ICCJ. Decizia nr. 3519/2010. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3519/2010
Dosar nr. 2047/83/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 57 din 15 martie 2010 a Tribunalului Satu Mare, au fost condamnaţi, printre alţii, inculpaţii:
1. P.V.M. (fiul lui V. şi I., născut în mun. Satu Mare, domiciliat în comuna Halmeu, str. E., jud. Satu Mare, deţinut în Penitenciarul Oradea) pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare şi deţinere de droguri de risc fără drept, în vederea consumului propriu, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi trafic de droguri de mare risc fără drept, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 6 aprilie 2009 şi până la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea sumei de 200 RON, obţinută de inculpatul P.V.M. din vânzarea drogurilor.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 0,6 gr. substanţă conţinând amfetamină în amestec cu cafeină, droguri de mare risc, vândute de inculpat colaboratorului autorizat.
2. F.L.J. (fiul lui V, şi A., născut la 9 decembrie 1979 în comuna Halmeu, jud. Satu Mare, cu acelaşi domiciliu, str. G.) pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare pe perioada de 3 ani, compusă din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-au învederat inculpatului prevederile art. 83 C. pen. cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiţionate.
3. M.C.V. (fiul lui I. şi M. , născut în mun. Satu Mare, domiciliat în comuna Halmeu, str. L., jud. Satu Mare) pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare perioada de 3 ani, compusă din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-au învederat inculpatului prevederile art. 83 C. pen. cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiţionate.
4. D.G.D. (fiul lui V.D. şi E., născut în mun. Satu Mare, domiciliat în comuna Halmeu, str. L., jud. Satu Mare) pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept, la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 82 C. pen., s-a fixat termen de încercare perioada de 3 ani, compusă din cuantumul pedepsei închisorii aplicate la care se adaugă un interval de timp de 2 ani.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen. i s-au învederat inculpatului prevederile art. 83 C. pen. cu privire la revocarea beneficiului suspendării condiţionate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că inculpaţii P.V.M., F.L.I., M.C.V., D.G.D., N.I., Ş.V.M., R.C.G., P.V.R. sunt consăteni şi prieteni, obişnuind ca la petreceri să consume canabis.
Inculpatul P.V.M. a primit de la inculpatul N.I. canabis pe care l-a şi consumat la o petrecere, dar a şi cumpărat acelaşi drog de la o persoană pe nume P., tot în scopul consumului propriu.
Acelaşi inculpat a deţinut fără drept şi a pus în vânzare metamfetamină în cantitate de 0,6 gr.
Inculpaţii F.L.I., M.C.V. şi D.G.D. au cumpărat de la inculpatul N.I. droguri de mare risc în vederea consumului propriu (metamfetamină), inculpatul M. primind de la acelaşi furnizor şi canabis pe care l-a consumat la petrecere.
La rândul său, inculpatul N.I. (şi el condamnat prin aceeaşi sentinţă penală) procurase drogurile de risc şi de mare risc de la cetăţeni ucrainieni, distribuindu-le celorlalţi inculpaţi şi investigatorilor sub acoperire.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de constatare, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, planşe fotografice, procese-verbale de recunoaştere din grup, procese-verbale de percheziţie domiciliară, procese-verbale de citire a agendelor telefonice, procese-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice, declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia penală nr. 29/A din 10 mai 2010, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii D.G.D, F.L.I, M.C.V.
Totodată, instanţa a admis apelul declarat de inculpatul P.V.M. şi, în baza art. 861 C. pen. şi 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen pe o durată de 2 ani aplicată inculpatului, precum şi a pedepselor accesorii prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 862 C. pen.
În baza art. 863 C. pen. l-a obligat pe inculpat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune a infractorilor, de pe lângă Tribunalul Satu Mare;
b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
S-a dedus arestul preventiv până la zi, 10 mai 2010.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. rap. la art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată a inculpatului în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.
Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii P.V.M., D.G.D., F.L.I., M.C.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat P.V.M. şi-a retras recursul declarat, astfel că, în conformitate cu disp. art. 3854 alin. (2) teza a II-a raportat la art. 369 C. proc. pen. Înalta Curte va lua act de manifestarea sa de voinţă.
Recurenţii inculpaţi D.G.D., F.L.J. şi M.C. au solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că în cauză nu există dovezi de vinovăţie a lor, fiind condamnaţi doar în baza unor simple bănuieli.
În subsidiar, au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b1) C. pen. şi art. 18 C. pen. şi aplicarea unei amenzi administrative, având în vedere cantităţile mici de droguri, precum şi datele personale ale inculpaţilor.
Examinând recursurile declarate prin prisma cazului de casare invocat prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., dar şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea nu sunt fondate.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, dispunând condamnarea lor în baza unor dovezi certe.
Organele de urmărire penală au interceptat autorizat convorbirile telefonice purtate între inculpaţi, între inculpaţi şi colaboratori, din cuprinsul cărora rezultă traficarea şi consumarea drogurilor.
Operaţiunile ilegale desfăşurate sunt descrise şi în rapoartele întocmite de investigatorul acoperit, precum şi în declaraţiile inculpatului N.I. care a recunoscut procurarea drogurilor din Ucraina şi vânzarea lor către ceilalţi inculpaţi. De altfel, amănuntele oferite de acest inculpat, atât în declaraţiile sale, cât şi în convorbirile telefonice purtate cu ceilalţi inculpaţi sau în legătură cu aceştia sunt pe deplin relevante atât în privinţa cantităţilor de droguri traficate, cât şi a locurilor şi împrejurărilor în care acestea au fost livrate sau consumate.
Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că în cauză neexistând temeiuri de achitare a inculpaţilor, criticile formulate prin motivele de recurs sunt nefondate şi vor fi respinse ca atare.
Pedepsele aplicate inculpaţilor sunt reduse ca urmare a reţinerii în favoarea acestora a circumstanţelor atenuante.
Faptele săvârşite nu sunt însă lipsite de pericolul social al unei infracţiuni pentru ca în cauză să se impună aplicarea disp. art. 181 C. pen. Dimpotrivă, consumul de droguri de risc şi de mare risc constituindu-se într-un fenomen social cu severe consecinţe asupra sănătăţii persoanei, constituie o infracţiune cu un pronunţat pericol social şi care trebuie să primească o ripostă constând într-o sancţiune penală, individualizată în mod judicios potrivit disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi aplicată în vederea realizării scopului preventiv-educativ al pedepsei, conform art. 52 C. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de inculpaţii D.G.D., F.L.J. şi M.C. ca nefondate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 189 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu pentru asistenţa juridică a recursului inculpat P.V.M. se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii D.G.D., F.L.J. şi M.C. împotriva Deciziei penale nr. 29/A din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Ia act de manifestarea de voinţă a inculpatului P.V.M. de retragere a recursului declarat împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurenţii inculpaţi D.G.D., F.L.J. şi M.C. la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul-inculpat P.V.M. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 10/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 132/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|