ICCJ. Decizia nr. 2981/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2981/2010
Dosar nr. 2030/2/2011
Şedinţa publică din 8 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa din 13 ianuarie 2011, în dosarul nr. 1031/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus, în baza art. 10 lit. b)1 şi d) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului C.C., sub aspectul infracţiunii prev. de art. 290 C. pen. şi aplicarea unei sancţiuni administrative de 500 lei, precum şi neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiuni prev. de art. 215 alin. (3) C. pen. S-a dispus sesizarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti în vederea desfiinţării contractului de asistenţă judiciară nr. 293486 din 20 aprilie 2010, constatat a fi fals.
S-a reţinut că P.A. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de avocatul C.C. pentru faptul că l-ar fi înşelat cu suma de 1500 lei, deşi s-a angajat să-i acorde asistenţă juridică, cât şi pentru faptul că semnătura de pe contractul de asistenţă juridică nu îi aparţine.
Împotriva acestei ordonanţe a formulat plângere C.C., considerând că în mod greşit a fost efectuate cercetări penale împotriva sa, întrucât P.A. este o persoană de peste 70 de ani, cu probleme de sănătate mintală, iar afirmaţiile sale nu ar trebui luate în considerare.
Prin rezoluţia din 07 februarie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de C.C., constatând că soluţia adoptată este legală şi temeinică. Semnătura de pe contractul de asistenţă juridică nu aparţine lui P.C., aşa cum reiese din raportul de constatare tehnico - ştiinţifică efectuat în cauză. De asemenea, modul în care şi-a îndeplinit sau nu obligaţia ce îi revenea în calitate de avocat, nu poate constitui un fapt care să atragă o răspundere penală.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere la instanţă C.C., în motivarea acestuia arătând următoarele aspecte:
- au fost încălcate disp. art. 63 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la probe, în sensul că, din oficiu, s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice grafoscopice, deşi petentul nu a solicitat-o, iar modul de efectuare a acestei constatări este eronată, deoarece au fost luate doar două specimene de semnături şi nu s-a ţinut cont de vârsta de 78 de ani a petentului şi de faptul că s-a semnat „pe genunchi", deoarece în holul Curţii de Apel Bucureşti nu există mese.
1. nu a fost soluţionată excepţia de necompetenţă funcţională.
2. a fost depăşită investirea, respectiv obiectul dosarului, faţă de cele reclamate în plângerea iniţială.
3. s-a încălcat dreptul la apărare, fiindu-i respinse toate cererile de probe, respectiv refacerea constatării şi depunerea de acte referitoare la starea sănătăţii psihice a petentului.
4. în mod greşit s-a apreciat că actul denumit contract de asistenţă juridică este act sub semnătură privată.
5. prin rezoluţie, nu s-a răspuns la nici un motiv de plângere, astfel că aceasta este nelegală.
6. s-a apreciat greşit că actul încălcat este operabil erga omnes, în realitate acesta fiind secret.
7. contractul încheiat este legal.
Verificând soluţiile adoptate de procuror pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, a apreciat că plângerea este nefondată, dispunând soluţia prin sentinţa penală nr. 155F din 18 aprilie 2011, cu următoarea motivare:
Petentul a solicitat probe noi, respectiv audierea excepţiilor, a procurorilor şi emiterea unei adrese la Baroul Bucureşti pentru a comunica natura contractului de asistenţă juridică şi pentru a confirma că pe holul Curţii de Apel Bucureşti nu există mese, precum şi depunerea de către P.A. a unor acte privind sănătatea sa psihică. Având, în vedere obiectul cauzei, cererile au fost respinse ca inadmisibile. Constatarea tehnico - ştiinţifică a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor procedurale şi având în vedere conţinutul plângerii formulate de P.A.. Semnarea contractului „pe genunchi" şi faptul că P.A. este o persoană în vârstă sunt pure afirmaţii care aparţin petentului şi nu au nici o relevanţă asupra modului de efectuare a constatării tehnico - ştiinţifice, efectuată de experţi autorizaţi, a căror audiere nu este necesară în cauză, atât timp cât constatarea este pe deplin lămuritoare. Nesoluţionarea excepţiei de „necompetenţă funcţională" nu poate fi analizată, deoarece termenul nu se regăseşte în lege. De asemenea, nu se poate primi critica privind „depăşirea obiectului dosarului" de către procuror care nu a făcut altceva decât să dispună o constatare grafică atunci când se contestă o semnătură, ceea ce corespunde unui mod legal de administrare de probe. Se mai afirmă că actul încheiat, respectiv contratul de asistenţă judiciară este secret şi produce efecte numai pentru părţi, afirmaţie care în alte condiţii ar fi catalogată ca necesară, dar, în prezenta cauză, se constată că asistenţa juridică acordată părţii se realizează în condiţiile unui proces, astfel că produce efecte şi faţă de late persoane, fiind înscris sub semnătură privată. Celelalte motive privind intabularea contractului de asistenţă juridică nu vor fi analizate în prezenta hotărâre judecătorească. încălcarea dreptului la apărare prin respingerea probelor solicitate nu este reală, deoarece probele au fost solicitate, analizate şi, în final respinse, ceea ce înseamnă că petentul şi-a exercitat dreptul. Existenţa sau nu a meselor pentru avocaţi nu are legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât nu este obligatoriu ca semnătura contractului să se facă pe hol, unde, într-adevăr, nu există mese cu destinaţia semnării de acte.
Împotriva sentinţei, numitul C.C. a declarat prezentul recurs. Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea recursului, motivată prin adoptarea Legii nr. 202/2010, sentinţa fiind pronunţată după intrarea în vigoare a acestei legi care nu mai prevede calea de atac a recursului împotriva sentinţei prin care instanţa soluţionează plângerile întemeiate pe dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen.
Recursul va fi respins ca inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta: Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 278/1 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii care se regăsesc în art. XXIV.
In privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă.
În această situaţie, întrucât s-a formulat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar C.C. împotriva sentinţei penale nr. 155/F din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2961/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2983/2010. Penal. Tulburarea de posesie (art.... → |
|---|
