ICCJ. Decizia nr. 3607/2010. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3607/2010
Dosar nr. 805/100/2010
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 245 din 19 mai 2010 a Tribunalului Maramureş, a fost condamnat inculpatul M.V. (cioban, recidivist) la 15 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pentru comiterea infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen.
S-a făcut aplicarea şi art. 71, 64 lit. a), b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a computat din pedeapsă prevenţia, începând cu 19 ianuarie 2010 la zi.
În baza art. 198 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.G. 3.000 RON despăgubiri, iar părţii civile Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei, 3.78,81 RON, despăgubiri reprezentând cheltuieli de spitalizare.
S-a confiscat de la inculpat o bâtă cu diametrul de 22,6 mm şi lungime de 260 mm.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că la 1 ianuarie 2010 inculpatul M.V. i-a aplicat victimei C.V. multiple lovituri de mare intensitate, cu o bâtă, provocându-i leziuni traumatice, în urma cărora victima a decedat.
Agresiunea s-a petrecut pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în timp ce părţile se aflau cu oile la păşunat.
Se reţine că, potrivit concluziilor raportului de expertiză medicală din 12 ianuarie 2010 a Cabinetului medico-legal Sighetu Marmaţiei, moartea victimei a fost violentă, cauzată de multiple contuzii cerebrale şi cerebeloase ale punţii şi bulbului, post traumatism cranio-cerebral acut cu o fractură de bază a craniului, cu hemoragie subarahnoidiană extinsă.
Leziunile sus-menţionate s-au produs prin loviri active, repetate cu un corp dur, posibil bâtă de cioban şi proiectarea ulterioară la sol cu loviri repetate cu acelaşi corp dur.
Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului constituie infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) referitoare la recidiva postexecutorie, întrucât prin Sentinţa penală nr. 206 din 10 mai 2007 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare, din a cărei executare s-a eliberat în 16 ianuarie 2009.
Instanţa fondului a respins apărarea inculpatului, în sensul că încadrarea juridică corectă a faptei ar fi aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., cu motivarea că din materialitatea faptelor rezultă neîndoielnic intenţia inculpatului de a ucide victima. S-a motivat că loviturile aplicate victimei au fost repetate, de mare intensitate, în zona capului.
Instanţa a motivat că apărările inculpatului în sensul că anterior agresării victimei aceasta l-ar fi ameninţat cu un topor, nu este probată. La faţa locului nu s-a găsit un astfel de obiect, iar din raportul de constatare medico-legală din 7 ianuarie 2010 a Cabinetului medico-legal Sighetu Marmaţiei, inculpatul nu a prezentat leziuni traumatice la 2 ianuarie 2010. Nu s-a dovedit existenţa unei stări conflictuale anterioare între părţi.
La individualizarea pedepsei instanţa fondului a făcut referiri la criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Prin Decizia penală nr. 95/A/2010 din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj a fost respins ca nefondat apelul inculpatului M.V. împotriva sentinţei sus-menţionate.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, care nu l-a motivat în termenul de 5 zile înaintea primului termen de judecată, prevăzut de art. 38510 alin. (2) C. proc. pen.
Prin urmare, recursul va fi examinat din oficiu în limitele arătate în art. 38510 alin. (21) C. proc. pen., în care se încadrează şi motivele scrise depuse pentru data dezbaterii recursului la fila 19 dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recursul nu este fondat.
Curtea observă că instanţa de fond şi de apel au stabilit o stare de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză care au fost examinate în expunerea motivării.
Încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de fond este legală şi temeinică, iar pedeapsa just individualizată.
Critica inculpatului referitoare la împrejurarea că în cauză nu s-a pus în discuţie de către instanţa fondului schimbarea încadrării juridice dată faptelor în rechizitoriu este neadevărată. Din examinarea încheierii Tribunalului Maramureş din 1 aprilie 2010 rezultă că încadrarea juridică a fost pusă în discuţia părţilor la data respectivă, iar amânarea soluţionării cauzei pentru 29 aprilie 2010 a lăsat timp suficient părţilor, inclusiv inculpatului, să-şi pregătească apărarea.
Încadrarea juridică dată faptelor de instanţa fondului în infracţiunea de omor este legală şi temeinică.
Ceea ce diferenţiază în mod esenţial infracţiunea de omor de infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este atitudinea subiectivă a făptuitorului faţă de rezultatul acţiunilor sale, ce provoacă moartea victimei.
Astfel, în cazul infracţiunii de omor, făptuitorul urmăreşte sau acceptă rezultatul acţiunilor sale, sub aspectul vinovăţiei, fapta comiţându-se cu intenţie directă sau indirectă.
În cazul infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, făptuitorul acţionează cu praeterintenţie (intenţie depăşită), în sensul că intenţionează să vatăme sănătatea sau integritatea fizică a subiectului pasiv, dar nu urmăreşte şi nici nu acceptă rezultatul mai grav, al decesului victimei, ce apare astfel ca o consecinţă culpabilă şi nu intenţionată.
Atitudinea psihică a făptuitorului în astfel de situaţii poate fi identificată din examinarea materialităţii faptelor.
În prezenta cauză s-a stabilit cu certitudine din actele medico-legale că inculpatul a aplicat în mod repetat, cu intensitate, lovituri în capul victimei.
Aşa fiind, el a acceptat că atunci când a îndreptat acţiunile sale agresive şi repetate spre o zonă vitală, rezultatul poate fi moartea victimei, cum de altfel s-a şi întâmplat.
Prin urmare, inculpatul nu a acţionat cu praeterintenţie, ci cu intenţie indirectă, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale, şi deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Nu este întemeiat nici cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse recursului când nu s-a efectuat expertiză psihiatrică a inculpatului în cazurile prev. de art. 117 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În cauză inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. Or, expertiza psihiatrică este obligatorie numai în cazul infracţiunilor de omor deosebit de grav sau când instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a inculpatului.
Cum în cauză nu s-a reţinut infracţiunea de omor deosebit de grav şi nu au existat îndoieli asupra stării psihice a inculpatului, nu există cazul de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Referitor la critica modului în care s-a efectuat individualizarea pedepsei, caz de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nici acesta nu este întemeiat.
Instanţele au avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pe de o parte, Curtea observă că pedeapsa aplicată este situată la media limitelor de pedeapsă prevăzută pentru infracţiunea comisă.
Pe de altă parte, constată că inculpatul a comis o faptă gravă îndreptată împotriva vieţii unei persoane, în condiţii în care acesta este recidivist.
Aşa fiind, reducerea pedepsei ar face ca scopul prevăzut în art. 52 C. pen. să nu mai fie realizabil.
În cauză nu există niciun alt motiv de casare care examinat din oficiu să poată crea inculpatului o situaţie mai favorabilă.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Curtea va respinge recursul inculpatului, va computa prevenţia şi îl va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 95/A din 1 iulie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 19 ianuarie 2010, la 15 octombrie 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3601/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1902/2010. Penal. Tăinuirea unui bun provenit... → |
|---|
