ICCJ. Decizia nr. 3349/2010. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3349/2010
Dosar nr. 4705/1/2010
Şedinţa publică din 27 septembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă:
Analizând înscrisurile existente la dosar, constată următoarele:
La data de 28 mai 2010 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 1893 din 12 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
În soluţionarea contestaţiei a fost acvirat Dosarul nr. 74/42/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care a fost pronunţată decizia contestată şi Dosarul nr. 17018/105/2007 al Tribunalului Prahova.
Din analiza actelor şi înscrisurilor existente la dosar Înalta Curte reţine că, prin Decizia penală nr. 29 din 8 martie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a stabilit competenţa de soluţionare a Dosarului nr. 74/42/2010 în favoarea Tribunalului Prahova, hotărâre pronunţată în cadrul soluţionării unui conflict negativ de competenţă între Judecătoria Câmpina şi Tribunalul Prahova, Curtea de Apel Ploieşti, fiind instanţa superioară comună celor două instanţe între care s-a ivit conflictul negativ de competenţă.
Împotriva acestei sentinţe definitive au formulat recurs inculpaţii C.E. şi A.F. iar prin Decizia penală nr. 1893 din 12 mai 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibile recursurile inculpaţilor.
Din motivarea deciziei rezultă ca fiind în discuţie o hotărâre definitivă inculpaţii nu puteau uza de calea ordinară de atac a recursului.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul C.E. motivând că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat cauza în lipsa sa, nefiind citat în Italia, deşi a indicat adresa unde poate fi citat.
Procedând la soluţionarea acestei cauze, Înalta Curte apreciază că, cererea de contestaţie în anulare, formulată de contestatorul C.E. este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare pentru considerentele ce urmează:
Potrivit disp. art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, urmează a verifica dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivele pe care se sprijină contestaţia este din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă există dovezi în sprijinul celor invocate.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o dublă natură juridică de anulare şi de retractare şi a cărei reglementare este în mod expres prevăzută de lege, în sensul indicării în mod limitativ a cazurilor în care poate fi exercitată, cine poate formula cererea, formele de exercitare şi procedura de soluţionare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.E. prin prisma dispoziţiilor art. 391 C. proc. pen., întemeiată pe disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen., constată că cererea de contestaţie este inadmisibilă, fiind formulată împotriva unei decizii prin care au fost respinse, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii C.E. şi A.F.
Cum hotărârea pronunţată în regulatorul de competenţă de către Curtea de Apel Ploieşti nu era susceptibilă de recurs nici decizia de inadmisibilitate pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este susceptibilă de contestaţie în anulare.
Este adevărat că, contestatorul C.E. a indicat o adresă din Italia unde să fie citat iar inculpatul A.F. a solicitat amânarea cauzei însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având în vedere natura cauzei dedusă judecăţii, respectiv recurs împotriva unei hotărâri de stabilire a competenţei, hotărâre care nu este supusă nici unei căi de atac, nu a dat curs cererilor formulate punând în discuţie admisibilitatea căii de atac.
Chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dispus citarea contestatorului la adresa din Italia, la momentul soluţionării recursului procedura de citare fiind legal îndeplinită la domiciliul din Câmpina, str. A.I., jud. Prahova, această situaţie nu poate atrage incidenţa disp. art. 386 lit. a) C. proc. pen., cât timp aşa cum am arătat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a verificat cu prioritate admisibilitatea căii de atac.
Faţă de considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestator.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.E. împotriva Deciziei penale nr. 1893 din 12 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 74/42/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3334/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3340/2010. Penal → |
|---|
