ICCJ. Decizia nr. 3494/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3494/2010
Dosar nr. 7963/1/2010
Şedinţa publică din 6 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 28 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 8628/2/2010(2546/2010) s-a dispus arestarea persoanei solicitate D.A. (fiul lui F. şi L.G., născut în Turnu Măgurele, jud. Teleorman, domiciliat în comuna Lunca, jud. Teleorman, C.I. seria aa nr. 000, CNP (...)) în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare emis la 20 august 2010 de către autorităţile judiciare spaniole, pe o perioadă de 29 de zile, de la 28 septembrie 2010 la 26 octombrie 2010 inclusiv şi emiterea mandatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată la 28 septembrie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 20 august 2010 de către autorităţile judiciare spaniole faţă de D.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tâlhărie, pentru a se dispune cu privire la luarea măsurii arestării.
În cauză, autorităţile judiciare spaniole au solicitat predarea persoanei solicitate emiţând pe numele acestuia un mandat de arestare emis la 20 august 2010 de Tribunalul de Primă Instanţă şi Instrucţie nr. 2 din Marchena - Regatul Spaniei pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi tâlhărie.
S-a reţinut că la data de 25 noiembrie 2009 în staţia situată pe parcela 25, tarlaua 29 în localitatea Marchena, a săvârşit infracţiunea de tâlhărie şi l-a agresat pe J.A.J.C., provocându-i moartea.
Constatându-se ca fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 79 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, existând informaţiile necesare creării indiciilor că persoana solicitată a săvârşit o faptă penală şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului de punere în executare a mandatului european de arestare, precum şi pentru a evita fuga persoanei solicitate, s-a apreciat că se impune luarea măsurii arestării.
Persoana solicitată a refuzat să accepte că are afaceri judiciare în Regatul Spaniei, s-a opus arestării, astfel că există temerea sustragerii de la judecată în procedura instituită de Legea nr. 302/2004.
Ca atare, instanţa de fond a admis propunerea Parchetului şi a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 zile, de la 28 septembrie 2010 la 26 octombrie 2010 inclusiv.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs persoana solicitată D.A., solicitând casarea acesteia şi în rejudecare să se dispună revocarea măsurii arestării întrucât există neconcordanţe cu privire la identitate persoanei solicitate, nefiind depuse toate înscrisurile la care face referire art. 88 alin. (3) din Legea nr. 302/2004.
Traducerea înscrisurilor este, de asemenea, criticabilă în condiţiile în care nu sunt semnate şi ştampilate toate filele traduse.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul în temeiul dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen., prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu, constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al U.E., în vederea arestării şi predării către un alt stat membru, a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri preventive de libertate.
În alineatul 2 al aceluiaşi articol se arată că „mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L190 din 1 din 18 iulie 2002”.
Pornind de la natura juridică a mandatului european de arestare, în această procedură legea nu permite autorităţilor judiciare naţionale a face aprecieri asupra temeiniciei acuzaţiilor, fiind îndrituită doar a verifica conţinutul mandatului european de arestare şi a urma procedura privind arestarea şi predarea persoanei solicitate.
În cauza dedusă judecăţii, autorităţile judiciare spaniole au înaintat autorităţilor judiciare române mandatul european de arestare privind pe D.A., emis de judecătorul din cadrul Tribunalului de Primă Instanţă şi Instrucţie din Marchena la data de 20 august 2010.
În condiţiile în care nu s-a constatat existenţa unui motiv de refuz al executării, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 88 din Legea nr. 302/2004, instanţa de fond, în mod corect a procedat la audierea persoanei solicitate, dispunând arestarea acesteia pe o durată de 29 de zile.
Criticile invocate de recurentul persoană solicitată în sensul că există neconcordanţe cu privire la identitatea sa, pe mandatul european de arestare fiind trecut şi numele de „M.”, nu constituie un motiv temeinic de natură a împiedica arestarea persoanei solicitate în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de persoana solicitată D.A.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul persoană solicitată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată D.A. împotriva încheierii de şedinţă din 28 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 8628/2/2010(2546/2010).
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 420 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 06 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 98/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 10/2010. Penal → |
|---|
