ICCJ. Decizia nr. 3599/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3599/2010
Dosar nr. 9322/2/2010
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Deliberând asupra recursului, se reţine:
Prin Sentinţa penală nr. 310/F din 8 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul O.S.M. motivat de aspectul că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată la data de 22 septembrie 2010 şi că a trecut o perioadă prea scurtă de timp de la luarea ei, trebuind administrate probe, iar natura infracţiunii şi persoana acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În termen legal inculpatul a exercitat calea ordinară de atac a recursului, atacând soluţia pentru netemeinicie întrucât condiţiile legale imperative impuse de prevederile art. 1602 C. proc. pen. sunt îndeplinite, urmărirea penală este finalizată, iar la dosarul cauzei nu există niciun indiciu că ar încerca să influenţeze declaraţiile martorilor, mai ales că are o situaţie familială şi medicală grea.
Examinând criticile în raport cu actele şi lucrările cauzei, cât şi cu hotărârea recurată, Înalta Curte constată că sunt fondate pentru cele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Aşa cum reiese din încheierea din Camera de consiliu de la data de 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a dispus arestarea preventivă a inculpatului O.S.M., ofiţer poliţie judiciară în cadrul IPJ Teleorman, pentru o perioadă de 29 de zile pe considerentul că în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede şi la medicul legist, a pretins de la denunţătorul B.P. suma de 1.900 - 2.000 RON, pentru a-l scăpa de infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Or, din Rezoluţia procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie din data de 21 septembrie 2010 de începere a urmăririi penale reiese că inculpatul - subinspector de poliţie - în cadrul întâlnirii avute cu denunţătorul i-a explicat acestuia că numărul de zile de îngrijiri medicale pentru victima accidentului trebuie să fie sub 60 de zile pentru a se împăca cu acesta, fiind nevoie de intervenţie la medicul legist, iar când dosarul va fi înaintat procurorului, el va interveni la acesta să-l soluţioneze mai repede, comunicându-i denunţătorului că nu este suficientă suma de 1.300 RON, pentru medicul legist şi procuror, că trebuie să mai facă rost până la 1.900 - 2.000 RON.
Acestea fiind datele dosarului, chiar dacă se conturează indiciile infracţiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000, ele nu sunt suficiente pentru a fi respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Astfel, condiţiile legale cerute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite. Este evident că simpla îndeplinire a cerinţelor legale nu este suficientă pentru admiterea de plano a unei astfel de cereri. La analizarea modalităţilor alternative ale măsurii preventive a arestului se au în vedere modalitatea şi împrejurările concrete ale comiterii faptei, dar şi persoana inculpatului.
În speţă, inculpatul are o carieră de 17 ani în Poliţia Roşiorii de Vede şi a promis intervenţia sa pentru rezolvarea urgentă şi favorabilă a unei vătămări corporale din culpă în urma rugăminţilor unui prieten.
Nu există nici cel mai mic indiciu că inculpatul s-a îndeletnicit cu o astfel de activitate, dimpotrivă, fiind cunoscut în societate ca un bun şi integru profesionist.
Nici chiar procurorul de caz nu a reţinut că inculpatul ar fi pretins pentru el suma respectivă de bani.
Justificarea instanţei de fond că ar fi posibilă încercarea de influenţare a martorilor, deja audiaţi în faza de urmărire penală, este o simplă speculaţie, nesusţinută de niciun indiciu că inculpatul, poliţist de carieră care cunoaşte consecinţele unei astfel de tentative, ar fi încercat zădărnicirea aflării adevărului.
Speculaţiile potrivit cu care pretinsa prietenie cu numitul D.S., care l-a rugat să rezolve dosarul, şi colegul şi subalternul său de serviciu, T.V. - deja audiaţi - ar justifica temerea că ar putea fi influenţaţi de către inculpat, nu se încadrează în dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi, ca atare, nu pot fi însuşite de către instanţa de recurs.
Pe de altă parte, pericolul social concret pentru ordinea publică nu se rezumă la afirmaţiile generice de „sentimentul de insecuritate al opiniei publice şi credinţa că justiţia nu acţionează ferm împotriva acelora care comit fapte de corupţie şi deţin anumite funcţii în instituţiile statului”, acestea trebuind analizat în concordanţă cu semantica conceptelor folosite.
Insecuritatea opiniei publice are în vedere şi sentimentul de temere, frica pe care o inspiră un anume individ lăsat liber, atunci când circulă pe stradă şi în locurile publice.
Acţiunea fermă a justiţiei împotriva celor care comit infracţiuni nu are în vedere numai judecarea lor în stare privativă de libertate, ci şi pedeapsa finală, în limitele ei şi ca mod de individualizare judiciară.
Împrejurarea că o persoană este judecată în stare de libertate nu presupune implicit un certificat de bună purtare sau nevinovăţie cum s-a acreditat ideea în opinia publică.
Privarea de libertate trebuie dispusă şi menţinută în situaţiile care o reclamă, când infracţiunile sunt de violenţă şi atentează la bunurile cele mai de preţ ale fiinţei umane: viaţa, libertatea de mişcare, de voinţă, libertatea sexuală etc.
„Moda stării de arest preventiv” în cazul infracţiunilor de corupţie trebuie să corespundă gradual pericolului social nu numai abstract al respectivelor fapte penale - reflectat de altfel în limitele speciale de pedeapsă legale - ci şi celui concret, prezentat de modalitatea, împrejurările comiterii faptei, urmările produse şi, nu în ultimul rând, date care caracterizează persoana celui ce a săvârşit-o.
Analiza, de la caz la caz a stării de pericol social concret în situaţia acestui gen de infracţiuni trebuie să aibă ca premisă nu numai oportunitatea măsurii preventive, eficienţa e,i dar şi costurile financiare ale societăţii privind ţinerea persoanei în stare de detenţie, transportul acestuia la organele judiciare, asigurarea pazei, cazării, hranei.
Este evidentă în foarte multe cazuri lipsa acestei proporţionalităţi între măsura preventivă şi costurile suportate de societate numai pentru a se justifica anumite interese limitate de la o perioadă istorică la alta.
În speţă, inculpatul a cumpărat cu credit bancar un apartament în Roşiori de Vede, are un copil minor în întreţinere, atât el, cât şi minorul au probleme de sănătate, soţia sa este studentă, aspecte de natură a fi avute în vedere la aprecierea pericolului social concret în ceea ce priveşte cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar.
În raport cu împrejurările în care a comis pretinsa faptă, cu persoana inculpatului, cu aspectul că acesta este de drept suspendat din funcţie şi pus la dispoziţia IPJ Teleorman - prin punerea în mişcare a acţiunii penale (potrivit Legii şi Statutului poliţistului) - pe toată perioada procesului penal, neexistând pericolul recidivării sale în comiterea unor fapte similare, se apreciază ca fiind întrunite cerinţele legale ale admiterii cererii sale, mai ales că deşi legiuitorul a stabilit prin art. 136 alin. (2) C. proc. pen. că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune.
Ca atare, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. recursul va fi admis, casată sentinţa atacată şi, rejudecând pe fond, admisă cererea şi aplicate dispoziţiile art. 1602 alin. (3) şi (32) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul O.S.M. împotriva Sentinţei penale nr. 310/F din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 9322/2/2010.
Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, în baza art. 1602 C. proc. pen., admite cererea formulată de inculpatul O.S.M. şi dispune liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligaţiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Teleorman fără încuviinţarea instanţei;
b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte inculpatul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului ca în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului O.S.M. de sub puterea mandatului de arestare preventivă din 21 septembrie 2010 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1642/2010. Penal. Punerea în circulaţie a... | ICCJ. Decizia nr. 3600/2010. Penal → |
|---|
