ICCJ. Decizia nr. 296/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 296/2010
Dosar nr. 561/1/2010
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 ianuarie 2010, pronunţată în dosarul nr. 3900/44/2006, Curtea de Apel Galaţi, ca instanţă de apel, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 262 alin. (1), art. 264 alin. (1), art. 303 alin. (6), toate C. proc. pen., precum şi a disp. art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, invocate de inculpatul F.M.
Instanţa a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 275 din 19 iunie 2006 Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe inculpatul F.M. la 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174 C. pen., faptă din data de 22 octombrie 2000.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul F.M. a declarat apel.
Deşi dosarul a fost înregistrat la instanţa de apel – Curtea de Apel Galaţi - încă de la data de 11 august 2006, până în prezent acesta nu a putut fi soluţionat, deoarece singura apărare pe care inculpatul a înţeles să şi-o formuleze a fost aceea de a invoca repetat, excepţia de neconstituţionalitate.
Sunt, astfel, prezentate cele 13 cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, anterioare celei de faţă, formulate de inculpatul F.M. în perioada 12 noiembrie 2001 – 7 decembrie 2009, privitoare la pretinsa neconstituţionalitate a unor dispoziţii C. proc. pen. şi Legea nr. 47/1992, toate respinse, fie de Curtea Constituţională, fie de instanţă, ca inadmisibile.
Examinând, punctual criticile de neconstituţionalitate formulate de inculpatul F.M. prin cea de-a 14-a cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea de Apel Galaţi, prin încheierea din 11 ianuarie 2010 - atacată cu recursul de faţă - a reţinut cele ce urmează:
- asupra criticii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., în raport de art. 1, art. 4, art. 11, art. 15, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 52, art. 53, art. 124, art. 126 şi art. 148 din Constituţie, de art. 1, art. 6, art. 14 şi art. 16 din CEDO şi de art. 1, art. 2, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10, art. 11, şi art. 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, în sesizările anterioare, prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008, iar instanţa de apel prin încheierile din 2 decembrie 2008, 13 ianuarie 2009, 9 martie 2009, 6 aprilie 2009, 8 octombrie 2009 şi 7 decembrie 2009, recursurile promovate de inculpat, fiind respinse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- asupra cererii de sesizare cu critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, instanţa de apel s-a mai pronunţat prin încheierile din 8 octombrie 2009 şi 7 decembrie 2009, respingând-o, ca inadmisibilă, hotărârile fiind menţinute prin respingerea recursurilor inculpatului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-a mai arătat că acest text de lege reglementează competenţa Curţii Constituţionale de a decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti şi nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze în apel, iar posibilitatea instanţei de a aprecia asupra admisibilităţii cererii de a sesiza Curtea Constituţională, fiind reglementată de alin. (6) al aceluiaşi articol şi cu privire la care instanţa s-a mai pronunţat, definitiv, prin încheierile din 6 aprilie 2009 şi din 18 iunie 2009.
- în privinţa dispoziţiilor art. 262 alin. (1) şi ale art. 264 alin. (1) C. proc. pen., a căror constituţionalitate este contestată, s-a constatat că acestea reglementează soluţiile pe care procurorul le poate adopta după terminarea urmăririi penale şi, respectiv, denumirea actului de sesizare a instanţei de judecată şi nu au legătură cu soluţionarea cauzei în apel.
În motivarea tuturor celor patru excepţii de neconstituţionalitate - arată instanţa de apel - inculpatul reia aceleaşi aspecte legate de dreptul la apărare şi asistenţa judiciară obligatorie şi de dreptul ca în faza de judecată să se administreze şi alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală.
Asupra tuturor acestor aspecte, în prezenta cauză, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 756 din 18 septembrie 2007, nr. 62 din 31 ianuarie 2008 şi nr. 600 din 20 mai 2008 şi prin care a statuat că trebuie făcută distincţia între dreptul la apărare, drept garantat în toate cazurile şi dreptul la asistenţă juridică obligatorie sau dreptul de a beneficia de asistenţă juridică gratuită din partea unui avocat din oficiu, aceste din urmă drepturi acordându-se numai în anumite cazuri reglementate de legiuitor.
La rândul lui, nici dreptul inculpatului de a cere probe în cursul judecăţii nu este încălcat, acesta fiind garantat de dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. proc. pen., art. 62 şi art. 67 din acelaşi cod.
În ce priveşte critica, în relaţie cu dispoziţiile art. 262 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că procurorul a emis rechizitoriul înainte de a se pronunţa cu privire la unele plângeri, făptuitori şi infracţiuni, s-a reţinut că inculpatul avea posibilitatea să se adreseze cu plângere la prim-procurorul parchetului, conform art. 275 - art. 278 C. proc. pen.
În considerarea celor ce preced, dar şi a afirmaţiei inculpatului la termenul din 6 aprilie 2009, când a precizat că în realitate nu doreşte să se judece, instanţa de apel prin încheierea din 11 ianuarie2010 a respins cererea inculpatului F.M. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate, sus-menţionate.
Împotriva acestei încheieri inculpatul F.M. a declarat recurs, nemotivat şi nesusţinut.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Curtea Constată că recursul nu este fondat.
Aşa cum, corect, s-a reţinut prin motivarea încheierii criticate, asupra unora dintre excepţiile de neconstituţionalitate s-a mai pronunţat, în aceeaşi cauză, Curtea Constituţională, sesizată anterior cu cererile inculpatului F.M. şi chiar din oficiu, de către instanţă, fiind respinse.
Este cazul excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi ale art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Osebit, instanţa de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au mai respins în două rânduri – în fond şi, respectiv, în recursul inculpatului – cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale celor două texte de lege, ca inadmisibilă.
Şi de această dată Înalta Curte constată că recursul inculpatului F.M., cu privire la soluţia dată de instanţa de apel, cererii sale de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, este nefondat.
Inculpatul a criticat dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 şi cele ale art. 303 alin. (6) C. proc. pen. pentru neconstituţionalitate, deoarece dau posibilitatea instanţei de judecată să se pronunţe asupra admisibilităţii sau inadmisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Întemeiat s-a reţinut de instanţa de apel că aceste dispoziţii legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, posibilitatea instanţei de a aprecia admisibilitatea cererii fiind reglementată prin art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Cât priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 262 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 264 alin. (1) C. proc. pen., aceasta a fost motivată de inculpat prin aceeacă nu prevăd că învinuitul este parte în proces, nebeneficiind, astfel, de toate drepturile procesuale, creând posibilitatea arbitrariului şi subiectivismului şi permiţând procurorului să nu dea prin rechizitoriu soluţie cu privire la toate plângerile, la toate infracţiunile şi faţă de toţi făptuitorii şi, respectiv, că permit instanţei aprecierea că sunt suficiente probele administrate în cursul urmăririi penale, când învinuitul, cercetat pentru o tentativă la omor, nu a fost asistat de un apărător.
Şi în privinţa cererii inculpatului de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestor excepţii de neconstituţionalitate, hotărârea instanţei din 11 ianuarie 2010 este legală şi temeinică.
Dispoziţiile legale criticate, în raport de motivele invocate, nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
Părţile în procesul penal sunt prevăzute de alte dispoziţii legale, respectiv art. 23 şi art. 24 C. proc. pen.
Drepturile învinuitului şi cele ale inculpatului sunt, de asemenea, reglementate prin alte dispoziţii legale, respectiv, art. 5-8, art. 66, art. 68, art. 70, art. 1371, art. 171 şi multe altele, toate C. proc. pen.
Criticile privind limitarea investirii instanţei cu controlul complex şi complet asupra îndeplinirii obligaţiilor de către procuror de a da soluţie tuturor plângerilor , infracţiunilor şi faţă de toţi făptuitorii, nu pot privi prevederile art. 262 alin. (1) C. proc. pen., a cărui neconstituţionalitate se pretinde, ci, eventual, cele ale art. 317 C. proc. pen., care fixează obiectul judecăţii.
În sfârşit, pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (1) C. proc. pen. pentru motivul că acest text de lege ar permite instanţei să aprecieze că sunt suficiente probele strânse în cursul urmăririi penale, când i s-a încălcat dreptul la apărare, nu are, iarăşi, legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât acest text de lege stabileşte doar care este actul de sesizare a instanţei de judecată.
Faţă de toate cele ce preced şi, nu în cele din urmă, de evidenţa exploatării, de către inculpat, a lacunelor legii pentru a tergiversa judecata, recursul inculpatului F.M. împotriva încheierii din 11 ianuarie2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia Penală, urmează să fie respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 11 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3900/44/2006.
Obligă recurentul inculpat la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 270/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 354/2010. Penal → |
|---|
