ICCJ. Decizia nr. 3417/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3417/2010
Dosar nr. 1206/44/2010
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 139/F din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Galaţi, în temeiul art. 13 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de arestare şi procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene şi art. 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 222/2008, a luat act de consimţământul persoanei solicitate R.I.P. (studii superioare, fără antecedente penale) de a fi predată autorităţilor judiciare franceze.
A admis cererea autorităţii judiciare franceze şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 14 iunie 2010 de Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Bordeaux, în dosarul având număr de înregistrare 09000098007, pe numele persoanei solicitate R.I.P.
În baza art. 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului Uniunii Europene şi art. 90 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 222/2008, a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate R.I.P. pe o durată de 29 de zile, cu începere de la data de 23 septembrie 2010 şi până la data de 21 octombrie 2010, şi predarea acesteia către autorităţile judiciare franceze.
A fost dedusă reţinerea de 24 ore a persoanei solicitate, din data de 22 septembrie 2010, ora 21:30 şi până la data de 23 septembrie 2010, ora 21:30.
A luat act că persoana solicitată R.I.P. nu a renunţat la regula specialităţii.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de 400 RON, urmând a fi virate din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Galaţi.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 14 iunie 2010, autorităţile judiciare franceze, respectiv Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Bordeaux, au emis mandatul european de arestare pe numele persoanei solicitate R.I.P., în prezent reţinută în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, România, în Dosarul de referinţă nr. 09000098007.
Mandatul european de arestare emis de autorităţile judiciare franceze, Procurorul Republicii de pe lângă Tribunalul de Mare Instanţă Bordeaux, a avut la bază mandatul de arestare din data de 3 mai 2010, emis în lipsă, conform art. 465 C. proc. pen., de către Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux, în Dosarul penal nr. 09000098007, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de spălare de stupefiante şi asociere de răufăcători, prevăzută de art. 222-38, 222-40, 222-41, 222-43, 222-44, 222-45, 222-47, 222-48, 222-49, 222-50, 450-3, 450-5 Codul penal francez şi L 5132-7, L 5132-8, R 5132-74, R 5132-77, R 5132-78 din Codul sănătăţii publice.
În fapt, autorităţile judiciare franceze au reţinut în sarcina persoanei solicitate că la data de 6 iulie 2008, vameşii controlau un vehicul M. la Biriatou, care circula pe direcţia Spania - Franţa. Conducătorul I.B.P. şi R.I.P., născută T., au declarat că nu au nimic de precizat.
În urma scotocirii vehiculului au fost descoperite sumele de 1.225.450 euro, 2.000 dolari SUA şi 660 lire scoţiene ascunse în pernele de mobilier pentru grădină, cumpărate pentru o mare suprafaţă de teren din Madrid. Examinarea bancnotelor a relevat o prezenţă semnificativă de cocaină, drog de mare risc.
La data de 23 octombrie 2009, a fost oprită pentru declaraţii la Londra numita K.K., asupra căreia s-a găsit suma de 154.000 euro în numerar, iar pentru sumele reţinute s-a dovedit că sunt contaminate cu heroină. Aceasta a declarat că a acţionat în baza rezoluţiei infracţionale a lui I.B.P.
Având în vedere că faptele săvârşite sunt din cele ce dau naştere la predare, potrivit art. 85 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată prin Legea nr. 224/2006, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008; sunt prevăzute ca infracţiuni şi de legea penală română, respectiv de: art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind constituirea de grup infracţional organizat, art. 23 din Legea nr. 656/2002, republicată, privind prevenirea spălării banilor şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000.
Instanţa a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 881 şi 882 din Legea nr. 302/2004, că inculpata a fost de acord cu predarea voluntară către autorităţile judiciare franceze şi nu a renunţat la regula specialităţii, motiv pentru care a dispus punerea în executare a acestui mandat şi predarea persoanei solicitate R.I.P. către autorităţile franceze.
De asemenea, a fost luată măsura arestării preventive faţă de persoana solicitată, având în vedere gradul de pericol social al faptei, precum şi faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite sunt mai mari de 4 ani.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs persoana solicitată R.I.P., criticând-o în ceea ce priveşte luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 23 septembrie 2010 până la 21 octombrie 2010.
În motivarea recursului se învederează că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune măsura arestării preventive a inculpatei, întrucât cerinţele art. 148 C. pen. nu sunt îndeplinite, inculpata fiind condamnată la pedeapsa de 4 ani în Franţa, alin. (2) din art. 148 C. proc. pen., precizând clar că măsura arestării preventive a inculpatei poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este „detenţiunea pe viaţă sau închisoare mai mare de 4 ani”.
De asemenea, recurenta apreciază că nu sunt probe certe că lăsarea în libertate a acesteia ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat, pentru următoarele considerente:
La baza arestării persoanei solicitate a stat cazul prevăzut de lit. f) al art. 148 C. proc. pen., „inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică”.
În raport de actele dosarului, se constată că prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitor la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere infracţiunile săvârşite, respectiv art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 23 din legea nr. 656/2002 şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2002, toate aceste fapte sunt sancţionate cu pedepse mai mari de 4 ani.
Critica recurentei în sensul că i s-a aplicat de către autorităţile franceze o pedeapsă de 4 ani şi astfel nu este îndeplinită prima cerinţă a textului este nefondată întrucât art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu se referă la pedeapsa aplicată, ci la pedepsele prevăzute pentru infracţiunile săvârşite.
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţă prevăzută în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe certe din care să rezulte că lăsarea inculpatei în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., neavând o definiţie legală, trebuie particularizată în speţă prin raportare la definiţia dată de art. 145 C. pen., în sensul că prin ordine publică se înţelege tot ce priveşte autoritatea judiciară, iar pericolul concret la care se referă art. 148 lit. f) este pericolul particularizat în cauză în raport de contextul şi împrejurările în care s-a comis infracţiunea, natura acesteia şi modalitatea în care inculpatul a săvârşit-o.
Prin probe, la care se face referire în art. 148 lit. f) C. proc. pen., se înţelege orice element de fapt, în sensul arătat de art. 63 din acelaşi cod.
Or, în raport de actele dosarului, recurenta este acuzată de săvârşirea unor fapte de o gravitate mare, care pot suscita o „tulburare a societăţii” de natură să justifice o detenţie preventivă (Letellier vs Franţa).
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public care ar impune detenţia preventivă (Witold vs Polonia).
Potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului (Labita vs Italia), detenţia preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii cu privire la un interes public real, care fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Or, în această cauză, un asemenea interes este evident, prin raportare la natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a infracţiunii.
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată R.I.P. împotriva Sentinţei penale nr. 139 din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenta-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3416/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 798/2010. Penal → |
|---|
