ICCJ. Decizia nr. 1642/2010. Penal. Punerea în circulaţie a produselor contrafăcute (art. 300 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1642/2010
Dosar nr.9902/1/2009
Şedinţa publică din 27 aprilie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 16 februarie 2010, Înalta Curte a admis în principiu: contestaţia în anulare formulată, prin apărător ales, de condamnatul R.V., stabilindu-se termen pentru judecarea pe fond a acesteia la data de 30 martie 2010 şi, apoi, la data de 27 aprilie 2010.
Motivele contestaţiei în anulare au fost expuse, iniţial, în înscrisul depus la dosar (fil. 1-10).
Prealabil examinării pe fond a motivelor contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată următoarele:
- obiectul acesteia este Decizia penală nr. 4131 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală;
- dezbaterile în recurs au avut loc la data de 3 decembrie 2009 şi sunt consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată;
- conform încheierii de dezbateri, inculpatul lipsă a fost reprezentat de dl. avocat A.H., acelaşi apărător care a redactat motivele contestaţiei în anulare (fil. 1-10, fil. 11);
- susţinerea motivelor contestaţiei în anulare, dar şi completarea acesteia au fost realizate de un alt apărător ales (fil. 16, fil. 17 - „precizare");
- contestatorul a fost citat la cele două adrese cunoscute (fil. 50, 51, fil. 53-54 xerocopie C.I. şi C.A.).
De asemenea, Înalta Curte - prealabil examinării contestaţiei în anulare - apreciază necesar a fi făcute următoarele precizări:
Citarea inculpatului în procesul penal nu este o activitate pur formală, nu reprezintă un scop în sine, ci are menirea, pe de o parte, să informeze pe atesta despre existenţa unei proceduri jurisdicţionale penale (judecarea cauzei în fond, judecarea cauzei în apel sau în recurs), iar pe de altă parte, să asigure acestuia posibilitatea să se prezinte în instanţă şi, în acest fel, să-şi susţină apărările, să formuleze cereri de probe etc.
Doctrina juridică este consecventă în acceptarea concepţiei dublului scop ol citării: de încunoştinţare şi, respectiv, de chemare în faţa organelor judiciare.
Potrivit actualei legi procesual-penale române, în cursul judecăţii, inculpatul aflat în stare de libertate, poate fi reprezentat; în majoritatea situaţiilor această reprezentare judiciară este realizată de către apărătorul ales.
În legătură cu aspectele menţionate trebuie observate şi principiile expuse în Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009 în care se arată că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces este inclus în dreptul la un proces echitabil prevăzut la articolul 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Curtea a declarat, de asemenea, că dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces nu este absolut şi că, în anumite condiţii, persoana acuzată, poate renunţa, de bună voie şi nesilită de nimeni, în mod expres sau tacit, dar fără echivoc, la respectivul drept. Este necesar a se constata dacă acuzatul, având cunoştinţă de procesul stabilit, a mandatat un avocat, care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat, pentru a o apăra la proces şi că a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces. Modul de numire a avocatului şi chestiunile conexe ţin de legislaţia naţională.
De asemenea, s-a arătat că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când se analizează dacă modul în care au fost furnizate informaţiile este suficient pentru a asigura informarea persoanei cu privire la proces, o atenţie deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este cazul, şi eforturilor depuse de către persoana în cauza pentru a primi informaţiile ce i-au fost adresate.
Revenind asupra contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată următoarele:
- în recurs, judecarea cauzei a fost amânată de 6 ori;
- chiar prin cererea de recurs s-a solicitat comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul cabinetului avocaţial (av. H.A.). De asemenea, aceeaşi solicitare apare şi în memoriul de la fil.48-59 întocmii de acelaşi apărător;
- la primul termen s-a prezentat fiica recurentului R.V. care a depus acte medicale pentru acesta (fil. 40-42);
- invocându-se chestiuni de ordin medical, inculpatul nu s-a prezentat la nici-unul dintre termenele de judecată acordate în recurs (fil. 59-60, 67-69, 80, 85-87). Obţinerea actelor medicale şi depunerea lor la dosar, fiind invocate ca motiv de amânare a judecăţii, coroborată cu prezentarea la instanţă a fiicei inculpatului şi, mai ales, angajarea unui apărător care să-l reprezinte în proces, relevă, fără dubii, împrejurarea că recurentul-inculpat a avui cunoştinţă despre desfăşurarea judecării recursului;
- dl. av. A.H. a reprezentat pe inculpat în recurs (delegaţie avocaţială, fil.68);
- la dezbateri, inculpatul a lipsit, fiind însă reprezentat de către dl. av. A.H., apărător ales, care a comunicat instanţei că acesta cunoaşte termenul de judecată, nefiind formulate alte cereri (fil. 99, încheiere dezbateri).
În consecinţă, Înalta Curte constată că recurentul-inculpat R.V., a avut cunoştinţă de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit de către persoana în cauză pentru a o apăra la proces şi că a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces.
În cursul judecăţii în recurs, inculpatul a fost citat, la cererea apărătorului ales, Ia sediul cabinetului acestuia, cerere formulată in exercitarea drepturilor procesuale. După formularea acestei cereri, apărătorul ales nu a invocat aspecte legate de citare, inclusiv la termenul când au avut loc dezbaterile. În recurs, inculpatul nu a indicat o altă adresă pentru citare, cu ocazia judecării cauzei nefiind invocate alte aspecte legate de citare.
Inculpatul nu s-a prezentat în cursul judecării recursului, apărătorul ales exercitând drepturile sale procesuale, potrivit art. 172 alin. (7) C. proc. pen.
Având în vedere dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) şi (4) din C. proc. pen., instanţa de recurs a respectat dreptul inculpatului de aşi angaja un apărător ales şi de a fi reprezentat de acesta, la dosar fiind depusa delega!ia avocaţială.
Dreptul inculpatului pentru alegerea apărătorului rezultă din dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie, art. 6, art. 171 şi art. 174 C. proc. pen., principiile şi regulile de bază ale relaţiei dintre avocat şi client fiind reglementate prin dispoziţiile art. 113, 116, 125, 127 şi 131 din Statutul profesiei: de avocat.
În aplicarea acestor dispoziţii legale, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că apărătorul ales al inculpatului a avut posibilitatea reală şi a exercitat efectiv toate drepturile procesuale ale acestuia prin depunerea unor probe la dosar (înscrisuri), formularea cererilor de amânare a judecăţii pentru imposibilitate de prezentare, pregătirea apărării, studierea actelor dosarului, discutarea contradictorie a tuturor aspectelor cauzei la termenele de judecată, punerea de concluzii orale şi scrise etc.
În consecinţă, susţinerile contestatorului potrivit cărora nu a fost corect citat şi, astfel, nu a avut cunoştinţă despre judecarea cauzei, nu sunt întemeiate (cazul prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen.).
Este neîntemeiată şi invocarea cazului prevăzut de art. 386 lit. b) din C. proc. pen. deoarece, conform încheierii de dezbateri, nici recurentul-inculpat, şi nici apărătorul ales, la cel de-al 6-lea termen acordat, nu au solicitai amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, fiind depuse acte medicale emise la 3 noiembrie 2009 şi 20 noiembrie 2009 (fil. 85-87) din care nu rezultă îndeplinirea cumulativă a celor 2 condiţii prevăzute de legiuitor.
Or, din examinarea textului legal rezultă că cele 2 condiţii trebuie îndeplinite cumulativ: a) partea să fi fost în imposibilitate de a se prezenta; b) partea să fi fost în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.
Fără a echivala, obligatoriu, cu forţa majoră, „împiedicarea" trebuie să fie de neînvins, să fie nu numai obiectivă, dar şi să nu fi putut, fi prevăzută în mod normal, fiind incluse în această categorie de evenimente: o stare de război, o inundaţie, o înzăpezire, o epidemie - care a necesitat măsuri de carantină - sau un alt fapt neprevăzut ce a dus la întreruperea circulaţiei între sediul instanţei şi locul unde se afla contestatorul. De asemenea, în această categorie de evenimente mai sunt incluse şi alte situaţii: o boala gravă sau un accident, intervenite pe neaşteptat, şi care l-au pus pe cel în cauza în situaţia de a nu putea suporta transportul până la sediul instanţei.
În cazul în care partea s-a găsit în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată, are obligaţia să încunoştinţeze instanţa despre această împiedicare. Dacă nu şi-a îndeplinit această obligaţie, lăsând ca procesul să fie soluţionat în lipsa sa, partea este în culpă şi nu-i mai este îngăduit să atace hotărârea atunci când constată că soluţia nu-i este favorabilă.
Sub acest ultim aspect, împiedicarea de încunoştinţare a instanţei de recurs este datorată unor situaţii care au întrerupt nu numai posibilităţile de transport, dar şi comunicările prin poşta, telegraf, fax, telefon etc.
În cele mai multe cazuri, mai ales în actualele condiţii de dezvoltare a multiplelor sisteme de comunicaţii (telefonie fixă şi mobilă, fax, telegraf, curierat rapid, internet etc.) împrejurarea care face imposibilă prezentarea părţii la proces, nu afectează posibilitatea de a încunoştinţa instanţa despre situaţia intervenită.
În raport cu cele menţionate, se apreciază că susţinerile contestatorului, în sensul că a fost într-o situaţie care l-a pus în imposibilitate de a prezenta la instanţa de recurs, precum şi la imposibilitatea de încunoştinţa instanţa despre această situaţie, sunt neîntemeiate. Din actele medicale depuse la dosar nu rezultă că inculpatul (prezentul contestator), s-ar fi aflat într-o situaţie care l-ar fi pus în imposibilitate de a încunoştinţa instanţa despre această imposibilitate.
În condiţiile în care, potrivit legii române, prezenţa inculpatului nu este obligatorie, acesta a optat pentru angajarea unui avocat, care a fost prezent la judecarea recursului şi a pus concluzii pe fond.
În sfârşit, este neîntemeiată şi invocarea cazului prevăzut de art. 386 lit. e) din C. proc. pen. deoarece, în lipsa recurentului inculpat, Înalta Curte nu avea posibilitatea efectivă a ascultării acestuia.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispoziţiilor art. 392 alin. (1) C. proc. pen. - va respinge ca nefondată contestaţia în anulare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat R.V. împotriva Deciziei penale nr. 4131 din 10 decembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 10629/105/2006.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 27 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1215/2010. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3599/2010. Penal → |
|---|
