ICCJ. Decizia nr. 3944/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3944/2010
Dosar nr. 8997/1/2010
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea de şedinţă din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38283/3/2009 (1370/2010), în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi alin. (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a apelantului-intimat inculpat B.V.S. (fiul lui L. şi A.), arestat în baza mandatului de arestare preventivă din 06 august 2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Instanţa a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul B.V.S. nu au încetat şi nici nu s-au schimbat la acest moment procesual.
Cât priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, Curtea a respins-o ca neîntemeiată, avându-se în vedere că temeiurile existente la luarea măsurii de prevenţie nu s-au schimbat.
S-a avut de asemenea, în vedere că, deşi inculpatul a fost arestat preventiv la 6 august 2009, pericolul concret pentru ordinea publică de care s-a ţinut seama la luarea măsurii arestării preventive nu s-a diminuat, atâta timp cât acesta avea calitatea de poliţist comunitar în cadrul Primăriei sectorului 1 Bucureşti, cu atribuţii pe linia descoperirii şi sancţionării contravenţiilor, precum şi a constatării infracţiunilor în domeniul în care îşi desfăşura activitatea, funcţie care îl obliga să apere valorile sociale. Prin urmare, comportamentul infracţional reţinut în sarcina inculpatului alterează imaginea întregii instituţii, creând sentimentul general de insecuritate socială, ceea ce justifică în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B.V.S.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpatul B.V.S., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul de combatere a corupţiei, înregistrat sub nr. 252/P/2008, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de inculpaţii D.S., M.R.T. şi P.T., pentru săvârşirea în concurs real, a infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. şi de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se, în esenţă, în fapt, că în cursul lunii septembrie 2008, acesta împreună cu inculpaţii P.T. şi M.R. - poliţişti comunitari în cadrul Primăriei sectorului 1 Bucureşti, au pretins de la beneficiarul unei lucrări de construcţie, iar la data de 30 septembrie 2008 au primit cu titlu de mită, suma de 8.000 RON. De asemenea, inculpatul B.V.S. împreună cu inculpata D.S., au pretins şi primit suma de 16.000 euro de la aceiaşi martori denunţători, afirmând că îşi vor folosi influenţa şi relaţiile pentru a-l ajuta pe proprietarul clădirii să nu întâmpine greutăţi din partea autorităţilor la efectuarea recepţiei lucrărilor de construcţie.
Prin Sentinţa penală nr. 297 din 8 aprilie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor comise de inculpatul B.V.S., în infracţiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi a dispus condamnarea acestuia pentru săvârşirea respectivelor infracţiuni la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, menţinând, totodată, în temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., starea de arest preventiv a inculpatului.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că în cauză există indicii temeinice că inculpatul a comis infracţiunile pentru care a fost arestat preventiv.
Având în vedere infracţiunile pentru care este judecat inculpatul, care se pedepsesc cu închisoare mai mare de 4 ani, Înalta Curte apreciază că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că, deşi acesta a fost arestat preventiv la data de 6 august 2009, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-a diminuat, atâta timp cât acesta avea calitatea de poliţist comunitar în cadrul Primăriei sectorului 1 Bucureşti, cu atribuţii pe linia descoperirii şi sancţionării contravenţiilor, precum şi a constatării infracţiunilor în domeniul în care îşi desfăşura activitatea, funcţie care îl obliga să apere valorile sociale şi să nu le aducă atingere. Ca urmare, comportamentul infracţional reţinut în sarcina inculpatului alterează imaginea întregii instituţii, creând sentimentul general de insecuritate socială, care persistă cu aceeaşi intensitate, justificând, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Sub aspectul termenului rezonabil al arestării preventive, acesta trebuie examinat în temeiul dispoziţiilor art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ţinându-se seama de criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii, constând în complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului şi al autorităţilor. Raportând aceste criterii la contextul concret al cauzei, se constată că dosarul prezintă un grad relativ ridicat de complexitate, raportat la numărul persoanelor cercetate, infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor şi probele ce s-au impus a fi administrate, iar instanţa de fond, precum şi cea de apel au depus multiple diligenţe pentru soluţionarea corectă şi cu celeritate a cauzei şi pentru aflarea adevărului, neputându-se constata din perspectiva respectivelor criterii menţionate o depăşire a temeiului rezonabil al procesului, în ansamblul său şi, implicit, al arestării preventive a recurentului inculpat.
De asemenea, nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de prevenţie.
Prin urmare, în mod corect instanţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului şi-l va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.V.S. împotriva Încheierii din 22 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 38283/3/2009 (1370/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 305/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 31/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
