ICCJ. Decizia nr. 3594/2010. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3594/2010
Dosar nr. 623/45/2010
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 9 din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 623/45/2010, s-a respins propunerea formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi în consecinţă:
În baza disp. art. 1451 C. proc. pen. raportat la art. 145 C. proc. pen., s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 de zile, începând cu data 23 septembrie 2010, faţă de inculpatul C.L.C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a impus inculpatului, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, să respecte obligaţiile prevăzute de art. 1451 raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., respectiv:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv Poliţia Municipiului Iaşi, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului de urmărire penală;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
Pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, inculpatului i s-a impus şi obligaţia prevăzută de art. 1451 raportat la art. 145 alin. (12) C. proc. pen., respectiv să nu se apropie şi să nu ia legătura cu denunţătorul şi martorii din Dosarul nr. 107/P/2010 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
În baza art. 145 alin. (22) C. proc. pen. şi art. 145 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor ce-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
În temeiul art. 145 alin. (21) C. proc. pen., s-a stabilit că de pe prezenta încheiere se va comunica copie inculpatului, Poliţiei Municipiului Iaşi, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin.
În baza art. 145 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia Poliţiei Municipiului Iaşi, asupra obligaţiei de a verifica periodic respectarea măsurilor luate faţă de inculpat şi a obligaţiilor ce îi revin.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că sub nr. 623/45/2010 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sesizarea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi de arestare preventivă, pentru o perioadă de 29 de zile, a inculpatului C.L.C., cercetat sub aspectul infracţiunilor de de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (2) C. pen. şi trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se ca şi situaţie de fapt că, în calitate de ofiţer în cadrul Serviciului de Ordine Publică al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu a pretins/primit în cursul lunii iulie 2010 de la denunţătorul P.D. suma de 1.000 RON pentru a-i întocmi în regim de urgenţă documentaţia de obţinere a unei licenţe de funcţionare pentru activitatea de pază şi protecţie solicitate de acesta, în calitate de reprezentant legal al SC K.I.S. SRL, iar ulterior, în cursul lunii septembrie anul curent i-a mai pretins şi suma de 3000 RON (acceptând în final şi primând de la denunţător suma de 2000 RON), lăsând să se înţeleagă că acţionează în calitate de interpus al ofiţerului din cadrul I.G.P.R. care trebuie să elibereze, în schimbul respectivei sume de bani, licenţa în cauză.
În motivarea propunerii de arestare preventivă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen., dar şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenţei acelor motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis două infracţiuni, cât şi condiţiile prevăzute de art. 136, art. 137, art. 143, art. 148 lit. f) şi art. 1491 C. proc. pen., în sensul că inculpatul a săvârşit două infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, necesitatea intervenţiei prompte a organului judiciar manifestată în luarea celei mai severe dintre măsurile procesuale preventive, fiind impusă de gravitatea faptei, calitatea de ofiţer de poliţie a inculpatului angrenat în mecanismul etatic de asigurare a respectării legii de către ceilalţi cetăţeni, crearea riscului formării unei imagini nereale în opinia publică asupra funcţiei şi rolului social al lucrătorilor de poliţie, fiind vătămată imaginea corectitudinii, profesionalismului şi a obiectivităţii acestora, creându-se impresia că deciziile administrative pe care aceştia sunt chemaţi să le ia pot fi facil influenţate prin fapte de corupţie de genul luării de mită sau cumpărării de influenţă.
S-a mai arătat că lipsa datelor personale care să-l caracterizeze drept periculos pentru ordinea publică pe inculpat nu exclude luarea măsurii arestării preventive faţă de acesta şi nu anulează necesitatea analizei pericolului social al infracţiunii şi trebuie făcută o distincţie clară între modul de analiză al pericolului pentru ordinea publică generat de faptele de corupţie faţă de cel generat de celelalte fapte penale.
Analizând propunerea de arestare preventivă a inculpatului C.L.C., formulată de Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, instanţa de fond a apreciat că aceasta nu este fondată.
Astfel, s-a reţinut că în cauză există probe şi indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile de trafic de influenţă şi luare de mită, prevăzute de lege cu închisoare de la 3 la 14 ani închisoare şi, respectiv, de la 2 la 14 ani închisoare dar, în cauză, nu este îndeplinită niciuna din cerinţele art. 148 lit. f), teza a II-a C. proc. pen. şi niciunul din celelalte cazuri prevăzute de acest articol. Scopul măsurilor preventive, în sensul cerut de art. 136 C. proc. pen., este acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal şi de a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Analizând caracterul necesar al măsurii arestării preventive în cauza de faţă, instanţa de fond a constatat că buna desfăşurare a procesului penal nu impune arestarea preventivă a inculpatului, scopul prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. putând fi atins şi printr-o măsură restrictivă şi nu privativă de libertate, respectiv prin măsura obligării de a nu părăsi ţara, măsură aptă să asigure prezenţa inculpatului ori de câte ori este necesar în faţa organelor de urmărire penală.
Pe de altă parte, nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, pregătirea inculpatului, nivelul de instrucţie, funcţia pe care a ocupat-o şi din care a demisionat, conduita lui anterioară generală bună, sunt elemente care nu conduc la existenţa unui pericol social concret pentru ordinea publică prin lăsarea lui în libertate.
S-a reţinut că argumentul stării de pericol asupra ordinii publice nu poate fi considerat suficient şi pertinent decât dacă are la bază elemente de fapt din care rezultă că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar periclita în mod real, efectiv ordinea publică.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi, solicitând casarea încheierii şi pe fond admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile.
În motivarea recursului s-a învederat, în esenţă, că încheierea atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru dispunerea acestei măsuri, lăsarea inculpatului în stare de libertate prezentând pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere faptele reţinute în sarcina inculpatului şi relaţiile sociale lezate, această măsură răspunzând scopului prevăzut de legiuitor şi este în acord cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
În mod corect instanţa de fond a apreciat că nu se impune luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul C.L.C.
Astfel, deşi în cauză există indicii temeinice, în accepţiunea art. 143 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele penale de care este acuzat, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport cu circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, acesta având capacitatea şi pregătirea necesară conştientizării adoptării unui comportament adecvat situaţiei în care se află.
În plus, măsura preventivă dispusă de instanţa de fond - de obligare a inculpatului de a nu părăsi ţara - ca alternativă legală la arestarea preventivă, este proporţională cu gravitatea faptelor presupus a fi săvârşite şi oferă suficiente garanţii, prin obligaţiile ce i-au fost impuse pe durata ei, pentru a asigura supravegherea eficientă a comportamentului social viitor al inculpatului, prezenţa acestuia în faţa organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată şi corecta administrare a probatoriului cauzei, eventuala încălcare a obligaţiilor respective expunându-l pe acesta riscului de a fi arestat, în condiţiile legii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva Încheierii nr. 9 din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 623/45/2010, privind pe inculpatul C.L.C.
Totodată, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva Încheierii nr. 9 din 23 septembrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 623/45/2010, privind pe inculpatul C.L.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
