.T.M. privitoare la modalitatea aplicării loviturii tanatogeneratoare, cu cuţitul în mâna dreaptă, întorcându-se spre partea dreaptă, înspre victima care se afla în spatele său, cu faţa spre el, ambii fiind îndreptaţi cu faţa spre uşa de acces în garsonieră, corespundeau descrierilor respectivei leziuni, menţionate în raportul de constatare medico-legală.
De asemenea, prima instanţă a mai constatat că au fost evidenţiate reacţii specifice comportamentului simulat (f. 164-173) urmare testării inculpatului T. cu tehnica poligraf în data de 17 martie 2009 (înainte de a recunoaşte comiterea faptei), acesta precizând că cearta cu victima a durat aproximativ 15 - 20 de minute şi că nu-şi aminteşte cum anume a ajuns în posesia telefonului mobil al victimei, (dacă l-a luat sau l-a primit de la victimă) şi că este posibil ca acel telefon să-l fi vândut martorului V.I., dar nu-şi mai aminteşte, fiindcă era într-o stare avansată de ebrietate în ziua următoare celei în care s-a reţinut că s-a comis fapta.
Prima instanţă a constatat că întregul material probator dovedeşte vinovăţia inculpatului în comiterea faptei dedusă judecăţii, deşi acesta a susţinut că nu el l-a ucis pe P.F.T.
Astfel, s-a relevat că inculpatul T.T.M. a recunoscut iniţial comiterea faptei, atât în faţa procurorului, cât şi în faţa judecătorului care a soluţionat propunerea de arestare preventivă, relatând amănunţit şi nu la modul general, cum ar face o persoană care nu are cunoştinţă despre cele întâmplate, circumstanţele comiterii faptei precum şi împrejurările care au precedat-o şi au urmat-o.
S-a mai reţinut de către prima instanţă că, pe lângă detaliile legate de faptă, redate de către inculpat în primele declaraţii, în prezenţa apărătorului, din locuinţa victimei P.F.T. lipsea telefonul său mobil, marca N.S. şi, în urma localizării telefonului şi a persoanei la care se afla (f. 89-119 d.u.p.), telefonul a fost găsit asupra martorului V.I. zis M. în data de 14 martie 2009, stabilindu-se, prin confruntarea seriei inscripţionată pe partea interioară a telefonului cu seria existentă pe cutia de ambalaj a telefonului, cutie găsită în garsoniera victimei şi aflată la I.P.J. Cluj - camera de corpuri delicte, că telefonul a aparţinut victimei P.F.T. (f. 70-73 d.u.p.).
Tribunalul Cluj a constatat că martorul V.I. a declarat că a cumpărat cu suma de 50 de lei un telefon mobil marca N.S. de la inculpatul T.T.M. (f. 126-127 d.u.p. şi fond f.85), martorul arătând că inculpatul este persoana de la care a cumpărat telefonul care a aparţinut victimei, inculpatul fiind recunoscut, atât din grupul de persoane ce i-au fost prezentate, cât şi din planşa foto întocmită pentru efectuarea recunoaşterii (f. 197-210), cât şi direct în instanţă.
Martora O.M., vecină cu victima P., a declarat că aproximativ cu trei - patru săptămâni anterior datei audierii sale (17 martie 2009), în jurul orelor 23,00 - 00,00, aflându-se la domiciliul ei, a auzit zgomote care proveneau din garsoniera lui P.F.T., de asemenea, a auzit vocile a doi bărbaţi - cea a vecinului ei P.F.T. şi cea a unei alte persoane, care părea a fi mai tânără. Martora a precizat că la un moment dat a auzit un dialog între cei doi bărbaţi, P.F.T. îi cerea celuilalt să mai stea, că îi va da un telefon, însă celălalt bărbat refuza, se opunea, spunând că nu mai poate să stea, afirmaţie ce se coroborează cu susţinerea inculpatului, potrivit căreia a refuzat avansurile victimei.
Aceeaşi martoră a mai menţionat că a auzit zgomote specifice unei altercaţii, ca şi cum cele două persoane s-ar fi bătut şi a remarcat zgomotul specific unei farfurii care se loveşte de un alt obiect, după care nu a mai auzit nici un fel de zgomot, inculpatul declară şi el că a avut loc o altercaţie şi că pe jos au căzut farfurii şi pahare de pe rafturile din holul garsonierei. A mai precizat că între momentul în care a început să audă vocile în garsoniera vecină şi momentul în care a auzit zgomotul creat de farfurie s-a scurs aproximativ o oră (f. 132-134 d.u.p şi f. 53 dosar primă instanţă).
Prima instanţă, făcând o analiză atentă a declaraţiilor celorlalţi martori audiaţi în cauză (C. – P.M.C. f. 135-136 d.u.p. şi f. 128 d.fond; B.R. f. 138-139 d.u.p. şi f. 131 d.fond; T.F.l. f. 140-142 d.u.p. şi f. 129 d. fond; HG f. 143-148 d.u.p. şi f. 54 d.fond; L.D. f. 52 d.fond; C.G.S.C.M.M. şi G.M.G.) a constatat că acestea s-au coroborat între ele, dar şi cu celelalte probe administrate în dosar, inclusiv cu primele declaraţii de recunoaştere ale inculpatului, toate convergând spre concluzia vinovăţiei, fără echivoc, a inculpatului în săvârşirea faptei reţinută în actul de inculpare.
Deşi s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice în vederea stabilirii profilurilor genetice ale persoanelor de la care provin urmele biologice ridicate de la locul comiterii faptei, datorită degradării urmelor biologice în cursul termenului destul de îndelungat (o lună de zile) care s-a scurs de la data comiterii faptei şi până la descoperirea cadavrului şi a posibilului autor de la care s-au prelevat probe biologice de referinţă, concluziile formulate de către specialişti nu au putut fi unele de certitudine, acestea fiind însă în sensul că inculpatul T.T.M. nu poate fi exclus ca posibil contribuitor la crearea microurmelor biologice identificate şi prelevate de pe mânerul interior al uşii de acces în garsonieră şi de pe palma dreaptă a victimei P.F.T. (f. 220-232).
Tribunalul Cluj, având în vedere materialul probator aflat la dosarul cauzei şi analizat mai sus, precum şi primele declaraţii ale inculpatului, în care arată ce s-a întâmplat în garsoniera victimei, declaraţii care se coroborează cu depoziţiile martorilor vecini cu victima, precum şi cu celelalte probe, a apreciat că se poate spune fără nici cel mai mic dubiu că, vinovăţia inculpatului T.T.M., în privinţa omorului comis asupra victimei P.F.T., a fost pe deplin dovedită.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului T.T.M. care în noaptea de 18/19 februarie 2009, în jurul orelor 23,30, în timp ce se afla în garsoniera situată în municipiul Dej, aparţinând numitului P.F.T., i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un cuţit de bucătărie, în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen., faptă pentru care a aplicat pedeapsa de 15 ani închisoare şi pedeapsa complementara a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
De asemenea, prima instanţă a mai relevat în considerente că inculpatul a fost arestat preventiv, iar temeiurile pentru care s-a luat această măsură subzistau şi la acel moment, astfel că, în baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei cu începere de la data de 17 martie 2009, la zi.
S-a mai reţinut că, în timpul minorităţii, inculpatul T. a fost condamnat pentru viol şi, aşa cum a susţinut şi în faţa instanţei, acesta îşi asigura veniturile din fapte de furt şi dacă la declanşarea urmăririi penale a avut o atitudine sinceră, ulterior a negat fapta comisă, sperând că va reuşi să scape de consecinţele faptei sale, ajutat de declaraţiile sale din faţa primei instanţe şi de depoziţia martorului H.
Având în vedere aspectele evidenţiate, legate de persoana inculpatului, împrejurările în care s-a comis fapta, determinată fiind printre altele de consumul de alcool şi de insistenţele victimei de a întreţine raport sexual cu inculpatul, prima instanţă a apreciat că nu se impune o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege, pentru atingerea scopului pentru care s-a aplicat, fiind suficientă şi pedeapsa de 15 ani închisoare.
Împotriva hotărârii mai sus-menţionate a formulat apel inculpatul, solicitând prin apărătorul său, desfiinţarea sentinţei penale apelate şi în rejudecare, să se dispună, în principal, achitarea inculpatului pe considerentul că acesta nu a comis fapta reţinută în sarcina lui, probele dosarului nedovedindu-i vinovăţia, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a constatat că apelul declarat de inculpat este neîntemeiat şi, prin Decizia penală nr. 53/ A din 27 aprilie 2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.T.M. născut împotriva sentinţei penale nr. 85 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Cluj.
Prin aceeaşi decizie instanţa de prim control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului şi, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive, începând cu data de 17 martie 2009 şi până la zi, obligându-l totodată, pe apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu apărătorului desemnat din oficiu se a stabilit a se avansa fondul M.J.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că, prima instanţă, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, a stabilit o stare de fapt corectă, corespunzătoare adevărului, iar încadrarea juridică dată faptei a fost, de asemenea, corectă, reţinând justificat, că vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de omor a fost dovedită şi stabilind că fapta acestuia, constând în aceea că în noaptea de 18/ 19 februarie 2009, în jurul orelor 23,30, în timp ce se afla în garsoniera situată în municipiul Dej, aparţinând numitului P.F.T., i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un cuţit de bucătărie, în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen.
Instanţa de apel a respins, ca neconcludentă, solicitarea inculpatului de efectuare a unei expertize ADN, pentru a se determina dacă în probele biologice recoltate de la persoana decedată se regăseşte şi ADN-ul inculpatului, aceasta deoarece la dosarul cauzei exista un raport de constatare tehnico ştiinţifică, iar acest raport s-a întocmit urmare analizării unor probe recoltate de pe cuţitul, de pe mânerul clanţei şi de pe mâna persoanei decedate.
S-a apreciat că, raportat la împrejurarea că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, iar ceea ce a solicitat a vizat efectuarea unei alte expertize cu privire la secreţiile recoltate de la victimă, cu prilejul efectuării expertizei medico legale sau raportului de constatare medico legală prin care să se poată stabili dacă inculpatul a întreţinut sau nu raport sexual cu victima, nu avea nici o relevanţă dacă inculpatul a întreţinut sau nu raport sexual cu victima, acest aspect nefiind concludent în a stabili dacă era sau nu vinovat de săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, întrucât s-a considerat că vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunii de omor a rezultat din restul probelor administrate în cauză, probe ce nu puteau fi înlăturate ori infirmate de rezultatul unei asemenea expertize.
S-a reţinut de către instanţa de apel că probele ce au relevat cu certitudine vinovăţia inculpatului au constat, aşa cum a arătat şi prima instanţă, în propriile declaraţii de recunoaştere date de inculpat în faza de început a urmăririi penale (inclusiv în faţa judecătorului care a dispus arestarea sa), recunoaştere care s-a coroborat cu concluziile raportului de constatare medico-legală care au menţionat că leziunile descrise corespund modalităţii de lovire descrisă de inculpat în primele sale declaraţii.
De asemenea, s-au reţinut ca relevante şi declaraţiile martorilor vecini cu victima, care au descris anumite aspecte din acea seară, care s-au coroborat cu detaliile date de inculpat în primele declaraţii, precum şi cu împrejurarea că telefonul victimei a fost găsit la martorul V.I., care l-a cumpărat de la inculpat, iar potrivit declaraţiilor martorei B.R., începând cu data de 18 februarie 2009, respectiv data comiterii infracţiunii, victima nu a mai răspuns la telefon, ceea ce s-a apreciat că demonstrează încă o dată că inculpatul a fost la domiciliul acesteia în seara respectivă.
De asemenea, instanţa de prim control judiciar a apreciat că prima instanţă a făcut o judicioasă individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama, atât de gradul deosebit de ridicat a faptei comise, cât şi de persoana inculpatului, care deşi nu avea antecedente penale, a avut o atitudine nesinceră în faţa instanţei.
Din aceste considerente, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul inculpatului şi a menţinut sentinţa penală atacată.
Împotriva Deciziei penale nr. 53/ A din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.T.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Astfel, în esenţă, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat a invocat dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, să se constate că ambele instanţe au procedat greşit atunci când au dispus condamnarea sa pentru o faptă de omor pe care nu a săvârşit-o,întrucât din probatoriul administrat nu a rezultat vinovăţia sa. A arătat că, în cauză, se impune, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare a inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
De asemenea, în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată sub limita anterior stabilită, raportat atât la circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, cât şi la cele personale ale inculpatului.
Recursul formulat de inculpatul T.T.M. este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen. combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că instanţa de prim control judiciar a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Examinând actele şi iucrările dosarului, Înalta Curte constată că sunt nefondate şi lipsite de orice suport probator susţinerile formulate de inculpatul T.T.M., în sensul că se impune achitarea sa, întrucât nu el este autorul infracţiunii de omor, încercând să acrediteze ideea că la momentul când s-a reţinut în actul de inculpare că s-ar fi comis fapta, el se afla împreună cu martorul HG într-o altă locaţie.
Astfel se apreciază că prima instanţă a procedat în mod justificat atunci când a constatat că inculpatul, revenind asupra declaraţiilor iniţiale nu a făcut altceva decât să încerce să evite tragerea la răspundere penală, folosindu-se şi de declaraţia vădit subiectivă a martorului HG (filele 143-148 d.u.p şi f. 54 d.fond), unul dintre tinerii cu care a locuit si cu care întreţinea relaţii homosexuale si, în mod corect, a procedat înlăturând, ca nesinceră, declaraţia acestui martor, de altfel, singurul care a susţinut versiunea construită de inculpat, ulterior primelor declaraţii detaliate, de recunoaştere date în faţa procurorului şi apoi şi în faţa judecătorului care a luat măsura arestării preventive faţă de acesta.
Astfel, în speţa supusă analizei, se apreciază că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de prim control judiciar, în mod justificat, au constatat că inculpatul T.T.M. se face vinovat de săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat, dedus judecăţii şi apoi condamnat, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. (victimă P.F.T.).
În aceeaşi ordine de idei, prima instanţă şi apoi şi instanţa de prim control judiciar, pe baza unei juste evaluări a materialului probator administrat şi contrar susţinerilor inculpatului, (care ulterior nu a mai recunoscut fapta şi a revenit asupra primelor declaraţii, fără a da o explicaţie serioasă şi verosimilă schimbării de atitudine), au constatat că declaraţiile martorilor audiaţi V.I. (f. 126-127 d.u.p. şi f. 85 d.fond), O.M. (f. 132-134 d.u.p şi f. 53 d. fond), C. - P.M.C. (f. 135-136 d.u.p. şi f. 128 d.fond), B.R. (f. 138-139 d.u.p. şi f. 131 d.fond), T.F.l. (f. 140-142 d.u.p. şi f. 129 d. fond), L.D. (f. 52 d.fond), C.G., S.C.M.M. şi G.M.G. s-au coroborat între ele, cu raportul de constatare medico-legală (ale cărui concluzii au menţionat că leziunile descrise corespund modalităţii de lovire descrisă de inculpat în primele sale declaraţii), dar şi cu celelalte probe administrate în dosar, inclusiv cu primele declaraţii de recunoaştere ale inculpatului, toate conducând spre concluzia vinovăţiei certe a inculpatului în săvârşirea faptei reţinută în actul de inculpare.
Înalta Curte reţine că infracţiunea de omor se săvârşeşte cu intenţia de a suprima viaţa persoanei, intenţie care poate fi directă sau indirectă, după cum făptuitorul, prevăzând moartea victimei, ca rezultat al activităţii sale, a urmărit sau acceptat producerea acestui rezultat, iar în speţa supusă examinării, inculpatul T.T.M. a acţionat, în mod evident, cu intenţia de a ucide, întrucât a înjunghiat victima cu cuţitul, cu intensitate şi în mod repetat, în mai multe zone ale corpului.
Prin urmare, nu pot fi primite susţinerile inculpatului T.T.M. în sensul că, în speţă, se impune achitarea sa în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât aşa cum, corect, au reţinut ambele instanţe, conform probelor administrate în dosar, pe fondul consumului de alcool, inculpatul, în noaptea de 18/ 19 februarie 2009, în jurul orelor 23,30, în timp ce se afla în garsoniera situată în municipiul Dej, aparţinând numitului P.F.T., i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu un cuţit de bucătărie, în diferite zone ale corpului, provocându-i leziuni care i-au cauzat decesul, fapta, astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen.
Nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei aplicată nu poate fi primită, apreciindu-se că, la stabilirea pedepsei, au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) de către prima instanţă, dar şi de către instanţa de prim control judiciar, reţinându-se, justificat, caracterul agresiv al inculpatului, în ciuda vârstei tinere de numai 24 ani, care a ucis cu sânge rece pe P.F.T., înjunghiindu-l de mai multe ori cu cuţitul în zone vitale ale corpului.
Astfel, se apreciază că ambele instanţe au procedat, în mod corect, atunci când au stabilit că pedeapsa de 15 ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate este proporţională şi îndestulătoare, atât sub aspectul cuantumului, cât şi sub aspectul modalităţii de executare, fiind doar în această modalitate aptă să satisfacă scopul consfinţit de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Prin urmare, în speţă, nu se impune reindividualizarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată inculpatului, întrucât instanţele anterioare au ţinut cont, în mod corect, de gravitatea faptei pentru care acesta fost cercetat şi dedus judecăţii, de intenţia cu care acesta a acţionat, dar şi de urmarea produsă.
Aşadar, Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar a procedat în mod corect şi justificat atunci când a menţinut sentinţa primei instanţe în ceea ce priveşte cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului la nivelul celei anterior stabilite de 15 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, întrucât corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind astfel aptă să atingă scopul preventiv şi de reeducare consfinţit prin dispoziţiile art. 52 C. pen.
Raportat la modalitatea concretă în care inculpatul a acţionat, chiar dacă se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, faţă de pericolul concret creat prin uciderea victimei P.F.T., corect ambele instanţe au apreciat că pedeapsa stabilită reflectă, atât periculozitatea faptei, cât şi intervalul de timp necesar pentru atingerea scopului pedepsei şi pentru reeducarea inculpatului.
În consecinţă, manifestările nejustificate de clemenţă ale instanţei nu ar face decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial extrem şi să afecteze nivelul încrederii societăţii în instituţiile statului, chemate să vegheze la respectarea şi aplicarea legii şi să dea o ripostă fermă şi proporţională cu gravitatea faptelor comise.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată inculpatului T.T.M. nu ar fi temeinică, întrucât s-ar lipsi de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen. şi s-ar crea astfel o vădită disproporţie între scopul urmărit şi rezultatul acesteia.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.T.M. împotriva Deciziei penale nr. 53/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) şi art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.T.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 martie 2009 la 28 iulie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.T.M. împotriva Deciziei penale nr. 53/A/2010 din 27 aprilie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.T.M., durata reţinerii şi arestării preventive de la 17 martie 2009 la 28 iulie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iulie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2436/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3007/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
