ICCJ. Decizia nr. 303/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.303/2010
Dosar nr. 407/295/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 289 din 11 decembrie 2008 pronunţată de Judecătoria Sânnicolau Mare în dosarul nr. 407/295/2008, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b/1) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul F.S. pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 iar în temeiul art. 91 alin. (1) lit. c) C. pen. rap. la art. 18/1 C. pen. i s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. acelaşi inculpat a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din OUG nr. 195/2002.
În fapt, s-a reţinut că la data de 18 noiembrie 2007, în jurul orelor 22,00 inculpatul F.S., fără să posede permis de conducere, a plecat cu autoturismul proprietate personală, marca Ford Sierra cu numărul de înmatriculare, însoţit de sora sa R.M. şi concubinul acesteia, C.F., pe DJ 682, din localitatea Beba Veche spre localitatea Cherestur. La ieşirea din localitatea Beba Veche, autoturismul a avut o pană din partea dreaptă spate, fapt ce a condus la intrarea autoturismului în coliziune cu un copac de pe marginea părţii carosabile.
În aceste condiţii, pe lângă avariile produse autoturismului, a suferit leziuni şi numita R.M., care ocupa locul pe bancheta din spatele autoturismului. Fără încuviinţarea organelor de poliţie, inculpatul a părăsit locul producerii accidentului.
Instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice fără să posede permis de conducere nu prezintă gardul de pericol social al unei infracţiuni iar cu privire la infracţiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, a apreciat că lipseşte latura obiectivă întrucât nu s-a făcut dovada existentei unei vătămări corporale ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile ori a altor urmări dintre cele prevăzute în art. 182 alin. (2) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 110/A din 13 aprilie 2009 pronunţată de Tribunalul Timiş s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare, s-a desfiinţat sentinţa penală atacată şi, în fond, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an închisoare în baza art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 89 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 6 luni închisoare, sporită până la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen.
Recursul declarat de către inculpat împotriva deciziei instanţei de apel a fost respins ca nefondat de către Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 1018/R din 22 octombrie 2009.
Inculpatul a declarat recurs împotriva acestei decizii pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recursul declarat în cauză este inadmisibil şi va fi respins ca atare.
Potrivit art. 129 din Constituţia României părţile interesate pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii iar Codul de procedură penală reglementează două căi de atac ordinare, apelul şi recursul.
În speţă, inculpatul nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe întrucât soluţia i-a fost favorabilă, această cale de atac fiind exercitată însă de către parchet, în temeiul art. 362 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., iar Decizia pronunţată de instanţa de apel, care a modificat sentinţa instanţei de fond şi a agravat situaţia inculpatului a fost atacată cu recurs de către acesta, în condiţiile art. 385/1 alin. (4) C. proc. pen.
Cum Decizia pronunţată de instanţa de recurs este definitivă la data pronunţării acesteia, potrivit art. 417 lit. c) C. proc. pen., intrând astfel în puterea lucrului judecat, este inadmisibilă exercitarea controlului judiciar pe calea unui alt recurs, hotărârea putând fi supusă numai căilor extraordinare de atac prevăzute de lege şi anume, contestaţie în anulare şi revizuire.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibil recursul inculpatului F.S., care va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul F.S. împotriva deciziei penale nr. 1018/R din 22 octombrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3578/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3611/2010. Penal → |
|---|
