ICCJ. Decizia nr. 3601/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3601/2010
Dosar nr. 656/45/2010
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 10 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca neîntemeiată cererea inculpatei C.L. (fostă B., fiica lui I. şi P., născută în Iaşi, deţinută în Arestul I.P.J. Iaşi) privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza Încheierii nr. 3284 din 23 septembrie 2010.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpata a fost obligată să plătească statului suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Inculpata C.L. este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă constând în aceea că la data de 19 februarie 2010 a pretins de la A.G. suma de 15.000 euro pentru a interveni la judecătorii care făceau parte din completul de judecată al Dosarului civil nr. 112/45/2010 al Curţii de Apel Iaşi în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile; în seara aceleiaşi zile, la domiciliul său, inculpata a şi primit suma de 30.000 RON drept avans din totalul sumei primite.
Inculpata a fost arestată preventiv prin Încheierea nr. 3284 din 23 septembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a admis recursul declarat de D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva Încheierii nr. 8 din 8 septembrie 2010 (Dosar nr. 598/45/2010) a Curţii de Apel Iaşi prin care se dispusese măsura preventivă a obligării inculpatei de a nu părăsi ţara pe o durată de 30 zile.
În motivarea cererii sale de liberare provizorie sub control judiciar, inculpata a susţinut că îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi temeinicie; limita maximă de pedeapsă pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 257 C. pen. nu depăşeşte 18 ani închisoare, iar în cauză nu există elemente obiective care să ateste că prin punerea sa în libertate, inculpata ar putea influenţa martorii ori ar putea împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Circumstanţele personale ale inculpatei (lipsa antecedentelor penale, poziţia socială, conduita procesuală) dovedesc că lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar buna desfăşurare a procesului penal nu presupune privarea de libertate, cu atât mai mult cu cât nu există date în sensul sustragerii de la urmărirea penală sau al zădărnicirii aflării adevărului.
Curtea de Apel Iaşi a constatat că, în raport de specificitatea infracţiunii pentru care este cercetată inculpata şi de stadiul actual al procesului penal (Dosarul de fond a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel sub nr. 661/45/2010 cu prim termen de judecată la data de 28 octombrie 2010), la momentul dat nu există suficiente date potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care s-a luat măsura arestării preventive faţă de inculpată.
Mai mult, în această fază a procesului penal urmează să se procedeze la ascultarea inculpaţilor şi administrarea probatoriilor, menţionându-se astfel necesitatea de a o împiedica pe inculpată să zădărnicească aflarea adevărului, în primul rând prin influenţarea martorilor care urmează să fie audiaţi de instanţă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpata C.L. solicitând admiterea, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
S-a susţinut că în cauză nu mai subzistă cerinţele art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru a fi menţinută măsura arestării preventive. Urmărirea penală a fost finalizată, neexistând pericolul influenţării desfăşurării acesteia, iar buna desfăşurare a procesului penal nu ar fi afectată de punerea în libertate a inculpatei în condiţiile în care nu există probe în sensul sustragerii de la urmărirea penală sau al zădărnicii aflării adevărului.
S-a criticat, totodată, motivarea instanţei de fond care operează cu presupuneri şi criterii apreciative, generând grave confuzii între dispoziţiile art. 148 lit. f) şi art. 1601 C. proc. pen.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea acordării liberării provizorii sub control judiciar în cazul infracţiunilor din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Cea de-a doua condiţie ce trebuie realizată cumulativ cu cea arătată are în vedere comportamentul inculpatului; în acest sens, dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. prevăd că liberarea provizorie nu se acordă în condiţiile în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Îndeplinirea formală a condiţiilor de acordare a liberării sub control judiciar nu atrage automat şi admiterea cererii.
Instanţa de fond a apreciat în mod just că în funcţie de stadiul procesului penal, de natura infracţiunilor cercetate, de specificitatea situaţiei inculpatei care este avocat, iar soţul său, anterior pensionării, deţinuse calitatea de judecător, magistrat cu funcţie de conducere în cadrul Curţii de Apel Iaşi, în cauză există pericolul zădărnicirii aflării adevărului prin lăsarea în libertate a inculpatei C.L.
Punerea în libertate sub control judiciar a inculpatei în împrejurările în care aceasta este cercetată tocmai pentru săvârşirea unei infracţiuni prin care se tinde la obstrucţionarea soluţionării corecte, legale, a unei acţiuni judiciare, nu este oportună şi adecvată în condiţiile în care, în funcţie de faza în care se află procesul său penal, trebuie evitată orice posibilitate de influenţare a martorilor şi a celorlalte părţi ce urmează a fi audiate în cauză.
Pericolul social al faptei şi al persoanei cercetate şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatei l-ar putea constitui subzistă în continuare şi fac ca temeiul luării măsurii arestării preventive să fie actual şi determinant în aprecierea şi stabilirea regimului privativ de libertate în care inculpata este cercetată pentru faptele stabilite în sarcina sa.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatei şi va dispune obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva Încheierii penale nr. 10 din 4 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 656/45/2010.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1900/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3607/2010. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
