ICCJ. Decizia nr. 3946/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3946/2010
Dosar nr. 9046/1/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel Braşov a respins, ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Z.A.R.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că în cauză există indicii temeinice şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Z.A.R. a săvârşit faptele pentru care a fost arestat preventiv şi a fost trimis în judecată. În acest sens se menţionează declaraţiile de recunoaştere ale unor inculpaţi, declaraţii de martori, înregistrări audio-video, planşe fotografice, procese-verbale de confruntare, de percheziţie şi constatări tehnico-ştiinţifice. Prezumţia de nevinovăţie a inculpatului nu este înfrântă de constatarea indiciilor temeinice sau a probelor la care face referire art. 143 C. proc. pen., întrucât este în derulare un proces, în care nu au fost administrate toate probele.
Infracţiunile pentru care a fost arestat preventiv şi este judecat inculpatul Z.A.R. sunt infracţiuni de o gravitate deosebită, care prin natura lor (criminalitate organizată şi corupţie), văzând şi circumstanţele reale în care se presupune că s-au săvârşit, numărul persoanelor pretins a fi implicate, calitatea de avocat a inculpatului, funcţiile persoanelor asupra cărora se susţine că se trafica influenţa (judecători, procurori, poliţişti), durata de timp a presupusei activităţi infracţionale (perioada octombrie 2009, decembrie 2009 - martie 2010) şi sumele de bani vehiculate (30.000 euro, 45.000 euro şi 15.000 euro), au un impact deosebit asupra societăţii. Toate aceste aspecte reprezintă probe că lăsarea în libertate a inculpatului Z.A.R. prezintă şi în prezent pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul concret pentru ordinea publică este generat de reacţia colectivă faţă de infracţiunile de crimă organizată şi de corupţie pentru care a fost arestat preventiv inculpatul şi care prin rezonanţa lor afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de temere şi insecuritate socială cu privire la funcţionarea organelor judiciare. Referitor la noţiunea de pericol pentru ordinea publică, Curtea Europeană a decis că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor şi prin reacţia publică la săvârşirea lor, pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă, cel puţin o perioadă de timp (cauza Kemmache contra Franţei, 27 noiembrie 1991, cauza Hass contra Poloniei, 7 noiembrie 2006, cauza Celejewski contra Poloniei, 4 mai 2006).
Astfel, toate aceste aspecte referitoare la temeiul care a determinat arestarea preventivă a inculpatului îndreptăţesc instanţa să aprecieze că acordarea beneficiului liberării provizorii nu este posibilă în acest moment procesual, cu atât mai mult cu cât, de la data verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, a respingerii cererilor de revocare sau înlocuire a arestării preventive a inculpatului, 21 octombrie 2010, nu a intervenit nicio modificare a temeiului arestării preventive. Punerea în libertate a inculpatului, chiar subsumată unor condiţii, provoacă o reală tulburare ordinii şi liniştii publice, înţeleasă ca o reacţie colectivă faţă de infracţiunile presupus a fi săvârşite şi care stimulează temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm, putând încuraja şi alte persoane să săvârşească fapte similare, în speţă fapte de corupţie şi de crimă organizată, astfel că scopul măsurii arestării preventive, respectiv buna desfăşurare a procesului penal, nu poate fi atins prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Totodată, instanţa constată că în cauză nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă există date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori.
Cercetarea judecătorească este în curs de desfăşurare, urmând să fie audiat inculpatul, iar probatoriul cu privire la acesta nu a fost finalizat. Inculpatul are posibilitatea să solicite administrarea şi a altor probe, cum ar fi confruntări, reaudieri ale unor coinculpaţi sau martori, în contextul în care unii dintre coinculpaţi şi martori şi-au schimbat declaraţiile în cursul şedinţelor de judecată, ceea ce constituie un risc ca odată aflat în libertate, inculpatul să încerce să influenţeze administrarea probatoriului şi să zădărnicească aflarea adevărului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că riscul de a influenţa martorii şi de a obstrucţiona desfăşurarea procesului poate fi justificată de autorităţi prin faptul că unul dintre coacuzaţi îşi schimbase declaraţiile în cursul şedinţelor, care fuseseră ţinute la intervale regulate şi scurte, în circumstanţele cauzei, determinate de natura organizată a activităţilor criminale şi poate justifica menţinerea în stare de arest (Cauza Bak contra Poloniei, 16 ianuarie 2007). Astfel, instanţa apreciază că există date că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori, fiind îndeplinit cazul de neacordare a liberării provizorii prevăzut de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., cu menţiunea că aceste date privesc o tendinţă a inculpatului, iar nu fapte actuale. Prin aceasta se deosebeşte astfel cazul prevăzut de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., de cel prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., şi care de altfel nu a fost reţinut inculpatului, ca temei al arestării preventive.
Circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, suferinţele de necontestat ale acestuia şi ale familiei sale, generate de privarea sa de libertate, cât şi împrejurarea că alţi inculpaţi din dosar acuzaţi pentru fapte de corupţie, cu o situaţie personală similară, sunt judecaţi în stare de libertate, sunt elemente care, în raport de aspectele relevate mai sus, nu pot conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Faţă de alţi inculpaţi din dosar, judecaţi pentru fapte similare, în stare de libertate, s-a aplicat o măsură restrictivă de libertate, măsura obligării de a nu părăsi ţara, atât raportat la circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor de care sunt acuzaţi, cât şi la atitudinea procesuală adoptată.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul Z.A.R., solicitând casarea încheierii recurate şi admiterea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar.
În motivarea recursului, inculpatul arată că au fost audiaţi inculpaţii şi toţi martorii în acuzare, nu există probe certe că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, fiind îndeplinite cerinţele art. 1602 alin. (1) şi (2) C. pen.
Examinând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reţine că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Inculpatul Z.A.R. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, dispusă în baza dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul Z.A.R., în perioada decembrie 2009 - februarie 2010, cu complicitatea inculpaţilor V.M., C.G. şi V.B., acţionând în cadrul grupului infracţional organizat din care toţi aceştia făceau parte, a pretins suma de 30.000 euro şi a primit 11.000 euro de la L.G.A. şi G.A., lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi al Tribunalului Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe o hotărâre de punere în libertate a numitului L.A.A., cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză aflată pe rolul instanţei menţionate.
Se mai reţine că în perioada decembrie 2009 - martie 2010, Z.A.R., cu complicitatea inculpaţilor V.M. şi C.G., acţionând în cadrul grupului organizat din care toţi aceştia făceau parte, a pretins suma de aproximativ 45.000 euro de la N.D., lăsând să se creadă că are influenţă asupra magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Curţii de Apel Bucureşti, pentru a-i determina să pronunţe o hotărâre de punere în libertate a numitului N.V., cercetat în stare de arest preventiv într-o cauză penală aflată pe rolul instanţei prim menţionate, precum şi pentru facilitarea aplicării faţă de acesta a unui regim sancţionator diminuat.
Totodată, se reţine că în cursul lunii martie 2010, Z.A.R., acţionând în baza unei rezoluţii infracţionale unice având ca scop traficarea influenţei sale asupra magistraţilor din cadrul Tribunalului Bucureşti şi ai Curţii de Apel Bucureşti pentru a-i facilita numitului N.V. punerea în libertate şi aplicarea unui regim sancţionator diminuat, a pretins suma de 15.000 euro de la N.D., lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui procuror D.I.I.C.O.T şi asupra unor poliţişti din cadrul structurii de crimă organizată a I.G.P.R., pentru înscenarea unui flagrant referitor la deţinerea de droguri de către o persoană şi în temeiul unui denunţ mincinos formulat de N.V., aceste împrejurări fiind de natură să îi asigure acestuia beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă care îi sunt aplicabile.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, condiţia cerută de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. este îndeplinită, în sensul că inculpatul este acuzat de săvârşirea unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
De asemenea, nu există date care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul ar încerca să comită alte infracţiuni sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă există date că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi sau martori, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, inculpatul încă nu a fost audiat la cercetarea judecătorească, ce este abia la început, unii dintre coinculpaţi şi martori şi-au schimbat declaraţiile iniţiale, nu au fost administrate toate probele în acuzare, existând riscul ca inculpatul, aflat în libertate, ar încerca să influenţeze administrarea probatoriului şi să zădărnicească aflarea adevărului.
La acordarea beneficiului liberării condiţionate, instanţa nu poate face abstracţie de natura şi gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpat, de scopul măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C. proc. pen., respectiv buna desfăşurare a procesului penal.
Înalta Curte observă că inculpatul este acuzat de comiterea unor infracţiuni grave - crimă organizată şi corupţie, presupus a fi săvârşite în circumstanţele care le sporesc gravitatea - inculpatul avea calitatea de avocat, persoanele asupra cărora susţine că se trafica influenţa deţineau funcţii de judecător, procuror, poliţist, se vehiculau sume importante de bani.
Aceste infracţiuni, prin gravitatea lor şi reacţia publică la săvârşirea lor pot da naştere unui pericol pentru ordinea publică care să justifice arestarea preventivă a inculpatului cel puţin o perioadă de timp.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.A.R. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 6367/2/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 323/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
